Dezinformări rețele sociale
Data postării: 26.08.2022
www.factual.ro
DEZINFORMARE | Cele două ediții ale bancnotelor de 10 lei, prezentate drept bani falși

Un clip cu două bancnote de 10 lei, emise în ani diferiți, induce ideea ca una dintre acestea ar fi falsă. “Vă rog să nu vă supărați pe mine dar această bancnotă nu pot să o primesc pentru ca am fost înștiințați de șefii noștri că circulă niște bancnote de 10 lei care sunt false, nu sunt ok, și au zis să nu le primim. Este vorba numai despre bancnotele de 10 lei. Și acuma îi zic, care bancnotă, mă, ia arată-mi și mie”, este vocea de pe fundalul clipului de 17 secunde intitulat “Bani falși!”.

La scurt timp după publicare, clipul a strâns peste 500 de share-uri și peste 800.000 de vizualizări.

Potrivit Băncii Naționale a României, bancnotele de 10 lei au avut două emisiuni, una în 2005 și una în 2008. Dacă bancnotele lansate în circulație acum 17 ani sunt imprimate în relief pe ambele fețe, cele din urmă au fost realizate prin imprimare plană.

Practic, singura diferență este că cele din 2005 au o fereastră transparentă și filigran iar cele din 2008 au un element auriu supraimprimat. La acestea se mai adaugă și o diferență de nuanță a siglei BNR.

În anul 2021, falsurile de bancnote românești expertizate la BNR au totalizat 2.871 bucăți, în scădere cu 27,48 la sută față de anul 2020. De asemenea, potrivit raportului BNR pe 2021, cea mai des falsificată bancnotă este cea de 100 de lei (2.697 bucăți), urmată de cea de 200 de lei (143 bucăți).

Bancnotele de 10 lei false descoperite în cursul anului trecut au fost în număr de opt. Însă cele prezentate în videoclipul de pe facebook sunt valide, fac doar parte din două emisiuni din ani diferiți.

SEO optimized by sem.ro SEO agency.