Dezinformări rețele sociale
Data postării: 21.01.2025
www.factual.ro
FALS | Judecători CEDO care ar avea „legături strânse” cu George Soros

Un utilizator Facebook susține într-o postare că judecătorii de la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului nu ar judeca în mod transparent spețele, din cauza unor presupuse legături cu miliardarul George Soros. 

Astia vrem noi sa judece corect votul furat?

Acuze grave la nivel înalt! George Soros are legături strânse cu 22 din cei 100 de judecători de la CEDO

George Soros şi fundaţia lui, Open Society, sunt acuzaţi că ar avea legături strânse cu 22 din cei 100 de judecători permanenţi de la CEDO. Asta spune cel mai recent raport.

Adunarea parlamentară a Consiliului Europei a anunțat o anchetă privind independența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg.

„Acest raport arată că cel puțin 22 din cei 100 de judecători permanenți care au fost la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) între 2009 și 2019 sunt foști oficiali sau colaboratori ai șapte ONG-uri care sunt extrem de active în fața Curții.

Doisprezece judecători sunt legați la rețeaua Open Society Foundation (OSF), șapte la comitetele de la Helsinki, cinci la Comisia internațională a juriștilor, trei la Amnesty International și câte una la Human Rights Watch, Interights și la Centrul AIRE”.

Textul a mai circulat și în 2021, pe site-uri românești (aici, aici și aici) și a reapărut în contextul în care Călin Georgescu a contestat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului decizia Curții Constituționale a României din 6 decembrie, de anulare a alegerilor prezidențiale.


Raportul care ar demasca legăturile cu Soros


Raportul menționat în postare a fost publicat de European Centre for Law and Justice în 2020 și susține că 22 de judecători CEDO, din perioada 2009-2019, nu ar fi dat dovadă de imparțialitate în cel puțin 185 de spețe, deoarece nu s-au retras atunci când șapte organizații non-guvernamentale, unde au lucrat anterior, fie au apărat reclamanții, fie au deținut funcția de third-party intervener  în procese.

Autorii numesc organizațiile non-profit care apără drepturile omului niște actori fără legitimitate democratică care ar împinge o nouă agendă susținută financiar de George Soros și pusă în practică indirect de câțiva  judecători. 

În majoritatea cazurilor, judecătorii desemnați au colaborat cu aceste ONG-uri cu mult înainte să fie desemnați în completul de la CEDO, experiență care este importantă în procesul de selecție

Mai mult, autorii au pus accentul pe legăturile dintre miliardarul George Soros,  fundația pe care o deține Open Society Foundation și mai multe organizații care apără drepturile omului implicate în procesele de la CEDO. Fundația ar fi finanțat, de-a lungul anilor, prin  granturi,  șapte  dintre cele mai importante ONG-uri la nivel mondial, în domeniul drepturilor omului: A.I.R.E. Center (Advice on Individual Rights in Europe), Amnesty International, International Commission of Jurists (ICJ),  Helsinki Committee for Human Rights, Human Rights Watch (HRW), Interights (International Center for the Judicial Protection of Human Rights) și Open Society Foundation (OSF), implicate cel mai des în procesele analizate și în cadrul cărora judecătorii au deținut diferite funcții, de la colaboratori, până la directori executivi sau profesori universitari la departamente universitare finanțate, printre altele, de Soros Foundation. 

Specialiștii notează că legăturile dintre judecători și ONG-ul Open Society Foundation sunt indirecte și constatările lor sunt bazate pe o recurență. Aceștia au observat că există o mare probabilitate ca cel puțin un judecător, care a lucrat cândva într-o organizație civică, să asiste la  procesele care implicau cel puțin unul cele șapte ONG-uri finanțate de George Soros ceea ce, spun ei, dă dovadă de lipsă de imparțialitate. 

În același raport, autorii au numărat 313 cazuri, din aceeași perioadă, în care alți judecători decât cei vizați de raport s-au retras din dosare, și că doar în 12 cazuri motivul retragerii ar fi fost conflictul de interese.

Ceea ce raportul omite să spună este că în timpul mandatului de nouă ani al fiecărui judecător,  acesta nu poate deține alte funcții care ar afecta independența și imparțialitatea judecății proprii. 

Cu alte cuvinte, judecătorii nu erau implicați în ONG-uri în momentul judecării cauzelor. Pe lângă acest aspect, cazurile admise după primul termen sunt audiate de un grup de judecători aleși aleatoriu, în baza unei metodologii (ca atare puterea decizională a unui singur judecător este limitată).

Raportul propune o reformă în sistemul de alegere al judecătorilor CEDO, care să excludă persoanele care au deținut funcții în sfera civică, din care mulți judecători provin, deoarece ar putea influența deciziile Curții.


European Centre for Law and Justice


European Centre for Law and Justice, care a întocmit raportul, este, o organizație conservatoare anti-avort, care susține valorile creștinismului și intervine în procese din Europa pentru a modifica jurisprudența legată de religie și drepturi.

Organizația a fost înființată de Jay Alan Sekulow în 1998 la Strasbourg și este condusă în prezent de Gregor Puppinck, un avocat conservator. Acesta a făcut mai multe afirmații false legat de CEDO – aici un exemplu din 2018, când acuza Curtea de la Strassbourg că încearcă să reglementeze sharia (legea fundamentalistă care guvernează în regimurile islamice) ca un drept comun – adică orice cetățean să poată apela la dreptul său la sharia pentru a-și justifica anumite acțiuni. În realitate, CEDO a decis exact invers, așa cum arată și un fact-check făcut de Le Figaro.


Cum funcționează CEDO


Curtea Europeană pentru Drepturile Omului este compusă din 47 de judecători independenți, reprezentanți ai fiecărui stat care a ratificat Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aleși de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Fiecare țară propune o listă de trei candidați, care mai apoi trec printr-un proces riguros de examinare și doar unul este desemnat pentru un singur mandat de nouă ani. 

Regulile Curții în privința retragerii unui judecător dintr-un caz (articolul 28) au suferit modificări minore, între 20082024. Conform ambelor regulamente ale Curții, verificate pentru a reflecta și perioada în care autorii au întocmit raportul, un judecător trebuie să se retragă de la examinarea cauzei doar dacă are un interes în aceasta (este implicată o rudă spre exemplu), dacă a apărat vreuna dintre părți în speța respectivă, dacă a intervenit anterior în proces, cu o altă funcție sau dacă și-a exprimat în mod public opinia și astfel îi este afectată imparțialitatea. 

Toți judecătorii cercetați în acest raport și-au dus mandatul la capăt, așa cum impune și regulamentul. 

Începând cu 2021, Plenul Curții a revizuit regulile de etică și funcționare a Curții (aici și aici). Rezoluția adoptată în 2021, care completează articolul 21 din Carta Europeană a Drepturilor Omului, reiterează importanța imparțialității morale în timpul mandatului de nouă ani. În plus, ca un răspuns la acuzațiile din raport, a fost introdusă și măsura ca judecătorii să fie, pe perioada întregului mandat, independenți și de entitățile private, de exemplu ONG-urile.

Așadar, așa-zisele legături dintre judecătorii de la CEDO și George Soros, din perioada 2009 – 2019, nu au putut fi dovedite. Organizațiile pentru care aceștia au activat la un moment dat au primit granturi diferite de la fundația Soros, însă judecătorii nu sunt acuzați că au primit bani în mod direct sau că l-ar fi întâlnit vreodată pe omul de afaceri. 

SEO optimized by sem.ro SEO agency.