Mugur Mihăescu este deputat AUR, ales în 2024 în circumscripția electorală nr. 30 Olt. Este vicepreședinte în Comisia pentru antreprenoriat și turism și membru în Comisia pentru cultură din cadrul Parlamentului.
S-a înscris în AUR în 2022 și a candidat și pe lista partidului la alegerile locale în 2024, pentru Consiliul Județean Olt. A obținut un mandat de consilier județean, la care a renunțat pentru a ocupa funcția de deputat.
De profesie, Mihăescu este actor, cunoscut pentru rolul de „Garcea” din grupul „Vacanța Mare”. În perioada pandemiei de COVID-19, Mugur Mihăescu a participat la proteste organizate împotriva restricțiilor.
Conform declarației de avere, Mihăescu deține trei terenuri, o casă de aproape 800 mp, o șalupă, un skijet, un ceas Rolex și bijuterii și tablouri în valoare de 200.000 de euro.
Nu e prima dată când actorul intră în politică. În 2011 a fost președinte executiv al Partidului Verde, iar în 2013 s-a înscris în UNPR (Uniunea Națională pentru Progresul României).
*Sursă foto: Camera Deputaților