Primul site de fact-checking pe politicile și declarațiile publice din România.
Baner
Barometru Factual

20.09.2016

Liviu Dragnea: „Am lăsat, de asemenea, o țară care în 2015 a adus 17 miliarde de lei din fonduri europene.”

Dacian Cioloș: „Din cifrele pe care le-am văzut eu, au fost vreo 3 sau 4 miliarde de euro absorbite în 2015. Anul acesta au fost plătite 3,3 miliarde (...)”

Liviu Dragnea

Sursa afirmației: Youtube PSD

Fals

Context

În cadrul întâlnirii din cadrul Orei primului ministru dintre Dacian Cioloș și parlamentari din data de 19.09.2016 a avut loc o dispută verbală între președintele PSD, Liviu Dragnea, și premier privind situația fondurilor europene absorbite în anul 2015. Astfel, cei doi au declarat:

Liviu Dragnea(min 5.54): Am lăsat, de asemenea, o țară care în 2015 a adus 17 miliarde de lei din fonduri europene.

Dacian Cioloș(min 6.15): Spuneați de 17 miliarde absorbite în 2015, dacă am înțeles bine. Din cifrele pe care le-am văzut eu, au fost vreo 3 sau 4 miliarde de euro absorbite în 2015. Anul acesta au fost plătite 3,3 miliarde(…)

La începutul acestei zile, ne-am apucat să verificăm două afirmații legate de stadiul absorbției fondurilor europene în țara noastră. În urma feedback-ului primit, am decis să edităm articolul (l-am șters pe cel inițial și l-am urcat pe acesta). De ce? Pentru că am descoperit că, de fapt, autoritățile și politicienii români par să genereze un adevărat haos atunci când vine vorba de cum stăm din perspectiva banilor europeni absorbiți.

 

 

Ce verificăm?

Câte fonduri europene au fost absorbite în anul 2015.

Verificare

Ce am verificat noi inițial

În mod curent, când se vorbește despre câți bani europeni sunt absorbiți în România, lumea se referă la fondurile structurale și de coeziune. Adică acele fonduri europene care se află „în parohia” Ministerului Fondurilor Europene. Așa că am analizat inițial doar aceste sume de bani rambursate de Comisia Europeană. Asta ne-a dat:

Pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene găsim actualizări cu privire la diversele stadii de absorbție de-a lungul timpului ale fondurilor europene. Astfel, am luat ca puncte de referințe raportarea din 31 decembrie 2014, când la sume plăți intermediare de la CE avem suma de 8.625.419.304 euro și 31 decembrie 2015, când la sume plăți intermediare de la CE figurează suma de 11.216.780.462 euro. Așadar, în anul 2015 a fost atrasă suma de 2.591.361.158  euro, adică 11.748.991.647,043 lei.

De asemenea, în ultima raportare privind stadiul fondurilor europene afișată pe 31 august 2016, avem o suma finală de 14.142.255.627 euro ceea ce înseamnă că în anul 2016 au fost absorbite 2.925.475.165 euro, adică 13.104.877.754,469 lei.

stadiul-absorbtiei-fonduri-ue

Declarația lui Liviu Dragnea este falsă, în anul 2015 au fost absorbite aproximativ 11,8 miliarde de lei din fondurile europene alocate.

liviu-dragnea-fonduri-ue

De cealaltă parte, informațiile oferite de premierul Dacian Cioloș sunt parțial false.

dacian-ciolos-factual

Dacă ne uităm la sumele în euro, în 2015 au fost absorbite aproximativ 2,6 miliarde euro, iar în 2016 aproape 3 miliarde euro. Deși sumele sunt aproape de realitate, având în vedere faptul că sumele vin ca reacție la declarația lui Liviu Dragnea, poate părea că acesta îl contrazice în cifra avansată (pare că Dacian Cioloș a înțeles că Liviu Dragnea vorbea despre miliarde de euro, dar el vorbea, de fapt, de miliarde de lei).

Tocmai pentru că în general vorbim despre sumele alocate pentru fondurile structurale și de coeziune, cineva ne-a atras atenția, pe bună dreptate, că scăpăm din vedere fondurile alocate pentru agricultură și pescuit. Însă, pe lângă acestea, mai sunt și alte programe de finanțare cu alocări pentru România. De exemplu, Programul de cooperare trans-frontalieră. De asemenea, în România intră bani europeni și prin programe de finanțare administrate direct de Comisia Europeană. Pentru unele dintre aceste programe, acțiunea autorităților române contează mult prea puțin (adică există organizații și/ sau persoane fizice care aplică direct la Comisia Europeană, fără a beneficia de vreun ajutor din partea statului român).

