Dezinformări rețele sociale
Data postării: 25.04.2023
www.factual.ro
CONTEXT LIPSĂ| Se dau până la 8.500 lei de la stat

O pagină de Facebook intitulată Iubește a scris pe rețeaua de socializare mesajul: ,,Se dau până la 8.500 lei de la stat. Vezi în primul comentariu cine primește acești bani.”  Mesajul continuă în secțiunea de comentarii cu trimitere spre site-ul bwm.ro.  

,,Guvernul a decis să ofere până la 8.500 de lei românilor care se află în concediul de creștere a copilului.” – scrie la începutul articolului. 

Textul face referire la ordonanța de urgență emisă de guvern cu  nr. 111/2010 – privind concediul și indemnizația lunară pentru creșterea copiilor cu modificările și completările ulterioare. Ultima modificare a legii a fost făcută prin Ordonanța de urgență nr.164/2022. Modificările articolelor și alineatelor de referință pot fi consultate aici

În primul rând, indemnizația de creștere a copilului crește și pentru că  Rata inflației anului anterior, 2022, a crescut cu 13,8%, conform Institutului National de Statistică. Astfel indicele social de referință  (ISR) se mărește și el de la 525,5 lei la 598 lei. Prin indicele anual de referință  se calculează banii de îndemnizatie. 

Indemnizația are o valoare de 2,5 raportat la indicele anual de referință.  Legislația actuală raportează indemnizația  minimă de creștere  a copilului la indicatorul social de referință (ISR), a cărui valoare este 525 lei, cuantumul actual indemnizației  este de 13.12 lei.  (2,5x 525 lei ISR  = 1312 lei)

Documentația și actele necesare pentru a accesa indemnizația lunară pentru creșterea copiilor pot fi consultate în detaliu aici. 

În al doilea rând, anul acesta a fost depus proiectul de lege – nr.39/2023  – de 30 de deputați PNL, susținuți de politicieni din partidele PSD și  UDMR. Potrivit proiectului  ,,indemnizația minimă de creștere a copilului nu poate fi mai mică de 60% din salariul minim brut. De asemenea, cuantumul maxim nu poate depăși de 4 ori valoarea salariului minim brut în plată”, conform Hotnews.ro.

Proiectului este însă în așteptare  pentru raport la comisiile permanente ale Camerei Deputaților, așadar proiectul de lege încă nu a fost adoptat. 

Cât despre cei ,,8500 de lei  de la stat”, după cum  se arată în textul postat pe bwm.ro,  acesta  face, de fapt,  referire la plafonarea indemnizației pentru creșterea copilului, o plafonare de 8.500 de lei lunar. Aceasta plafonare a fost făcută de Guvern în anul 2017 prin modificarea OUG nr. 111/2010.

 ,,Conform noii prevederi, indemnizația lunară pentru creșterea copilului se va stabili ca și până acum, respectiv la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, din ultimii 2 ani anteriori datei nașterii copilului, cu menținerea cuantumului minim actual de 85 % din cuantumul salariului minim brut pe țară garantat în plată, însă cu limitarea la un nivel maxim de 8.500 lei”, potrivit comunicatului de presă publicat în 2017 de  Ministerul Muncii și Justiției Sociale.

Așadar, plafonarea de 8500 de lei a fost făcută de Guvern în anul 2017, astfel reiese că textul publicat de pagina Iubește este făcută FĂRĂ CONTEXT.

 

Transparența și credibilitatea paginii

 

De asemenea, site-ul se prezintă ca fiind unul de știri, dar la secțiunea Despre noi, (About us) este scris în limba engleză că este, de fapt un site care prezintă informații despre ,,călătorii, afaceri, hosteling. Aici oferim informații despre cele mai bune sfaturi de afaceri și de călătorie din lume”. 

Toate articolele publicate pe site-ul bwm.ro sunt semnate de un singur nume – Alexandra – care nu oferă niciun fel de detaliu text sau vizual (fotografie) despre aceasta în calitate de jurnalist sau echipa redacțională a site-ului.

Pagina de Facebook Iubeste care a publicat textul și-a modificat numele în ultimii ani din 2017 aproape anual. De la Gabriel Iubesc Muzica și Dansul (2018) până în actualul nume Iubeste (2020). 

SEO optimized by sem.ro SEO agency.