Cătălin Predoiu (PNL)
„Eu nu mi-am pus semnătura pe ce spuneți dumneavoastră. Eu am semnalat ca Ministru al Justiției că tăierea pensiilor este neconstituțională și Curtea Constituțională mi-a confirmat. Eu n-am luat decizii politice care să taie pensii și salarii. N-am semnat închideri de spitale că nu era Ministerul Justiției însărcinat cu așa ceva…”
Parțial Adevărat
Barometru Factual
Politica
Data verificării: 24.05.2016
www.factual.ro

Context

În cadrul dezbaterii electorale pentru alegerea primarului general al municipiului București oraganizată de Antena 3, Gabriela Firea și Cătălin Predoiu au avut un schimb de replici pe tema închiderii spitalelor în perioada în care Cătălin Predoiu era Ministru al Justiției (min 1.49.00):

 

Gabriela Firea: (…) peste 60 de spitale închise și cu semnătura domnului Predoiu (…) când vii și-ți pui semnătura ca Ministru al Justiției pe tăieri de pensii și-au murit oameni și dumneavoastră domnule Gâdea ați difuzat acele reportaje, cu oameni care au murit că li s-a tăiat pensia, cu bugetari care au rămas fără 25% din leafă și cu semnătura domnului ministru al Justiției Predoiu. Și când au murit oameni la porțile spitalelor, când și cu semnătura domnului ministru Predoiu s-au închis 74 de spitale (…) N-am auzit să-și ceară scuze pentru tăierea de pensii, salarii și închiderea de spitale

 

Cătălin Predoiu: (…) eu nu mi-am pus semnătura pe ce spuneți dumneavoastră. Eu am semnalat ca Ministru al Justiției că tăierea pensiilor este neconstituțională și Curtea Constituțională mi-a confirmat. Eu n-am luat decizii politice care să taie pensii și salarii. N-am semnat închideri de spitale că nu era Ministerul Justiției însărcinat cu așa ceva…

Ce verificăm?

Verificăm dacă domnul Predoiu a semnat pentru închiderea spitalelor.

Verificare

 

Închiderea spitalelor a avut loc prin OUG 32/2011, pe care o găsim pe site-ul Camerei Deputaților și care nu este semnată nici de domnul Predoiu, nici de altcineva din Ministerul Justiției:

predoiu semnatura

 

 

Trebuie însă precizat faptul că Ministerul Justiției e obligat legal să dea avizul final pe un document legislativ înainte ca acest document să intre în ședința de Guvern. Obligația această survine potrivit HG 561/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/aprobării. Acest aviz nu este însă unul care să intre pe conținutul actului normativ (cu excepția reglementărilor care țin de domeniul justiției), ci verifică doar legalitatea (forma) actului normativ:

 

Iată ce spune Art. 20(7) HG 561/2009

„Proiectele de acte normative se transmit Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în original, împreună cu o copie, numai după obţinerea tuturor avizelor autorităţilor publice interesate în aplicare. Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti avizează proiectele exclusiv din punctul de vedere al legalităţii, încheind operaţiunile din etapa de avizare.”

 

Concluzie

Declarația lui Cătălin Predoiu este parțial adevărată. Domnul Predoiu nu a semnat pentru închiderea spitalelor. Un aviz al Ministrului Justiției ar fi trebuit să existe, însă el ar fi vizat doar forma, nu și conținutul respectivului act normativ.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.