Deputatul PSD Alfred Simonis a făcut următoarea afirmație, pe 29 aprilie 2020, în contextul în care un proiect prin care Ţinutul Secuiesc devine regiune autonomă cu personalitate juridică în România a trecut, tacit, de Camera Deputaților.
„PSD a votat întotdeauna împotriva unor astfel de inițiative. Și acum și în ultimii 15 ani de când tot sunt depuse astfel de inițiative.”
Ce verificăm?
Dacă PSD a votat întotdeauna împotriva inițiativelor cu privire la autonomia Ținutului Secuiesc.
Verificare
Putem verifica câte alte inițiative legislative prin care era propusă autonomia Ținutului Secuiesc au mai fost depuse de-a lungul anilor pe site-ul Camerei Deputaților (care e și primă cameră sesizată în acest tip de inițiative) și pe site-ul Senatului, la urmărirea procesului legislativ.
La Camera Deputaților au fost înregistrate, din 2005 până în 2020, cinci astfel de inițiative. Le luăm pe rând.
Pl-x 87/01.03.2004 – propunere legislativă privind Statutul de Autonomie al Ţinutului Secuiesc. Proiectul a fost inițiat de șase deputați UDMR.
Pe 30 martie 2004 a fost respinsă de către Camera Deputaților. Potrivit stenogramei, proiectul de lege a fost respins cu 218 voturi, în timp ce cei doar cei 22 deputați UDMR au votat pentru împotriva respingerii proiectului.
Pe 29 iunie 2004 a fost respinsă de către Senat cu 90 de voturi pentru (respingerea proiectului) și 12 împotrivă.
Pl-x 392/21.06.2004 – propunere legislativă privind Statutul autonomiei personale a comunităţii maghiare din România. Proiectul a fost inițiat de cinci parlamentari UDMR.
Pe 28 septembrie 2004 a fost respinsă de către Camera Deputaților. Potrivit stenogramei, propunerea legislativă s-a respins cu 235 de voturi pentru (s-a votat propunerea de respingere), 9 voturi împotrivă, o abţinere s-a respins propunerea legislativă.
Pl-x 295/19.07.2005 – propunere legislativă privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc. Proiectul a fost inițiat de doi parlamentari UDMR.
Pe 12 octombrie 2005 a fost respinsă de către Camera Deputaților. Potrivit stenogramei, proiectul de lege a fost respins cu 188 de voturi pentru, 16 împotrivă şi 1 abţinere.
Pe 25 septembrie 2012 a fost respinsă de către Senat (cu 5 voturi pentru, 54 împotrivă și 2 abțineri).
Notă: Pe site-ul Camerei Deputaților, nu pot fi găsite și voturile electronice dinainte de anul 2006.
Pl-x 5/01.02.2018 – propunere legislativă privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc. Proiectul a fost inițiat de 1 deputat UDMR.
Pe 11 aprilie 2018 a fost respinsă de către Camera Deputaților cu 218 pentru și 20 voturi contra. Rezultatul votului arată că toți deputații, indiferent de partid au votat pentru respingerea proiectului. Celelalte 20 de voturi pentru aprobarea proiectului au venit de la deputații UDMR.
Pe 29 mai 2018 a fost respinsă de Senat (cu 96 voturi pentru renunțarea la inițiativă, și 9 împotrivă renunțării).
Pl-x 670/23.12.2019 – propunere legislativă privind Statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc. Proiectul a fost inițiat de doi deputați UDMR.
Pe 23 aprilie 2020 a fost adoptată tacit, fără vot, de Camera Deputaților (ca urmare a depasirii termenului de 45 de zile, potrivitArt.75 alin.(2) din Constituția României)
Pe 29 aprilie 2020 inițiativa a fost respinsă de Senat cu 126 de voturi „în favoarea raportului de respingere întocmit de Comisia de administraţie” şi 9 voturi „împotrivă”. Singurii care au votat împotriva respingerii proiectului au fost senatorii UDMR.
Concluzie
Afirmația deputatul PSD Alfred Simonis este adevăratăcu mențiunea că nu putem vedea cum a votat fiecare membru PSD pentru că nu sunt disponibile voturile detaliate dinainte de anii 2006. Având în vedere că niciuna dintre inițiativele depuse de către UDMR privind statutul de autonomie al Ţinutului Secuiesc nu a fost adoptată, iar voturile în favoarea adoptării au fost date majoritar de către parlamentarii UDMR, putem afirma că PSD a votat împotrivă.
Revamped by webgraphic webdesign Sibiu. Recomandăm magazinul de cauciucuri și anvelope de la AnvelopeX.
Acest website folosește „cookies” pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra stocării acestor cookies pe dispozitivul dvs. AcceptAflă mai mult
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Cookie-urile strict necesare sunt absolut esențiale pentru funcționarea corectă a website-ului și trebuie să fie activate tot timpul; de pildă, așa putem ține minte preferințele tale pentru setările cookie-urilor. Acest tip de cookie-uri asigură functionalitățile de bază și elementele de securitate ale website-ului și nu stochează informații personale.