Tema interzicerii încălzirii cu lemne reapare pe rețelele de socializare.
Într-un clip, Sorin Roșca Stănescu anunță că „marii experți ai Uniunii Europene, cam aceeași care ne-au băgat pe gât Covid-ul, serurile anti Covid și toate restricțiile care au avut loc, au decis acum că, din 2025 orice formă de încălzire cu lemne, sobe, șeminee, etc, urmează să fie cu desăvârșire interzise pe toată suprafața Europei”.
Aceste declarații sunt false și nu este prima dată când subiectul este discutat pe rețelele de socializare din România. Factual.ro a mai scris despre această dezinformare în 2023 și 2024. De asemenea, informația a mai fost vehiculată și în 2021, 2022, cu precădere în perioada sezonului rece.
Apariţia în spaţiul public a acestor date a avut loc în perioada în care Comisia Europeană a adoptat, în iulie 2021, pachetul de propuneri intitulat Fit for 55. Ele fac parte din planul european Green Deal prin care se încearcă, cu ajutorul politicilor în materie de climă şi energie, o utilizare adecvată a resurselor pentru reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030. Despre aceste aspecte, Factual.ro a publicat mai multe verificări aici.
Detalii despre propunerile din pachetul intitulat Fit for 55 pot fi accesate aici.
În primul rând, pe ordinea de zi a Parlamentului European nu apare nicio propunere legată de interzicerea încălzirii locuințelor cu lemne.
În al doilea rând, la începutul lunii martie, Comisia Europeană a emis un comunicat prin care atrage atenția asupra faptului că există o dezinformare masivă pe această temă.
„Comisia nu a propus noi cerințe privind aparatele pentru încălzirea incintelor. Nu intenționăm să eliminăm treptat sobele pe bază de lemn, cărbune sau peleți. Regulamentul privind proiectarea ecologică prevede o revizuire a măsurilor existente referitoare la aparatele pentru încălzire locală cu combustibil solid și la cazanele cu combustibil solid. În prezent, ne aflăm în primele etape ale consultării producătorilor și a altor părți interesate cu privire la opțiuni de politică specifice. La fel ca în cazul întregii legislații privind proiectarea ecologică, aceste măsuri vor viza numai aparatele noi, nu și cele care sunt deja instalate în locuințele cetățenilor”, arată o parte din comunicatul comisiei.
În această perioadă se discută aspectele unui regulament privitor la prezervarea resurselor durabile, între care se numără și lemnele sau combustibilii fosili, fără să se ridice problema interzicerii sobelor sau șemineelor.
Pachetul de măsuri poate fi accesat aici.
Ținând cont de aceste informații, postarea este falsă. Comisia Europeană sau Parlamentul European nu au anunțat că în cursul acestui an sobele cu lemne sau șemineele vor fi interzise.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULT