Un articol publicat de Activenews, despre un presupus nou vaccin anti-covid aprobat în Japonia, a fost publicat pe Meta.
Japonia este, într-adevăr, prima țară care aprobă un vaccin împotriva COVID-19 cu ARN mesager care se auto-amplifică. Totuși, ideea nu este complet nouă. Inclusiv Pfizer și BioNTech au avut variante de vaccinuri cu ARN mesager care se auto-amplifică.
Vaccinurile cu ARN mesager deja folosite în pandemie „instruiesc” celulele să producă o proteină cu ajutorul căreia sistemul imunitar face anticorpii necesari în lupta împotriva COVID-19. Diferența dintre vaccinurile cu ARN mesager standard și ARCT-154 (cel care se auto-amplifică) este că în cazul acestuia din urmă, ARN-ul mesager, odată ajuns în celule, se multiplică și oferă o protecție mai îndelungată împotriva virusului.
Studiul clinic din faza a treia, în care ARCT-154 este comparat cu vaccinurile Pfizer-BioNTech și Cominarty la a patra doză, arată o creștere a nivelului de anticorpi din organism (ceea ce înseamnă o mai bună protecție împotriva virusului).
Partea care se auto-amplifică din vaccin este, așadar, ARN mesagerul, adică acea componentă care transmite informația, către sistemul nostru imunitar, să producă anticorpi.
Vaccinul ARCT-154 a primit aprobarea de vânzare de la Agenția Farmaceutică și de Dispozitive Medicale (PMDA). PMDA lucrează cu Ministerul Sănătății din Japonia pentru a evalua siguranța și eficacitatea medicamentelor înainte de a fi vândute. În Japonia, PMDA este echivalentă, de exemplu, cu Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA). În Europa, vaccinul încă nu este aprobat.
Vaccinul a fost produs de Arcturus Therapeutics, companie specializată în dezvoltarea de biotehnologii medicale în primul rând pentru tratarea bolilor rare.
În continuare, articolul Activenews vorbește despre un protest la care ar fi participat zeci de mii de oameni, în Tokyo, în timpul International Summit Crisis, care a avut loc între 24 și 28 septembrie, nu octombrie, cum este notat în articol.
Fotografia folosită de Activenews în articol este, într-adevăr, de la un protest împotriva vaccinului ARCT-154, însă nu doar că nu apar zeci de mii de protestatari în imagine, ci este o imagine mai veche, de la un protest din august.
Sursa dată pentru informațiile despre protest este un videoclip al lui James Corbett. Se recomandă ca jurnalist independent de investigație care scrie despre „probleme importante: atacul 9/11, operațiunile cu steaguri false, eugenism, geopolitică”.
În realitate, Corbett răspândește conspirații și propagandă atât prin postările și podcasturile de pe site-ul său, dar și în asocieri cu persoane ca Robert F. Kennedy Jr. (RFK Jr.), cunoscut pentru răspândirea de propagandă și conspirații legat de vaccinuri încă din 2005.
Din videoclipul lui Corbett aflăm că locația exactă a protestului este parcul Ariake, însă nici în videoclipul lui și în nicio altă publicație verificată nu există poze cu zeci de mii de japonezi protestând acolo, împotriva vaccinului ARCT-154.
Din toate imaginile (aici, aici și aici) reiese că fost vorba despre un protest mult mai mic.
În plus, mai multe publicații japoneze susțin (vezi aici și aici) că unii dintre protestatarii prezenți au primit câte 10000 yeni pentru a participa. O investigație a FNN (Fuji News Network) arată că au existat inclusiv aplicații prin care oamenii care aduceau persoane la protest ar primi câte 20000 yen pentru fiecare persoană adusă.
Informația este confirmată, la o scară mult mai mică, inclusiv de unul dintre organizatorii protestului, care își cere scuze printr-o postare pe X: „Către toți participanții și susținătorii protestului din Parcul Ariake. Ne pare sincer rău pentru metodele nepotrivite prin care am adunat oameni la protest. De data aceasta, am vrut să adunăm cât mai mulți oameni, așa că ne-am dus în diferite locuri, cerând oamenilor să participe la demonstrație. Atunci, unul dintre prietenii mei și-a oferit voluntar banii ca să convingă cât mai mulți oameni să vină. Ne cerem scuze că am stricat această ocazie importantă în care atâția oameni cu aceleași opinii ne-am adunat să ne facem vocea auzită. Îmi pare foarte rău.”
Revenind la articol, în final citează câțiva medici și cercetători care își exprimă îngrijorarea legată de folosirea vaccinului ARCT-154. O parte dintre experții invitați la International Crisis Summit, cu prilejul căruia s-a organizat protestul, au participat în noiembrie 2023 la un eveniment similar în București, organizat de partidul AUR.
Primul dintre experții care avertizează în privința noului vaccin ARCT-154, și participant la International Crisis Summit, este Robert Malone, printre cei mai cunoscuți și aprigi opozanți ai vaccinării împotriva COVID-19 și ai gravității situației la începutul pandemiei.
În articol este descris ca „inventatorul tehnologiei mRNA”. Multiple surse (vezi, de exemplu, un articol din Nature) susțin că, deși Malone a fost implicat în stadii incipiente ale tehnologiei, contribuția sa la vaccinuri a fost foarte mică.
Doi dintre experții menționați în articol sunt citați dintr-un alt interviu (vezi aici), dat pentru Children’s Health Defense, ONG implicat în campanii masive de dezinformare în privința vaccinării, chiar înainte de pandemia de COVID-19. Misiunea organizației Children’s Health Defense nu s-a schimbat nici în perioada pandemiei. Mai multe comunicate ale organizației au fost demonstrate false de organizații de fact-checking internaționale.
Un alt invitat la International Summit Crisis și intervievat de James Corbett este Meryl Nass, medic în Maine, SUA, a cărei licență în medicină a fost suspendată din cauza răspândirii de dezinformări legate de COVID-19 și a punerii în pericol a vieții pacienților, după cum arată documentul care motivează suspendarea licenței.
Deși nu este menționat, articolul Activenews este, de fapt, o traducere a unui articol dintr-un site cunoscut ca promovând diverse dezinformări, Slay News. Același articol a mai fost tradus de încă trei site-uri din România și copiat de unul thailandez. În niciunul dintre cazuri nu se menționează că articolul ar fi tradus sau că apare deja pe un alt site.
În ultimii ani, pe site-ul Slay News au apărut mai multe articole demonstrate false de publicații internaționale de fact-checking (vezi, de exemplu, două verificări ale PolitiFact). Și Activenews este cunoscut pentru dezinformare. Factual.ro a arătat că mai multe articole despre vaccinuri publicate de Activenews sunt false (vezi, de exemplu, aici, aici sau aici).
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.