Diana Iovanovici-Șoșoacă (SOS, europarlamentar)
„Legislația spune foarte clar: tot ce înseamnă patrimoniul românesc [...] nu are voie să iasă din țară. Nu iese din țară! Deci tezaurul dacic nu ar fi putut niciodată să iasă din țară. Nici nu a ieșit.”
Fals
Barometru Factual
Retele sociale
Data verificării: 27.02.2025
www.factual.ro
Sursa afirmației: Youtube (minutul 2:40)

Context

Europarlamentarul Diana Șoșoacă a declarat în timpul unei emisiuni la B1TV din 27 ianuarie 2025 că legislația românească nu permite obiectelor de patrimoniu să fie scoase din țară. Declarația sa vine în contextul furtului unor obiecte din tezaur, mai exact trei brătăți de aur și coiful de la Coțofenești, din muzeul Drents din Assen, Olanda, pe 25 ianuarie. 

Legislația spune foarte clar: tot ceea ce  înseamnă patrimoniul românesc și asta e valabil în orice țară din lumea asta – patrimoniul cultural, patrimoniul inestimabil nu are voie să iasă din țară. Nu iese din țară! Deci tezaurul dacic nu ar fi putut niciodată să iasă din țară. Nici nu a ieșit.[…]

Ce verificăm?

Dacă legislația din România interzice scoaterea obiectelor de patrimoniu din țară.

Verificare

Legea 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural național mobil reglementează regimul juridic al bunurilor de patrimoniu, și desemnează activitățile pe care autoritățile statului, dar și proprietarii privați, trebuie să le facă odată ce intră în posesia acestora.

Patrimoniul cultural național cuprinde toate obiectele care reprezintă o mărturie și o expresie a valorilor, credințelor, cunoștințelor și tradițiilor aflate în continuă evoluție; cuprinde toate elementele rezultate din interacțiunea, de-a lungul timpului, între factorii umani și cei naturali.  

 

Bunurile trec printr-o procedură de stabilire a categoriei din care fac parte, numită clasare, în categoria de  tezaur, adică bunuri culturale de valoare excepțională pentru umanitate, sau  în fond, adică bunuri culturale cu valoare deosebită pentru România. Procedurile sunt efectuate de către experți acreditați de Ministerul Culturii, la propunerea Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.  Imediat ce este depus  raportul de expertiză la Ministerul Culturii,  obiectele trebuie înscrise într-una dintre categorii în maxim trei luni.

 

Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor (CNMC) și Ministerul Culturii, autoritatea sub tutela cui funcționează comisia, se ocupă de protejarea patrimoniului național mobil. CNMC este un organism consultativ format din 21 de experți care se întâlnesc o dată pe lună pentru a aviza cererile de clasare a unor bunuri descoperite recent, se ocupă de avizarea normelor de conservare/restaurare sau a experților, și propune avizarea exportului temporar al unor bunuri din patrimoniul mobil și normele metodologice.  

 

Propunerile sunt mai departe trimise către Ministrul Culturii care dă aprobarea finală. În plus, ministerul finanțează  costurile de transport al bunurilor până la aeroport și răspunde legal în cazul unor evenimente neprevăzute, cum a fost furtul de acum câteva săptămâni.

 

Cum pot ieși bunurile din tezaur din țară

 

În lege, la capitolul V Circulația bunurilor culturale mobile, apar câteva articole care infirmă declarația eurodeputatei. 

 

Bunurile clasate în fond sau tezaur deținute de stat, așa cum sunt artefactele dacice, pot fi scoase legal din țară la cererea muzeelor aflate în subordinea Ministerului Culturii, doar pentru perioade determinate de timp, acțiune numită și export temporar, numai după anumiți pași. 

Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor dă avizul, Ministrul Culturii aprobă cererile, iar apoi se eliberează certificatul de export. Ulterior se semnează un contract între muzee, apoi se emite, după caz, hotărâre de guvern. 

 

Legea spune că obiectele pot fi trimise doar la expoziții internaționale sau evenimente culturale internaționale, pentru operațiuni de restaurare, experizate sau pentru investigații de laborator.  

 

Nu toate exporturile temporare au nevoie de o Hotărâre de Guvern pentru a putea părăsi țara. Un articol nou introdus în 2023 prevede că doar atunci când sunt implicate mai multe autorități publice române în procesul de export temporar este obligatorie adoptarea unui HG. Așa s-a întâmplat, de exemplu, în cazul expoziției de la Roma „Dacia. Ultima frontieră a Romanității”  organizată de Muzeul Național de Istorie a României (MNIR), unde a fost implicat și Ministerul Afacerilor Interne. 

În schimb, pentru expoziția din Olanda, nu a fost adoptată nicio Hotărâre de Guvern, MNIR fiind singura autoritate publică implicată, explica fostul ministru Raluca Turcan într-o postare de Facebook.

 

Atunci când un muzeu are intenția de a trimite la expoziții internaționale mai multe piese din tezaurul mobil, directorii unităților culturale trebuie să trimită o solicitare la Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor. Cererea de export temporar pentru cele 673 de artefacte dacice a fost discutată în două ședințe CNMC din perioada 14 mai  – 11 iunie 2024, fiind soluționate favorabil. După prima ședință CNMC, Muzeul de Istorie a semnat contractul de împrumut al bunurilor culturale cu muzeul din Drents, document obținut de un post de știri. 

 

Așadar, legea contrazice declarația eurodeputatei Diana Iovanovici-Șoșoacă. Este permis ca bunurile din patrimoniul cultural să poată fi scoase din țară, sub forma unui împrumut între muzee. Am găsit toată documentația întocmită de către Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor și Ministerul Culturii, certificatul de export temporar și contractul între muzee, acte cu caracter juridic, care fără un cadru legal nu puteau fi aprobate și semnate. Și nu în ultimul rând, documentele au fost verificate înainte ca bunurile să decoleze spre Olanda, de către instituțiile  care se ocupă de  supervizarea exporturilor din aeroporturi.

Concluzie

Așadar, legea contrazice declarația eurodeputatei Diana Iovanovici-Șoșoacă. Este permis ca bunurile din patrimoniul cultural să poată fi scoase din țară, sub forma unui împrumut între muzee. Am găsit toată documentația întocmită de către Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor și Ministerul Culturii, certificatul de export temporar și contractul între muzee, acte cu caracter juridic, care fără un cadru legal nu puteau fi aprobate și semnate. Și nu în ultimul rând, documentele au fost verificate înainte ca bunurile să decoleze spre Olanda, de către instituțiile  care se ocupă de  supervizarea exporturilor din aeroporturi.

SUBIECTE CONEXE