Primul site de fact-checking pe politicile și declarațiile publice din România.
Baner
Barometru Factual

11.07.2017

1.550 de lei. Cu salariul minim, și vreau să repet această valoare, nu va fi impus de guvern salariul minim de 2.000 de lei. Nu există așa ceva. Probabil dintr-o greșeală s-a tot rostogolit asta în spațiul public. Noi avem în program 1.450 în 2017, 1.550 anul viitor și 1.650, 1.750. La anul, poate printr-o nouă prezentare a sistemului de impozitare, salariul brut să fie egal cu cheltuiala totală a angajatorului, ceea ce înseamnă două noțiuni diferite. Dar, salariul minim, așa cum îl știe toată lumea, va crește cu 100 de lei.

Liviu Dragnea

Sursa afirmației: Wall-Street.ro

Fals

Context

După o ședință a coaliției de guvernare din 10 iulie, Liviu Dragnea, președintele PSD și președintele Camerei Deputaților, a fost întrebat cât va fi salariul minim pe economie de la 1 ianuarie 2018. Acesta a răspuns:

 

1.550 de lei. Cu salariul minim, și vreau să repet această valoare, nu va fi impus de guvern salariul minim de 2.000 de lei. Nu există așa ceva. Probabil dintr-o greșeală s-a tot rostogolit asta în spațiul public. Noi avem în program 1.450 în 2017, 1.550 anul viitor și 1.650, 1.750. La anul, poate printr-o nouă prezentare a sistemului de impozitare, salariul brut să fie egal cu cheltuiala totală a angajatorului, ceea ce înseamnă două noțiuni diferite. Dar, salariul minim, așa cum îl știe toată lumea, va crește cu 100 de lei.

Ce verificăm?

1. Care este valoarea salariului minim promisă în Programul de guvernare 2017-2020 pentru anul viitor?
2. De unde a apărut valoarea de 2000 de lei pentru acesta?

Verificare

În numai 6 luni de guvernare, coaliția PSD-ALDE a avut două guverne, ceea ce înseamnă că parlamentarii au avut de votat două programe de guvernare, Programul de guvernare 2017-2020 (al guvernului Grindeanu) și Programul de guvernare 2017-2020 (al guvernului Tudose).

 

Trebuie precizat că, deși vorbim de aceeași coaliție cu majoritate în Parlament, deși vorbim de o perioadă scurtă de timp, cele două programe de guvernare au câteva diferențe în câteva puncte-cheie. Printre acestea se numără și salariul minim. În legătură cu acesta, cifrele promise în cele două programe de guvernare nu coincid, ba mai mult: în programul de guvernare al guvernului Tudose, nivelul salariului minim a crescut.

 

Program de guvernare 2017-2020 guvern Grindeanu

Program de guvernare 2017-2020 guvern Tudose

 

Din datele de mai sus reiese că primul program de guvernare (cel al Cabinetului Grindeanu) propunea o valoare de 1.550 de lei pentru salariul minim în 2018, sumă prezentată ca urmând să fie echivalentă cu 1.900 de lei din prezent, după modificări la baza de calcul a salariului brut, promise și ele.

 

Cel de-al doilea program de guvernare, cel al Cabinetului Tudose, în prezent în vigoare, propune clar un salariu minim brut de 2000 de lei în 2018.

Concluzie

Declarația lui Liviu Dragnea este falsă, pentru că:

  1. Președintele PSD s-a bazat pe programul de guvernare al guvernului Grindeanu atunci când a făcut declarația de ieri, 10 iulie, respectiv pe un document care nu mai este în vigoare. În acest vechi document se regăsește valoarea de 1.550 de lei, dar acesta a fost înlocuit cu noul program de guvernare, cel aprobat de Parlament odată cu învestirea Cabinetului Tudose.
  2. Valoarea salariului minim de 2.000 de lei în 2018 a apărut în spațiul public chiar din programul de guvernare al Cabinetului Tudose, unde ea apare explicit, și nu „probabil dintr-o greșeală”, așa cum afirmă liderul PSD.