Dezinformări rețele sociale
Data postării: 24.07.2023
www.factual.ro
FALS | Conspirația „manipulării prognozei meteo”

Falsificarea prognozei meteo este una dintre conspirațiile privind tema mai largă a negaționismul încălzirii globale. La nivel global, meteorologii sunt ținta unei hărțuiri fără precedent, arată CNN, fiind denumiți de unii conspiraționiști chiar „criminali”.

Și în România circulă astfel de dezinformări, fiind legate și de manipularea (n.r. – modificarea) climei, prin intermediul ingineriile geoclimatice.

*Captură ecran 24.07.2023

Poate fi clima modificată de om? 

Conform Organizației Meteorologice Mondiale (OMM), în anii 1940 și 1950, mulți au considerat „alterarea deliberată sau involuntară a condițiilor atmosferice de către activitatea umană”, cunoscută și sub numele de modificarea vremii, ca o știință promițătoare a viitorului. În prezent, cea mai comună formă de modificare a vremii este însămânțarea norilor, care crește cantitatea de ploaie sau zăpadă, de obicei în scopul creșterii aprovizionării locale cu apă, însă efectele obținute sunt minore (o creștere de la 5, la 15%). Modificarea vremii poate avea, de asemenea, scopul de a preveni apariția vremii dăunătoare, cum ar fi grindina. Evenimentele climatice de mare impact, însă, cum sunt uraganele, nu pot fi controlate.

Experții au declarat pentru Reuters că, în prezent, modificarea intenționată a vremii are efecte limitate și localizate, în timp ce schimbările climatice sunt în general indirecte și neintenționate – și au un impact enorm asupra planetei.

„Nu este nici pe departe posibil ca eforturile noastre actuale de modificare intenționată a vremii să fie responsabile pentru schimbările noastre accidentale ale climei prin emisiile de gaze cu efect de seră”, a declarat Steven Siems, copreședintele echipei de experți a Organizației Meteorologice Mondiale (OMM) pentru modificarea vremii.

Dr. Harold Brooks, cercetător senior la Laboratorul național de furtuni severe al NOAA, a spus: „Nu există dovezi puternice că, în general, crește precipitațiile. Există o serie de țări care folosesc însămânțarea norilor pentru a reduce dimensiunea grindinei, dar dovezile că funcționează sunt slabe, în cel mai bun caz”.

Prognoza meteo

Conform unui articol publicat de site-ul de fact-checking independent Coda Story, conspirațiile despre manipularea vremii există de zeci de ani. Una dintre cele mai longevive a fost teoria dârelor chimice lăsate de avioane (chemtrails). Aceasta susține că guvernul SUA manipulează vremea din motive infame, prin eliberarea de substanțe chimice în atmosferă cu ajutorul aeronavelor.

Evenimentele meteorologice nefavorabile, cum ar fi cel mai recent uragan catastrofal, valul de caniculă sau furtuna de zăpadă, alimentează conspiraționiștii.

„Meteorologii sunt cei mai vizibili oameni de știință în viața noastră zilnică. Sunt la televizor în fiecare zi, iar previziunile lor sunt omniprezente ori de câte ori accesați mediul online. Această vizibilitate îi face să fie o țintă ușoară pentru cineva care vrea să-și descarce furia”, a spus, pentru publicația citată, Dennis Mersereau, jurnalist meteo din Reidsville, Carolina de Nord.

Știința prognozelor meteo se bazează pe date coroborate dintr-o multitudine de surse, printre care stațiile meteorologice, sateliți, radare meteorologice și sonde atmosferice. Aceste date sunt apoi procesate de modele matematice și computerizate, care utilizează algoritmi pentru a simula comportamentul atmosferei și pentru a identifica tendințele meteorologice.

Prognoza meteo poate fi elaborată pe termen scurt (de obicei până la 48 de ore), mediu (de obicei până la 7 zile) sau lung (de obicei până la 30 de zile). Cu cât prognoza este mai lungă, cu atât devine mai dificilă, deoarece există mai multe variabile care trebuie luate în considerare și mai multe incertitudini.

În general, prognoza meteo se bazează pe o combinație de modele matematice și experiența umană a meteorologilor, care analizează datele și modelele pentru a ajunge la o concluzie. Ca atare, nu este o știință exactă.

Organizația Europeană pentru Exploatarea Sateliților Meteorologici (EUMETSAT) explică, într-un videoclip, cum se realizează prognozele meteo:



În schimb, măsurătorile temperaturilor de moment (real-time) sunt exacte și se realizează cu aparate omologate. Institutele de meteorologie sunt, de regulă, publice și obligate să furnizeze informațiile obținute.

SEO optimized by sem.ro SEO agency.