Dezinformări rețele sociale
Data postării: 24.08.2023
www.factual.ro
FALS | Incendiile din Hawaii ar fi fost provocate de acțiuni ale globaliștilor

Incendiile devastatoare din Hawaii au umplut rețelele de socializarea cu imagini dramatice și au dat curs unor noi teorii conspiraționiste, inclusiv în rândul românilor. În timp ce la nivel internațional se dezbate care ar putea fi cauza acestor incendii, un utilizator Facebook spune că „totul e provocat artificial”. De asemenea, acesta insistă că „nu există schimbări climatice, decât acțiuni ale globaliștilor sataniști”.

În postarea de pe Facebook, utilizatorul a adăugat și două fotografii, despre care susține că au fost surprinse în timpul incendiilor din Hawaii. 

Cu toate acestea, folosind Google Lens, am descoperit că prima fotografie arată de fapt lansarea navei spațiale Grace-FO de la Vandenberg din California, în mai 2018. Această imagine a mai fost folosită în martie 2023 pentru a răspândi dezinformare, când se specula că „ceva” a coborât din cer în Turcia și ar fi fost vorba despre un obiect zburător neidentificat. 

Fotografia a fost publicată, inițial, de website-ul Alamy, cu descrierea „Racheta SpaceX Falcon 9 transportând Centrul German de Cercetare pentru Geoștiințe al NASA, nava spațială GRACE Follow-On s-a lansat de la Complexul de Lansare Spațială 4E de la Baza Forțelor Aeriene Vandenberg, 22 mai 2018, în Vandenberg, California”

De asemenea, NASA a publicat o fotografie cu expunere lungă care arată același eveniment și este similară cu imaginea publicată de Alamy. Astfel, în fotografia viralizată nu apare un obiect care coboară din cer, nici un incendiu în Hawaii, ci lansarea unei rachete de la sol. 

A doua fotografie datează, de fapt, din ianuarie 2018 și a fost făcută în timpul unui incendiu controlat la o rafinărie de petrol care a avut loc în Canton, Ohio. Atunci, un ziar local a cerut cititorilor să trimită imagini cu incidentul:

Imaginea a fost folosită pentru răspândirea unei teorii conspiraționiste globale, nu doar la noi în țară. Mai multe fack-check-uri au fost publicate în ultima perioadă privind acest subiect (vezi aici, aici și aici). Autorul fotografiei a confirmat pentru The Associated Press că a făcut fotografia în ianuarie 2018 în Canton și a spus că în realitate situația nu a fost „la fel de dramatică”.

În ceea ce privește ce a declanșat catastrofa, o echipă de anchetatori de la Biroul federal pentru alcool, tutun, arme de foc și explozivi a fost trimisă joi la Maui pentru a determina originea și cauza exactă a incendiului care a avut loc pe insulă pe 8 august 2023.

Washington Post scrie într-un articol, totodată, că o cameră de securitate de la Centrul de Conservare a Păsărilor din Maui a surprins un „bliț strălucitor” în pădure, luminând copacii care se legănau în bătaia vântului. Jennifer Pribble, coordonator senior de cercetare la centrul respectiv, a spus: „Cred că e atunci când un copac cade pe o linie de curent”, într-un videoclip postat pe Instagram.

Publicația mai scrie, potrivit unui oficial al companiei Whisker Labs și altor experți, că lumina strălucitoare din videoclip a arătat, probabil, ce se întâmplă atunci când o linie electrică „se defectează” – ceea ce înseamnă că a intrat în contact cu vegetația sau o altă linie sau este doborâtă, eliberând putere, de obicei prin scântei. „Răspândirea ierburilor nenative inflamabile și vânturile provocate de uragan ar fi putut fi factori, împreună cu influența indirectă a schimbărilor climatice”, se arată în articol.

Cu toate acestea, autoritățile nu au confirmat ce rol ar fi avut căderea unor linii de curent, din cauza vânturilor puternice, în provocarea incendiilor masive, iar cauza acestora este încă cercetată.

Înainte de izbucnirea incendiilor, Serviciul Național de Meteorologie a remarcat într-un tweet că diferențele semnificative de presiune atmosferică dintre uraganul Dora și aerul de la nord de Hawaii au format un gradient de presiune peste insule care, atunci când este combinat cu condiții de vreme uscată, reprezintă și o amenințare serioasă de incendii și vânturi care pot crea pagube.

SEO optimized by sem.ro SEO agency.