Dezinformări rețele sociale
Data postării: 25.11.2022
www.factual.ro
FALS – Colegiul Medicilor Ontario ar recomanda drogarea celor care nu vor să se vaccineze

Analizăm postarea făcută de utilizatorul de Facebook ActiveNews, pagina publicației online cu același nume. Textul postării, Colegiul Medicilor și Chirurgilor din Ontario sugerează ca persoanelor nevaccinate să li se administreze medicamente psihotrope pentru a se conforma preia un articol cu același titlu, de pe pagina de internet a publicației (activenews.ro).

Foto: captură Facebook

Ce spune articolul analizat?

„În contextul în care, până în prezent, 93 de medici canadieni au murit subit după vaccin, Colegiul Medicilor și Chirurgilor din Ontario promovează cu și mai multă râvnă „vaccinurile” anti-COVID.

De fapt, ei sunt susținători atât de puternici ai acestor vaccinuri, încât îi sfătuiesc pe medici să folosească mijloace psihotrope în cazul persoanelor care suferă de „anxietate” cu privire la vaccin, potrivit vigilantfox.substack.com, care semnalează știrea. „Utilizarea responsabilă de medicamente prescrise și/sau trimiterea pacienților la psihoterapie sunt opțiuni disponibile”, spun aceștia.

Iată un comunicat pe care l-au transmis medicilor din Ontario:

(….)

De asemenea, este important ca medicii să lucreze cu pacienții lor pentru a-i ajuta să-și gestioneze anxietățile legate de vaccin și pentru a nu încuraja comportamentul evitării. De exemplu, pentru frica extremă de ace (tripanofobie) sau alte cazuri care creează îngrijorare puternică, utilizarea responsabilă de medicamente prescrise și/sau trimiterea pacienților la psihoterapie pot fi opțiuni disponibile. În general, medicii au responsabilitatea de a-și ajuta pacienții să fie informați corespunzător cu privire la vaccinuri și a nu permite ca acele anxietăți să fie intensificate de o scutire”. (ActiveNews)

Ce recomandări a făcut Colegiul Medicilor Ontario?

Pe pagina de internet a Colegiului Medicilor Ontario există o secțiune de Q&A (Întrebări și Răspunsuri), în care sunt date soluții la cele mai comune probleme cu care se pot confrunta medicii. La secțiunea pe tema COVID există o serie de recomandări privind modul în care trebuie tratate diverse situații – de la refuzul de a purta mască în unitățile spitalicești, la refuzul vaccinării.

Articolul analizat reia o temă care a circulat pe rețelele internaționale (aici un clip TikTok care sugerează același lucru și aici, o postare Twitter), pornind de la postarea medicilor din Ontario. Aceasta conține, însă, o sumedenie de falsuri și inexactități:

  • 93 de medici canadieni au murit subit după vaccin. Informația este falsă și a fost deja verificată de jurnaliștii canadieni de la Toronto Star. Au existat doar trei morți suspecte ale unor medici canadieni, după ce s-au vaccinat împotriva covid, însă toate trei au fost corelate, în dosarele medicale, cu boli cronice pe care medicii deja le aveau de mult timp. Anchetele au înlăturat orice legătură între vaccinare și moartea acestora, așa cum au arătat jurnaliștii de la Factcheck.org.
  • Colegiul Medicilor nu a transmis niciun fel de comunicat în care să sugereze administrarea de substanțe psihotrope celor care refuză vaccinarea. Specialiștii au publicat o recomandare, la secțiunea de Întrebări și Răspunsuri a site-ului, referitor la anxietățile pe care unii pacienți le au față de vaccinare. Recomandarea sugerează administrarea de medicamente și psihoterapia, ”în caz de îngrijorare gravă” în privința pacienților care refuză vaccinarea

Purtătorul de cuvânt al Colegiului Medicilor Ontario, Shae Greenfield, a declarat pentru Polifacto, site de debunking care a analizat aici aceleași afirmații, că scopul acestor recomandări a fost de a încuraja medicii să lucreze cu pacienți care ar putea dori să fie vaccinați, dar au ezitat să facă acest lucru din cauza unei afecțiuni psihologice.

„Colegiul nu stabilește criterii de diagnosticare pentru tulburările de sănătate mintală”, a explicat Greenfield.

Colegiul Medicilor a venit cu o reformulare a textului inițial, publicat în 22 septembrie. După valul de interpretări care a urmat, textul a fost revizuit în 18 noiembrie. Din formula inițială lipsea termenul clar de ”fobie de ace”, recomandarea de prezentare a soluțiilor medicamentoase sau psihoterapia de depășire a anxietății fiind dată, inițial, pentru cazurile îngrijorătoare.

CONCLUZIE – Textul postat de utilizatorul Facebook Activenews și informațiile din articolul preluat sunt FALSE. Colegiul Medicilor Ontario nu a recomandat drogarea pacienților care se tem de vaccinare.

SEO optimized by sem.ro SEO agency.