Corina Crețu (PRO România)
Din păcate nu au fost transmise la Comisia Europeană proiecte majore de transport pe această regiune.

De când sunt eu comisar, am primit doar 4 proiecte majore pe infrastructură”, din care niciunul pentru Moldova:
- calea ferată Simeria-Timișoara, în valoare de 1 miliard de euro - aprobat de Comisia Europeană
- autostrada Sebeș-Turda, aprobat de CE
- autostrada Câmpia Turzii-Turda - aflat în analiza CE
- linia de metrou de la Aeroportul Otopeni la Gara de Nord din București - aflat în analiza CE.
Adevărat
Barometru Factual
Transport
Data verificării: 24.05.2018
www.factual.ro
Sursa afirmației: Startup Cafe

Context

Din păcate nu au fost transmise la Comisia Europeană proiecte majore de transport pe această regiune. […] Așteptăm și suntem dispuși, dacă autoritățile române vor considera, am înțeles că vor depune (un proiect pentru autostradă n.r.) Târgu Neamț – Ungheni, dar noi suntem dispuși să finanțăm din Programul Operațional Infrastructură Mare și Târgu Mureș – Ditrău – Iași. Aceasta este decizia autorităților naționale dacă vor depune aceste proiecte la Comisia Europeană. Eu v-am spus ce am primit până acum, nu avem proiecte majore pe această regiune”

De asemenea, ea a mai afirmat, conform sursei citate, următoarele:

„De când sunt eu comisar, am primit doar 4 proiecte majore pe infrastructură”, din care niciunul pentru Moldova: calea ferată Simeria-Timișoara, în valoare de 1 miliard de euro – aprobat de Comisia Europeană (CE); autostrada Sebeș-Turda, aprobat de CE; autostrada Câmpia Turzii-Turda – aflat în analiza CE; linia de metrou de la Aeroportul Otopeni la Gara de Nord din București – aflat în analiza CE.

Ce verificăm?

Verificăm situația proiectelor majore de infrastructură în domeniul transporturilor, pentru ce proiecte și regiuni au fost transmise și care e stadiul proiectelor din zona Moldovei.

Verificare

Proiectele majore de infrastructură finanțabile din fonduri europene au o valoare de peste 50 milioane de euro și de obicei sunt în domeniul transporturilor, mediului, dar și a altor sectoare precum energia sau IT&C. Primind un sprijin financiar atât de mare, ele trebuie transmise către Comisia Europeană, care le evaluează și dă o decizie de finanțare.

Pentru România, cele mai multe astfel de proiecte se găsesc în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 (iar proiectele de infrastructură în transporturi se găsesc în axele 1 și 2 ale programului).

Deși pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene apare o situație cu stadiul proiectelor la 30 aprilie 2018, ce ne-a mirat este că această situație pare a fi diferită față de ceea ce zice comisarul Corina Crețu. Un exemplu simplu este legat de proiectul Liniei de Metrou de la Aeroportul Otopeni la Gara de Nord. În lista de pe site, proiectul apare „aprobat”. Comisarul zice că e încă în evaluare.

Ca să aflăm care este situația exactă, ne-am dus direct la sursă, respectiv la site-ul Comisiei Europene. Comisia are o situație la zi cu proiectele din toate statele membre, care, mirare, nu este într-un .pdf scanat, ci în format deschis. În aceste documente (actualizate la 22 mai 2018) situația arată în felul următor pentru România pentru proiectele transmise către Comisia Europeană pe domeniul Transporturilor:

 

Trebuie specificat faptul că pentru a vedea care sunt proiectele transmise pentru evaluare este necesar să nu luăm în calcul proiectele aprobate sub art. 103 (pentru că acelea sunt proiectele fazate, adică cele începute în ciclul de finanțare 2007-2013, nefinalizate și pentru care România a primit aprobarea de continuare în actualul cadru financiar).

Din această listă se vede că afirmația Corinei Crețu privind stadiul și amplasarea proiectelor transmise Comisiei de către România este adevărată. De ce pe site-ul Ministerului Fondurilor Europene apar informații ne-coerente cu situația de la Bruxelles este o întrebare la care ministerul ar trebui să dea răspunsuri.

Din păcate, este adevărat și că nu există niciun proiect transmis pentru zona Moldovei. Cât privește ce proiecte ar putea fi transmise pentru această regiune, în aceeași bază de date a Comisiei găsim și lista proiectelor eligibile, dar care nu au fost transmise spre aprobare de către autoritățile române (din 41 de proiecte, 6 sunt din zona Moldovei). Mai jos, câteva exemple din această listă:

 

Concluzie

Afirmațiile Corinei Crețu sunt adevărate – România a transmis până acum la Comisia Europeană doar patru proiecte majore de investiții în domeniul transporturilor (și doar două sunt aprobate). De asemenea, aceasta a punctat corect faptul că niciunul dintre proiectele acestea nu sunt din zona Moldovei, deși în lista proiectelor eligibile, dar netransmise Comisiei, regăsim cel puțin câteva dedicate acestei regiuni.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.