Bogdan Stan
În momentul de față sistemul IT al ANAF e învechit, avem servere din 1999, în ultimii ani nu s-a facut nicio investiție (...). Anii precedenți au existat sume pentru a investi în sistemul informatic, dar nu s-a luat nicio decizie. Sunt folosiți doar 3% din banii destinați investițiilor.
Fals
Barometru Factual
Mediu de afaceri
Data verificării: 10.07.2017
www.factual.ro
Sursa afirmației: Hotnews

Context

Șeful Fiscului, Bogdan Stan, a susținut vineri seara o conferință de presă cu privire la activitatea ANAF, după o întâlnire cu premierul. Acesta a afirmat că:

În momentul de față sistemul IT al ANAF e învechit, avem servere din 1999, în ultimii ani nu s-a facut nicio investitie (…). Anii precedenți au existat sume pentru a investi în sistemul informatic, dar nu s-a luat nicio decizie. Sunt folosiți doar 3% din banii destinați investițiilor.

Ce verificăm?

Având în vedere faptul că președintele ANAF face referire atât la investițiile hardware (servere), cât și la cele software (sistemul informatic), vom verifica achizițiile realizate de instituție în această privință în ultimii trei ani (2014, 2015, 2016) și în anul în curs (2017).

Verificare

În anii 2014-2016, din datele oficiale disponibile pe site-ul de achiziții publice, www.e-licitatie.ro, ANAF a atribuit contracte legate de software sau hardware în valoare de peste 200 milioane de lei.

În ceea ce privește investițiile din această zonă realizate în anul 2017, în același sistem electronic de achiziții publice (SEAP) se regăsesc anunțuri de participare lansate în acest an pentru patru contracte, dintre care două sunt pentru dotări ale ANAF:

Cea mai mare licitație dintre acestea, pentru furnizarea de 15,000 de desktopuri și 1,500 de laptopuri, avea o valoare estimată fără TVA între 21,145,836 și 43,035,005.56 RON. Aceasta a fost anulată în SEAP pe 24 aprilie 2017, ca urmare a deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, care a constatat că mai multe cerințe solicitate de ANAF erau restrictive.

Concluzie

Afirmațiile lui Bogdan Stan cu privire la faptul că în ultimii ani nu s-ar fi făcut nicio investiție la ANAF în ceea ce privește dotările hardware și software sunt false – între anii 2014-2016 au fost atribuite contracte de peste 200 de milioane de lei. Mai mult, de la preluarea mandatului acestuia (el a fost numit prin Decizia nr. 59 a Prim-Ministrului din 13 ianuarie 2017), a fost lansată o singură licitație deschisă în acest domeniu, pentru servere necesare sistemului vamal.  

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.