Lia Olguța Vasilescu (PSD, primar Craiova)
„Atunci când PSD a venit la guvernare, pensia medie era 885 de lei. Astăzi, pensia medie a ajuns la 1.368 de lei, adică o creștere de peste 50%.”
Fals
Barometru Factual
Economie
Data verificării: 23.10.2019
www.factual.ro
Sursa afirmației: Facebook

Context

În 16 septembrie 2019, Lia Olguța Vasilescu – deputat PSD – a făcut următoarea afirmație:

„Atunci când PSD a venit la guvernare, pensia medie era 885 de lei. Astăzi, pensia medie a ajuns la 1.368 de lei, adică o creștere de peste 50%.”

Ce verificăm?

Cum a evoluat pensia de la începutul guvernării PSD și până în prezent.

Verificare

Partidul Social Democrat s-a întors la guvernare în ianuarie 2017, când a fost numit, prin decret prezidențial, guvernul Grindeanu. 

Conform Casei Naționale de Pensii, la acel moment, pensia medie era de 935 de lei. Aceeași instituție spune că în septembrie 2019, aceasta se ridicase la 1,321 de lei. 

Un calcul simplu ne arată o creștere de 41.28%

Dar, ne-am uitat și la ce spune Institutul Național de Statistică. Conform acestora:

“In trimestrul I 2017 – pensia medie lunară a fost de 1016 lei.

In trimestrul II 2019 (ultimele date disponibile) – pensia medie lunara a fost de 1235 lei.

Pensia medie lunara a fost determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de  pensionari – de asigurări sociale, invaliditate, urmaș etc.- plătite de casele de pensii. Sursa datelor este Cercetarea statistică privind numărul mediu de pensionari și pensia medie lunară. 

Datele sunt disponibile la trimestru si la an. Pentru mai multe detalii se poate accesa matricea PNS102E – “Pensia medie lunara a pensionarilor pe sisteme de pensionare, trimestre si ani “ din baza de date TEMPO Online (Statistica sociala/Protectie sociala/Pensii/PNS102E).”

În această variantă trimestrială a pensiei medii, creșterea este de 21.55%. 

Concluzie

Afirmația Liei Olguța Vasilescu este falsă conform datelor publice. Aceasta greșește valoarea pensiei medii când PSD a ajuns la guvernare, valoarea pensiei medii actuale, dar și creșterea procentuală a acesteia.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.