Diana Iovanovici-Șoșoacă (Senator, ales pe listele AUR, actualmente în grupul neafiliaților)
„În 2018 gripa a omorât mai mulţi oameni decât a omorât Covidul.”
Fals
Barometru Factual
Coronavirus
Data verificării: 10.01.2021
www.factual.ro
Sursa afirmației: Antena 3 (min.11:18)

Context

Diana Şoşoacă, senator din partea Alianţei pentru Unirea Românilor, a declarat în 6 ianuarie 2021 că:  

În 2018 gripa a omorât mai mulţi oameni decît a omorît covidul

Ce verificăm?

Dacă numărul deceselor înregistrate în 2018 din cauza virusului gripal este mai mare decât cel al deceselor cauzate de infecţia cu Sars COv-2.

Verificare

Numărul deceselor cauzate de infecţia cu virusul gripal, estimat de Organizaţia Mondială a Sănătății (OMS), este de până la 650.000 în fiecare an. În România au fost raportate 199 de decese confirmate cu gripă în sezonul 2018-2019 şi 187 în sezonul 2017-2018.

În prezent, numărul deceselor cauzate de Covid 19 este de 1.876.000, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. În Europa au murit 376 891 de persoane iar în țara noastră, numărul deceselor a ajuns la 15.979.

Un studiu cohortă publicat în decembrie 2020 arată că procentul deceselor este mai mare în cazul pacienţilor internaţi infectaţi cu Sars Cov 2 decât în cazul celor infectați cu o tulpină gripală, chiar dacă studii recente sugerează că rata mortalităţii raportată la totalul infecţiilor este mai mică decât estimările iniţiale. În plus, Sars Cov 2 este mai contagios decât virusul gripal, iar numărul mare de cazuri care necesită îngrijiri de specialitate implică eforturi sporite din partea sistemelor medicale, a căror activitate a fost serios perturbată în perioada pandemiei.

Concluzie

Afirmația Dianei Şoşoacă este falsă. Numărul deceselor cauzate de Covid 19 este mult mai mare decât cel deceselor provocate de virusul gripal.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.