Dezinformări rețele sociale
Data postării: 22.02.2023
www.factual.ro
CONTEXT LIPSĂ | Despre animale de companie deținute la bloc și corelația făcută cu „gândaci, ploșnițe și viermi”

Pe 15 februarie, un utilizator Facebook a postat o captură de ecran cu un titlu de articol din Evenimentul Zilei despre deținerea animalelor de companie la bloc. Aceeași persoană, sugerează că Uniunea Europeană ar permite și deținerea de gândaci pentru alimentația zilnică. 

Textul publicat de Evenimentul Zilei în 14 februarie 2023 face referire la o decizie luată de judecătorii de la Curtea de Apel Timișoara din 2021. Aceasta ar obliga deținătorii de animale de companie să aibă acordul vecinilor dacă locuiesc la bloc. Articolul nu face însă vreo referire la directive europene. 

Am încercat să identificăm ce s-a întâmplat de fapt la Timișoara și ce e cu această hotărâre luată de magistrați. 

În 2019, o timișoreancă a deschis un proces prin care a atacat o hotărâre dată de Consiliul Local Timișoara în 2007, nemulțumită fiind de faptul că trebuie să ceară acordul vecinilor pentru a deține animale la bloc. Inițial a câștigat procesul, dar sentința a fost atacată, iar la finalul lui 2021, judecătorii de la Curtea de Apel Timișoara au decis că hotărârea consiliului local este legală. 

La începutul lui ianuarie 2021, primarul Timișoarei a scris pe Facebook că o să propună abrogarea hotărârii consiliului local și înlocuirea cu un regulament careprevede dreptul timișorenilor de a avea animale de companie – da, cu respectarea drepturilor vecinilor, dar fără a menține această restricție absurdă”.

Ulterior, în mai 2021, Consiliul Local a adoptat o hotărâre prin care a intrat în vigoare „Regulamentul privind deţinerea animalelor de companie şi accesul persoanelor însoţite de animale de companie în Municipiul Timişoara” prin care timișorenii nu mai au nevoie de acordul vecinilor. 

Aceste lucruri nu sunt menționate în articolul publicat de Evenimentul Zilei și nici de utilizatorul de Facebook. 

Mergând mai departe, conform Legii nr. 60/2004 privind ratificarea Convenției europene pentru protecția animalelor de companie, definiția unui animal de companie este înțeleasă drept „orice animal deţinut sau destinat a fi deţinut de către om, în special pe lângă casă, pentru agrement sau companie”.

În continuare, Anexa I a REGULAMENTULUI (UE) NR. 576/2013 privind circulația necomercială a animalelor de companie precizează speciile acceptate sub această titulatură, la partea A fiind câinii, pisicile și dihorii domestici, iar la partea B sunt menționate următoarele:  nevertebrate, cu excepția albinelor și bondarilor, dar și a moluștelor și crustaceelor, animale acvatice ornamentale, amfibieni, reptile, păsări și diferite mamifere.

Vietățile enumerate de utilizatorul Facebook în postarea sa, și anume „gândacii, viermii și ploșnițele” nu se încadrează la animale de companie. 

SEO optimized by sem.ro SEO agency.