Ludovic Orban (Forța Dreptei, președinte)
„România este cea mai bine pregătită ţară europeană de pe lista ţărilor europene care sunt în curs de aderare la OECD”
Parțial Adevărat
Barometru Factual
Data verificării: 02.11.2020
www.factual.ro
Sursa afirmației: Agerpres

Context

Ludovic Orban a avut întrevederi cu oficiali ai Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) pe 27 octombrie 2020, fiind într-o vizită de lucru la Paris. Apoi, a declarat :

Cu ocazia acestor două evenimente importante am susţinut candidatura României pentru deveni membră OECD. În cadrul procesului de lărgire a componenţei OECD noi considerăm că avem toate argumentele pentru a deveni membri OECD. România este cea mai bine pregătită ţară europeană de pe lista ţărilor europene care sunt în curs de aderare la OECD şi considerăm că într-un viitor apropiat această procedură de integrare a României în OECD poate să demareze cu succes

Ce verificăm?

Candidatura României la OECD.

Verificare

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) a fost înfiinţată în 1960, cu 20 de state ca membri fondatori. De atunci, alte 17 state  au fost acceptate în organizaţie, cel mai nou membru fiind Columbia, din 2020. 

România şi-a depus candidatura în 2004 şi 2012 şi a reînnoit-o în 2016 şi 2017. 

Ultima actualizare a procesului şi criteriilor de evaluare a candidaturilor este cea din 2017.

Pe scurt, după ce membrii agreează iniţierea unui nou „val de extindere”, consiliul organizației adoptă decizia oficială a lansării invitaţiilor de aderare şi a începerii negocierilor, în baza unui calendar de aderare la finalul căruia statul candidat este invitat să devină membru al organizației. 

The decision to open accession discussions is the sole prerogative of the Council and it is ultimately taken on the basis of Members’ judgement, supported by objective information provided by the Secretary-General.

În prezent, în afară de România, mai candidează la statutul de membru Argentina, Brazilia, Bulgaria, Croaţia şi Peru, iar pentru Federaţia Rusă, deşi fusese stabilit calendarul de aderare, procesul a fost suspendat

Participarea la un număr cât mai mare de organisme, programe sau proiecte şi aderarea la instrumente legale OECD este un indicator al gradului de conformare al unui potențial stat membru la criteriile de aderare. 

În mai 2019, situaţia acestora era următoarea:

Într-un document emis anul trecut, progresele făcute de Argentina, România şi Brazilia sunt menţionate în contextul unei viitoare extinderi a organizaţiei. 

Tot anul trecut, într-un document MAE obţinut de Profit.ro, se susţinea că ţara noastră este cel mai bine plasat candidat european la aderare. 

La reuniunea la nivel ministerial a Consiliului OECD de anul acesta, direcţiile strategice includ continuare implicării în relaţia cu România, dar şi cu restul statelor candidate.

Însă pentru decizia privind lansare efectivă a invitaţiilor de aderare este necesar votul unanim al membrilor Consiliului OECD, iar obţinerea consensului în privinţa unei candidaturi are o componentă politică. 

De exemplul, Ungaria a ameninţat cu blocarea candidaturii ţării noastre din cauza desfiinţării Liceului Teologic Romano-Catolic din Târgu Mureş, ca mai apoi să-şi schimbe poziţia. SUA şi-au anunțat sprijinul pentru candidatura Braziliei, după ce, într-o scrisoare către secretarul general al OECD îşi declaraseră sprijinul doar pentru Argentina şi România.

Concluzie

Afirmația lui Ludovic Orban este parțial adevărată pentru că România are cel mai mare grad de conformare, însă nu am primit invitaţia de începere a discuţiilor privind aderarea, deci nu se poate spune că ţara noastră este în curs de aderare.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.