Traian Băsescu (PMP)
Probabil a venit timpul ca oamenii politici să decidă ce fel de dezvoltare vom avea în continuare, continuăm să mai poluăm atmosfera, să distrugem stratul de ozon în ritmul în care am făcut-o până acum sau cădem toți la o înțelegere că trebuie să reducem emisiile de carbon în atmosferă? Din păcate, SUA s-au retras din Acordul de la Paris, prin care se stabilea reducerea de noxe, SUA fiind unul dintre marii poluatori ai lumii.
Parțial Fals
Barometru Factual
Mediu
Data verificării: 18.09.2017
www.factual.ro
Sursa afirmației: Agerpress

Context

Vorbind despre furtunile care au afectat vestul ţării, Traian Băsescu a adus în discuţie schimbările climatice la nivel global şi Acordul de la Paris:

 

Probabil a venit timpul ca oamenii politici să decidă ce fel de dezvoltare vom avea în continuare, continuăm să mai poluăm atmosfera, să distrugem stratul de ozon în ritmul în care am făcut-o până acum sau cădem toți la o înțelegere că trebuie să reducem emisiile de carbon în atmosferă? Din păcate, SUA s-au retras din Acordul de la Paris, prin care se stabilea reducerea de noxe, SUA fiind unul dintre marii poluatori ai lumii.

 

Ce verificăm?

1. Care sunt statele cu cele mai mari emisii de gaze cu efect de seră la nivel global?
2. Care este astăzi statutul Statelor Unite în cadrul Acordului de la Paris?

Verificare

 

  1. Care sunt statele cu cele mai mari emisii de gaze cu efect de seră la nivel global?

 

Pentru a vedea care este situaţia la nivel mondial, am consultat datele puse la dispoziţia publicului de către Comisia Europeană cu privire la emisiile de gaze cu efect de seră (şi emisiile de dioxid de carbon):

Avem la dispoziţie şi un inforgrafic interactiv al World Resource Institute, care prezintă aceeaşi situaţie precum tabelele se mai sus:

Statele Unite sunt unul dintre marii poluatori la nivel global, fie că ne referim la gazele cu efect de seră ca întreg, fie că ne uităm numai la datele cu privire la emisiile de dioxid de carbon (SUA ocupă a doua poziţie a clasamentului în ambele cazuri, după China).

  1. Care este statutul Statelor Unite în cadrul Acordului de la Paris?

 

Acordul de la Paris este un acord global care are în vedere reducerea treptată a emisiilor de gaze cu efect de seră la nivelul statelor lumii, începând cu anul 2020, pentru a contracara încălzirea globală. A fost aprobat la 12 decembrie 2015, fiind conceput în temeiul Convenţiei-cadru a Organizeţiei Naţiunilor Unite privind schimbările climatice.

 

Deşi Statele Unite ale Americii au ratificat Acordul, preşedintele Donald Trump a anunţat, la 1 iunie 2017, intenția de a-și retrage țara din acest acord, invocând dezavantajele economice, vorbind totodată despre renegocierea condițiilor, care în prezent ar fi, potrivit acestuia, defavorabile Americii.

 

În ceea ce priveşte retragerea Statelor Unite din Acordul de la Paris, trebuie menţionat că aceasta nu poate avea loc imediat, ci durează mai mulţi ani.

Conform textului Acordului, reţinem două articole importante în acest sens:

 

 

  • Art. 21: Acordul intră în vigoare în a treizecea zi după ce este ratificat, aprobat sau acceptat de cel puţin 55 de state ce iau parte la Convenţie, iar cele 55 de state sunt responsabile pentru aproximativ 55% din emisiile de gaze cu efect de seră.

 

În data de 22 aprilie 2016, când este sărbătorită şi Ziua Pământului, reprezentanţii a 175 de state au semnat textul Acordului, la sediul general al ONU. Ulterior ratificării lui de către Statele Unite şi China în data de 3 septembrie 2016, Acordul a  intrat în vigoare, la 4 noiembrie 2016, după ce a fost atinsă cota prevăzută de aproximativ  55% din emisiile globale (puteţi verifica datele pentru fiecare stat semnatar aici).

 

 

  • Art. 28: (1) După împlinirea a trei ani de la data la care Acordul a intrat în vigoare pentru un stat membru, acel stat se poate retrage din Acord, printr-o notificare. (2) Notificarea de retragere devine efectivă la un an de la data depunerii sau la o dată ulterioară, specificată în cadrul notificării.

 

 

Conform acestui articol, o notificare oficială poate fi înaintată de către Statele Unite cel mai devreme după data de 4 noiembrie 2019, iar retragerea oficială nu poate avea loc decât un an mai târziu, şi anume în noiembrie 2020. Aşadar, Statele Unite nu se pot retrage de facto, în acest moment, din Acordul de la Paris.

 

În ceea ce priveşte declaraţiile făcute de preşedintele Donald Trump, precizăm că:

  • la 1 iunie 2017, când Donald Trump a anunţat intenţia de retragere, a afirmat următoarele: „Aşadar, pentru a-mi onora obligaţia de a proteja America şi pe cetăţenii săi, Statele Unite se vor retrage din Acordul de la Paris, dar vor începe noi negocieri pentru a face parte fie din Acordul de la Paris, fie din alt angajament complet nou, în condiţii corecte faţă de Statele Unite, afacerile, muncitorii, cetăţenii şi contribuabilii de aici. Ieşim, dar vom începe să negociem şi vom vedea dacă putem ajunge la un acord corect.”
  • În ultimele zile, ca urmare a apariției unor noi informații pe acest subiect, punctul de vedere al lui Trump a fost reluat de purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Lindsay Walters: „Nu există nicio schimbare în poziţia Statelor Unite faţă de Acordul de la Paris. După cum a menţionat foarte clar preşedintele, Statele Unite se retrag dacă nu putem reintra în condiţii mai bune pentru ţara noastră.”

 

Putem observa că, dincolo de imposibilitatea de a iniţia în acest moment procedurile de retragere din Acordul de la Paris, Statele Unite nu au ieșit și nu pot ieși, pentru moment, din Acordul de la Paris, deși, prin vocea președintelui, s-au poziţionat tranşant în favoarea retragerii, în cazul refuzului partenerilor de a renegocia condițiile.

 

Discursul preşedintelui american indică dorinţa de negociere pentru a obţine condiţii avantajoase pentru Statele Unite, iar anunțata retragere apare ca o soluţie radicală, dacă renegocierea nu este posibilă, așa cum au lăsat să se înțeleagă mai mulți lideri europeni.

Concluzie

Declarația fostului președinte Traian Băsescu este parțial falsă. Deși este adevărat că SUA sunt între marii poluatori ai planetei, țara este încă membră a Acordului de la Paris, declarația președintelui Trump din vară nefiind, pentru moment, decât o intenție, ba chiar una condiționată de posibilitatea unei renegocieri.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.