 

Care este atunci dimensiunea fondurilor europene intrate în țară? Dacă ne uităm pe website-urile  și rapoartele instituțiilor, intrăm  și mai mult în ceață.

Spre exemplu, în raportările privind stadiul absorbției fondurilor din agricultură. Dacă ne uităm la Raportul Anual de progrese privind implementarea Programului Național de Dezvoltare Rurală în România în anul 2015, vedem că la pagina 132 că totalul plăților efectuate pe acest program este de 1,069,197,928.70 euro. Nu știm însă dacă aceste sume reprezintă banii rambursați de Comisia Europeană sau banii plătiți către beneficiari. 

 

Dacă ne uităm în schimb la datele Ministerului Finanțelor Publice, vedem în schimb alte sume vehiculate cu privire la câți bani europeni au intrat în România.

 

Astfel, în documentul numit Raport privind la execuţia bugetară finală a anului 2015, găsim următoarea evaluare: „Sumele primite de la Uniunea Europeană în contul plăților efectuate (inclusiv donațiile), în anul 2015, au fost în valoare de 17,4 miliarde lei, în creștere cu 34,1% comparativ cu anul 2014. De asemenea, ca raport în PIB, acestea au înregistrat o creștere cu 0,5 puncte procentuale de la 1,9% cât era în anul 2014 la 2,4% în anul 2015. De menționat că sumele primite de la Uniunea Europeană înregistrate în bugetul general consolidat sunt numai cele aferente proiectelor ai căror beneficiari sunt instituțiile publice, nefiind incluse şi cele destinate sectorului privat” (pagina 19). E posibil ca cifra avansată de Liviu Dragnea să vină din acest raport, însă câtă vreme nu este inclusă valoarea proiectelor beneficiarilor privați, cifra nu se apropie de realitate (nu există o listă a acestora, însă cel puțin pe două programe operaționale – POSDRU și POSCCE – și pe PNDR numărul acestora este semnificativ).

 

Cu toate acestea, tot Ministerul Finanțelor Publice arată într-un raport privind Evoluţia fluxurilor financiare dintre România şi Uniunea Europeană la 30.06.2016, următoarele date:

fc-1

Astfel, potrivit acestor date, valoarea fondurilor europene intrate în România este de 6.4 miliarde euro pentru 2015 (adică aproximativ 28.8 mld lei). Pentru perioada de până la 30 iunie  2016, valoarea acestora este de 3.9 mld euro (adică aproximativ 17.55 mld lei), însă trebuie specificat că o parte din acești bani reprezintă pre-finanțări pentru diverse programe.

 

Misterul fondurilor europene intrate în România se adâncește și mai tare dacă ne uităm la datele oferite de Comisia Europeană, suma totală pentru 2015 este de 6.53 mld euro (adică aprox. 29 mld lei). Aceste sume cuprind însă și programe de tipul celor administrate direct de Comisia Europeană și care au ca beneficiari organizații sau persoane din România.

fc-2

Sursa: Comisia Europeană

 

Ultimele două surse – Ministerul Finanțelor Publice și Comisia Europeană – par a fi cele care se apropie cel mai mult de realitate. Valoarea banilor europeni intrați în 2015 în România, din diferite surse, se apropie de 6.4 – 6.5 miliarde de euro (adică aproximativ 29 miliarde de lei). În acest caz, ambele afirmații, atât cea a lui Liviu Dragnea, cât și cea a lui Dacian Cioloș, sunt extrem de departe de adevărul factual.

Concluzie

Credem că prima pistă pe care am pornit este cea corectă – cel mai probabil, atât Dacian Cioloș, cât și Liviu Dragnea se refereau la stadiul absorbției pe fondurile structurale și de coeziune. Însă tocmai pentru că am greșit excluzând din prima ipoteza ca unul dintre aceștia să fi luat în calcul și alte tipuri de fonduri europene (mult mai puțin prezente în spațiul public), am luat decizia de a face această analiză mult mai extinsă, pentru a nu prezenta date trunchiate.