Mugur Isărescu (Guvernatorul Băncii Naționale a României)
Decalajele dintre zonele României s-au adâncit în timp. Au apărut poli de competitivitate şi zone în care sărăcia s-a adâncit. În zona Bucureşti-Ilfov PIB-ul pe locuitor a depăşit media UE, ajungând la nivelul zonei Berlinului. Sunt însă regiuni, cum ar fi cele din sud şi est care sunt printre cele mai sărace din UE.
Adevărat
Barometru Factual
Economie
Data verificării: 12.04.2017
www.factual.ro
Sursa afirmației: Mediafax

Context

Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a fost invitat la sesiunea ştiinţifică „România în Uniunea Europeană” organizată de Academia Română, unde a declarat:

Decalajele dintre zonele României s-au adâncit în timp. Au apărut poli de competitivitate şi zone în care sărăcia s-a adâncit. În zona Bucureşti-Ilfov PIB-ul pe locuitor a depăşit media UE, ajungând la nivelul zonei Berlinului. Sunt însă regiuni, cum ar fi cele din sud şi est care sunt printre cele mai sărace din UE.

Ce verificăm?

Dacă PIB-ul pe cap de locuitor al regiunii București-Ilfov a depăsit media UE, ajungând la nivelul zonei Berlinului.
Dacă regiunile din Est-ul și Sud-ul României sunt printre cele mai sărace regiuni din UE din acest punct de vedere.

Verificare

Interpretăm declarația guvernatorului Băncii Naționale a României în sensul PIB-ului pe cap de locuitor privind puterea de cumpărare (GDP per capita PPS).

 

Această metodă de a ajusta PIB-ul cu puterea de cumpărare este foarte des folosită de economiști pentru a ușura comparația între regiuni foarte diferite. Pentru a înțelege importanța puterii de cumpărare în analiza cifrelor absolute privind PIB-ul pe cap de locuitor vom lua următorul exemplu: chiriile în Londra sunt mult mai mari decît cele din București, astfel încât cineva cu un venit mediu în București nu poate suporta cheltuiala privind chiria în Londra cu aceeași ușurință cu care o face un cetățean cu venit mediu în capitala Marii Britanii.

1. Date actuale cu privire la PIB-ul pe regiuni în UE găsim în ultimul raport publicat de Eurostat în luna martie a acestui an. Observăm că PIB-ul mediu regional privind puterea de cumpărare pe cap de locuitor la nivel de UE pentru 2015 este de 28.900 de euro, iar în regiunea București-Ilfov este de 39.400 de euro, cu 36 la sută mai mare.
De asemenea, tot din acel set de date aflăm că regiunea Berlin are un PIB privind puterea de cumpărare pe cap de locuitor mai mic (34.400 de euro), dar apropiat de cel al regiunii București-Ilfov

 

2. Comparând regiunea București-Ilfov cu celelalte regiuni din România, observăm că PIB-ul privind puterea de cumpărare pe cap de locuitor al acestei zone este de cel puțin două ori mai mare decât al celorlalte.

 
Sunt 19 regiuni în UE care au un PIB privind puterea de cumpărare pe cap de locuitor de sub 50% din media europeană. Printre acestea se numără și trei regiuni din România: Nord-Est (34% – care este a patra cea mai sărăcă regiune din UE), Sud-Vest Oltenia (40%) și Sud-Muntenia (47%).

Concluzie

Declarația lui Mugur Isărescu este adevărată. Regiunea București-Ilfov are un PIB privind puterea de cumpărare pe cap de locuitor apropiat de regiunea Berlin (39.400 de euro față de 34.400 de euro), în timp ce trei dintre regiunile României se află printre cele mai sărace zone din UE, cu un PIB privind puterea de cumpărare pe cap de locuitor de sub 50 la sută din media europeană (Nord-Est – a patra cea mai săracă regiune din UE).

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.