Dezinformări rețele sociale
Data postării: 28.09.2023
www.factual.ro
Este FALS că NASA recunoaște că Pământul ar fi plat

Adepții teoriei Pământului Plat, una dintre cele mai paradoxale conspirații care circulă în mediul online, încearcă să găsească noi argumente în susținerea ipotezei. Deși infirmată de nenumărate ori (exemple aici, aici și aici), teoria continuă să fie atractivă pentru o parte dintre internauți.

Un utilizator Facebook a postat un text în care susține teoria Pământului Plat.

În cadrul textului, utilizatorul Facebook inserează mai multe link-uri care trimit la o serie de documente oficiale care se regăsesc pe site-ul agenției spațiale a Statelor Unite ale Americii (NASA). Sintagma din documentele la care se face trimitere și despre care utilizatorul Facebook spune că ar constitui o probă în susținerea teoriei Pământului plat este „A flat, nonrotating Earth” care se traduce în limba română prin „Un Pământ plat, fără mișcare de rotație”. 

Probabil și de această dată se vor găsi unii oameni, poate chiar cei mai bine pregătiți în Fizică și Matematică, care vor încerca să găsească mereu o explicație ca nu cumva să li se dărâme Crezul și ideile care și le-au format în câteva zeci de ani.

Vor fi unii care vor spune că aceste calcule se fac pe un Pământ Plan și Staționar tocmai pentru că este mai ușor de calculat, iar acesta reprezintă un caz ideal.

Păi tot ei sunt cei care spun că Teoria Pământului Plat contravine Legilor Fizicii, iar acum dintr-o dată acesta reprezintă un “Cadru Ideal”? Să luăm doar cazul elicopterului, facem calculele de proiectare pe un Pământ Plat care nu se învârte și apoi îl trimitem în viață să se lupte cu mișcarea de rotație a Pământului? Eu nu prea cred”, scrie utilizatorul Facebook.

Linkurile oferite în postare sunt preluate integral de pe un cont conspiraționist în limba engleză, care le-a înșiruit în anul 2018.

Despre Teoria Pământului Plat, Factual.ro a scris aici. Utilizatorul Facebook își bazează demonstrația teoriei pe care o susține făcând trimitere la mai multe documente publicate pe site-ul NASA:

*Sursa foto: nasa.gov

Sintagma „non-rotating, flat earth” apare și în raportul „Derivation and Definition of a Linear Aircraft Model”, publicat în 1988. Însă expresia este folosită strict pentru a explica un model matematic.

„Când mergeți de acasă spre serviciu, simțiți că pământul este rotund?! Nu! Însă, există diverse modele matematice în care se poate neglija sfericitatea Pământului. Ele sunt folosite la diverse calcule matematice”, explică, pentru Factual.ro, Laurentiu Eugen Moraru, conferențiar doctor inginer la Facultatea de Inginerie Aerospațială din cadrul Universității Politehnice București.

Explicația specialistului se referă la faptul că, pentru distanțe foarte scurte, cum este drumul de acasă spre serviciu, nu este nevoie să luăm în calcul sfericitatea Pământului sau viteza sa de rotație. La fel, modelele matematice care se fac în proiectarea unui avion nu este necesar să includă aceste date (un lucru de bază în inginerie, de multe ori subînțeles, care nici nu este menționat de fiecare dată, în lucrările de specialitate).

Ca atare, atunci când este dezvoltat un model de aeronavă, nu are nicio relevanță pentru calculele matematice dacă Pământul este plat sau nu. Sunt folosite forțele, mișcările și accelerațiile aeronavei pentru orice condiție de zbor dată.

Același model matematic este folosit și în lucrarea „Propagation of Electromagnetic Fields Over Flat Earth” (Propagarea câmpurilor electromagnetice asupra Pământului plat, n.red.), lucrare publicată de Army Research Laboratory. Și în acest caz, sintagma la care face referire utilizatorul Facebook este folosită la crearea unui model matematic în care sunt calculate conductibilitatea și permitivitatea pământului.

În documentul publicat de Central Intelligence Agency (CIA) și despre care utilizatorul Facebook spune că ar constitui o dovadă a teoriei Pământului plat este vorba tot despre un model matematic, realizat în 1957 de cercetătorii din cadrul Institutului de Fizică a Pământului din Rusia, în cadrul căruia se studia modul de dispersie a luminii în atmosfera Pământului.

În concluzie, documentele la care face referire utilizatorul Facebook în postarea lui nu pot fi considerate demonstrații ale teoriei Pământului plat și fără rotație.

Ce s-ar întâmpla dacă Pământul nu s-ar roti?

Viteza de rotație a Pământului este de aproximativ 1.670 km/h.

Dacă Pământul s-ar opri brusc din rotație schimbările ar fi catastrofale: tot ceea ce nu este atașat planetei ar primi un impuls de mișcare care ar genera o viteză de 1.670 km/h. Acest impuls dat asupra oceanelor și mărilor ar genera valuri tsunami care s-ar revărsa peste suprafața Pământului.

De altfel, NASA explică foarte clar cum știm că Pământul este o sferă care se rotește – „Oamenii știu că Pământul este rotund de mai bine de 2.000 de ani! Grecii antici măsurau umbrele în timpul solstițiului de vară și calculau, de asemenea, circumferința Pământului. Ei au folosit pozițiile stelelor și constelațiilor pentru a estima distanțe pe Pământ. Au putut chiar să vadă umbra rotundă a planetei pe Lună, în timpul unei eclipse”. 

SEO optimized by sem.ro SEO agency.