Liviu Dragnea (PSD)
Nu au fost făcute azi-noapte sau azi dimineaţă, sunt legi ca multe altele care sunt în procedură parlamentară de o perioadă de timp, iar acum le-a venit rândul.
Parțial Fals
Barometru Factual
Politica
Data verificării: 22.06.2017
www.factual.ro
Sursa afirmației: Hotnews

Context

În perioada care a precedat moțiunea de cenzură împotriva guvernului PSD, au existat o serie de discuții între grupurile parlamentare ale PSD și ALDE cu cel al UDMR. În acest context, în spațiul public au apărut informații privind discutarea într-un ritm mai alert a cel puțin două inițiative legislative de interes pentru UDMR, în schimbul susținerii UDMR la moțiune. Președintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat despre aceste proiecte că:

 

Nu au fost făcute azi-noapte sau azi dimineaţă, sunt legi ca multe altele care sunt în procedură parlamentară de o perioadă de timp, iar acum le-a venit rândul.

 

Același mesaj a fost reluat, într-o formă asemănătoare, și în declarația lui Dragnea de după votul pentru moțiunea de cenzură.

 

Ce verificăm?

# Ce înseamnă procedură parlamentară normală
# Dacă aceste inițiative ale UDMR sunt legi ca multe altele și dacă le-a venit rândul acum

Verificare

 

Care este procedura parlamentară?

 

Conform articolului 74 din Constituţie,  iniţiativa legislativă aparţine, după caz, Guvernului, deputaţilor, senatorilor sau unui număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Propunerile legislative sunt supuse dezbaterii în Camera competentă ca primă Cameră sesizată. Articolul 75 din Constituţie cuprinde indicaţii cu privire la prima Cameră sesizată în anumite cazuri. Tot în cadrul aceluiaşi articol este stabilit termenul de pronunţare: 45 de zile (cu menţiunea că, în chestiuni mai complicate, precum codurile de lege, termenul este de 60 de zile). În cazul depăşirii acestor termene se consideră că proiectele de legi sau propunerile legislative au fost adoptate. După ce proiectul este adoptat (sau respins) în prima Cameră, acesta ajunge în cealaltă Cameră, care va decide definitiv. Spre deosebire de prima Cameră sesizată, Camera decizională nu are un termen-limită în care un proiect poate fi dezbătut, aşadar procesul se poate prelungi oricât.

 

În cazul Camerelor, există proceduri interne, stabilite prin Regulamente, care trebuie parcurse de la depunerea unui proiect de lege până la adoptarea sau respingerea sa; acestea sunt identice atât pentru Camera Deputaţilor, cât şi pentru Senat.

 

Primul pas este sesizarea unei comisii de fond de către Biroul permanent; scopul acesteia este de a trimite proiectul către alte comisii, în funcţie de conţinutul său (juridică, administraţie publică, finanţe etc). Ulterior, proiectul este supus avizării din partea comisiilor de specialitate, cu menţiunea că avizul lor este doar consultativ. În final, după parcurgerea acestor etape, parlamentarii dezbat şi votează în plenul Camerei respectivul proiect.

 

Se aflau cele două proiecte ale UDMR pe un parcurs legislativ normal?

Proiectele în legătură cu care s-a discutat în aceste zile sunt cel referitor la declararea zilei de 15 martie ca sărbătoare a comunității maghiare din România, celălalt fiind un proiect de modificare a legii administrației publice locale. Să le luăm pe rând:

 

Acest proiect legislativ a fost înregistrat la Senat pentru dezbatere pe 21 martie 2017. Potrivit datelor de pe site-ul Senatului, acest proiect a fost trimis pentru raport la Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului și la Comisia pentru drepturile omului, culte şi minorităţi din Senat pe 6 iunie și avea ca termen de depunere a rapoartelor data de 27 iunie 2017. În perioada negocierilor, surpriza a fost că aceste rapoarte au venit mai devreme, pe 20 iunie 2017.

 

În acest moment, potrivit interogării din baza de date a Senatului, 90 de proiecte se află în lucru, la comisiile permanente ale Senatului, cel mai vechi dintre proiecte fiind din anul 1994. De aici surpriza.

 

Acest proiect legislativ a fost înregistrat la Biroul Permanent pe 23 mai 2017 și stadiul în care se află este ”trimis la comisiile permanente pentru raport”. O simplă interogare în baza de date a Camerei Deputaților ne arată că, în acest moment, sunt nu mai puțin de 368 de proiecte transmise la comisii care au termenul de depunere a raportului depășit. 360 dintre aceste proiecte sunt înregistrate anterior propunerii UDMR, unele fiind înregistrate la Camera Deputaților încă din anul 2007.

 

 

Concluzie

Declarația lui Liviu Dragnea este parțial falsă – chiar dacă celor două proiecte legislative depuse de UDMR ”le-ar fi venit rândul”, acestea nu par a fi fost legi ca toate celelalte având în vedere faptul că pentru inițiative legislative mai vechi decât ele procesul legislativ este întârziat. Mai mult, la inițiativa legislativă aflată în Senat, termenul pentru depunerea rapoartelor din comisiile de specialitate a fost devansat.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.