Lia Olguța Vasilescu (PSD, primar Craiova)
„Să știți că orașul Craiova nu este mai nesigur decât este Timișoara. Unde iată, avem și acolo o crimă, iar ucigașul nu a fost prins, chiar dacă au existat camere de luat vederi”.
Fals
Barometru Factual
Administratie
Data verificării: 14.07.2023
www.factual.ro
Sursa afirmației: Digi24

Context

În 27 iunie 2023, în Grădina Botanică din Municipiul Craiova, un tânăr de 17 ani a atacat cu un cuțit alți doi tinei, o fată și un băiat. În urma agresiunii, fata a murit, iar băiatul a fost internat la secția de Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Județean de Urgență Craiova. 

Două zile mai târziu, primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a declarat că orașul pe care îl conduce nu este mai nesigur decât Timișoara. Argumentul ei a fost că în Timișoara, în aceeași noapte, doi soți în vârstă de 75 și 78 de ani au fost uciși de o persoană care a fugit de la locul faptei. În ambele cazuri, criminalii au fost prinși de poliție: cel de la Craiova a fost reținut în cursul aceleiași zile, iar cel din Timișoara, după două zile de căutări.

Ce verificăm?

Vom lua în considerare coeficientul de criminalitate, drept măsură a siguranței/nesiguranței unui oraș, în contextul celor două atacuri. Vom analiza, așadar, care este coeficientul de criminalitate al Craiovei, respectiv al Timișoarei.

Verificare

În anul 2013, Ministerul Afacerilor Interne a emis o serie de instrucțiuni care fac obiectul Legii 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. Aici se detaliază modalitatea în care se calculează coeficientul de criminalitate. 

În România, cel mai crescut coeficient de criminalitate este înregistrat la nivelul Capitalei (1.003,98%), iar cel mai scăzut se înregistrează în județul Covasna (17,97%), potrivit analizelor efectuate de Asociația Națională a Evaluatorilor de Risc la Securitatea Fizică din România (ANERSFR).

Coeficientul criminalitate al județului Dolj este unul mediu, de 82,69%. Însă indicele calculat municipiului Craiova este unul mult mai crescut, de 854,32%.

La nivelul județului Timiș, coeficientul de criminalitate este unul ridicat, de 143,01%. Însă, indicele calculat pentru municipiul Timișoara este de 117,19%, adică de 7 ori mai mic decât cel aferent municipiului Craiova. 

Dacă luăm în considerare numărul de dosare care ajung în instanță privind diferitele forme de omor, diferența este la fel de vizibilă. La începutul lunii iulie 2023, pe rolul Tribunalului Dolj erau înregistrate 173 de dosare care aveau ca obiect infracțiunea de omor sub diverse forme de calificare.

Aferent aceleiași perioade de timp, pe rolul Tribunalului Timiș erau înregistrate 58 de dosare care aveau același obiect.

La nivel european, România se situează la un nivel mediu în privința indicelui de criminalitate. Dacă, în anul 2011, valoarea lui era de 16,3, în anul 2020, valoarea lui scăzuse la 8,8. Țara cu cel mai ridicat indice este Bulgaria, care a înregistrat o valoare de 19,1.

*Sursa foto: ec.europa.eu

 

Concluzie

Afirmațiile făcute de primarul Municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu sunt FALSE. Gradul de criminalitate din Craiova este de șapte ori mai mare decât cel înregistrat în municipiul Timișoara.

*Foto copertă: Lia Olguța Vasilescu, prezentă la Ziua Poliției Române, în Craiova, 25 martie 2023 / Facebook

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.