Pe Meta circulă mai multe postări conform căreia ministrul Sănătății din Olanda, Fleur Agema, ar fi caracterizat pandemia COVID-19 drept o „operațiune militară” condusă de NATO și agenția olandeză NCTV.
Această afirmație sugerează că deciziile pandemice din Olanda ar fi fost parte a unei „lovituri de stat” organizate de instituții de securitate națională. Aceste informații au circulat pe mai multe pagini și conturi, aici, aici, aici, aici, aici și aici.
Postările fac trimitere la un articol de pe site-ul SlayNews, tradus și de Ziuanews. Textul a include un fragment video dintr-o ședință a parlamentului olandez legată de pregătirea țării pentru o viitoare pandemie și finanțarea acestui efort.
În ședința parlamentară, ministrul Agema a discutat despre eforturile Olandei de a-și consolida reziliența în fața viitoarelor pandemii și a altor potențiale crize, incluzând aici și posibilele „amenințări hibride și militare”.
Ea a menționat că, în contextul global actual, evaluarea nevoilor de reziliență a fost coordonată de NCTV (Coordonatorul Național pentru Securitate și Antiterorism) și că o parte din obligațiile de pregătire au legătură cu angajamentele Olandei față de NATO.
Mai exact, Agema a clarificat că aceste angajamente față de NATO sunt luate în considerare în contextul larg al rezilienței naționale, fără să afirme că pandemia COVID-19 a fost o operațiune militară sau că NATO a preluat controlul asupra deciziilor privind sănătatea publică din Olanda.
În videoclip, aceasta menționează că, la scurt timp după ce a preluat funcția, a fost informată despre responsabilitățile Olandei în contextul global de securitate, inclusiv angajamentele față de NATO.
Ea mai menționează că evaluează resursele disponibile și necesare pentru a îndeplini cerințele legate de pregătirea pentru pandemii și securitatea națională. Această evaluare este condusă de NCTV, urmând ca în bugetul din 2026 să fie stabilite detalii și surse de finanțare.
Stenograma întregii ședințe poate fi accesată pe site-ul Camerei Reprezentanţilor, aici.
NCTV este o agenție națională a Olandei, parte din Ministerul Justiției și Securității. Este responsabilă cu securitatea și prevenirea terorismului și sprijină și coordonează măsuri de prevenire a crizelor, inclusiv pandemii și amenințări la adresa siguranței naționale.
Slay News este un site care se concentrează pe teme controversate și narative care pun la îndoială autoritățile și instituțiile publice. Aceasta se identifică drept „incontestabil pro-America și pro-libertatea de exprimare”, bazându-se „pe promisiunea de a pune oamenii noștri înaintea intereselor corporatiste sau a agendei politice”.
În schimb, site-ul nu prezintă detalii despre deținători.
Conform MediaBiasFactcheck, Slay News „nu produce jurnalism original, ci mai degrabă rezumă, adaugă comentarii sau plagiază conținutul știrilor altora, fără atribuire. Mai mult, pagina lor privind standardele editoriale este copiată direct de pe site-ul The Blaze.”
„Clasificăm Slay News ca fiind partizană a extremei drepte și îndoielnică pe baza promovării teoriilor conspirației, pseudoștiinței, propagandei de extremă dreapta, surselor slabe, lipsei de transparență, verificărilor fact-check eșuate și plagiatului flagrant,” este verdictul dat de platformă în urma verificărilor realizate pe Slay News.
Exemple de alte fact-check-uri realizate pe publicația Slay News pot fi accesate aici, aici, aici, aici și aici. Toate articolele verificate sunt scrise de Frank Bergman, care a scris și articolul despre declarațiile Ministrei Sănătății din Olanda.
Acesta a scris o bună parte din articolele de pe Slay News, mai exact 6016 la momentul redactării, conform informațiilor găsite pe site-ul publicației. Singurele detalii despre acesta care se mai găsesc pe site-ul publicației sunt următoarele: „Frank Bergman este un jurnalist politic/economic care locuiește pe Coasta de Est. Pe lângă reportaje, Bergman realizează și interviuri cu cercetători și experți în materiale și investighează persoane și organizații influente din lumea sociopolitică.”
În concluzie, Fleur Agema nu a spus că NATO a avut o operațiune militară prin COVID-19. Declarațiile ei se referă la o abordare integrată de reziliență, care include și obligațiile față de NATO, fără a sugera că acestea au influențat măsurile de sănătate publică legate de COVID-19. În plus, afirmațiile sunt preluate de la o publicație cu credibilitate redusă, care a scos din context dezbaterea ce a avut loc în Parlamentul Olandez.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.