Dezinformări rețele sociale
Data postării: 10.01.2024
www.factual.ro
FALS | Mașinile pe diesel NU sunt interzise și NU se plafonează numărul de km parcurși

IPOTEZĂ

 

Pe pagina de Facebook a unui site care se autodenumește de „ştiri” a fost postat un clip în care se susţine că maşinile cu motor diesel „se interzic” în România:

Guvernarea PSD-PNL a votat recent o ordonanţă de urgenţă care impune interzicerea maşinilor diesel în România. Interdicţia vizează exclusiv maşinile pe motorină. Guvernanţii susţin că această măsură este necesară pentru a reduce poluarea şi pentru a promova vehiculele electrice. Această schimbare radicală vine la scurt timp după ce guvernul a impus un plafon de doar 6.500 km pe an, pentru fiecare şofer.


CONTEXT

 

Guvernul a adoptat o hotărâre (deja publicată în Monitorul Oficial) care conţine „Strategia pe termen lung a României pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră – România Neutră în 2050”. În această strategie sunt prevăzute mai multe scenarii pentru atingerea neutralităţii din punctul de vedere al emisiilor de gaze cu efect de seră. 

Uniunea Europeană (UE) și statele sale membre sunt pe deplin angajate față de Acordul de la Paris și de obiectivele sale pe termen lung și solicită adoptarea de măsuri urgente la nivel global, în lumina celor mai recente date științifice disponibile, inclusiv a rapoartelor recente publicate de Comitetul Interguvernamental privind Schimbările Climatice (IPCC). 


Se interzic mașinile diesel?

 

Nu există niciun paragraf, în hotărârea de Guvern adoptată, care să interzică mașinile de niciun fel.

Ipotezele din clip sunt idei distorsionate din HG 1215 din 29 noiembrie 2023. Conform anexei acestui document, Guvernul ia în calcul trei scenarii, iar al treilea, numit România Neutră, foloseşte valori medii ale mai multor generatori de gaze cu efect de seră, care ar trebui atinse până în 2050, în aşa fel în cât ţara noastră să fie neutră din punctul de vedere al acestor emisii.

În discursul de pe Facebook, autorul susţine că o ordonanţă de urgenţă impune interzicerea maşinilor diesel în România. În realitate, este doar un scenariu ipotetic, bazat pe calcule matematice: conform ministrului Mediului (de la min. 19:30), acest scenariu presupune ca, pentru atingerea neutralităţii emisiilor, trebuie să nu mai fie maşini diesel pe străzile din România. Aşadar, nu este vorba de o interzicere, ci de un scenariu, fără niciun fel de efect legislativ în acest moment. În plus, este folosit ca termen anul 2050.

Este adevărat că Strategia aprobată va sta la baza legislației viitoare a României, în acest domeniu. Acest lucru nu înseamnă că mașinile cu motoare pe diesel vor fi automat interzise. 

Deși nu putem proiecta modul în care va fi implementată efectiv această Strategie, putem să ne raportăm, spre exemplu, la Regulamentul votat de Uniunea Europeană, care interzice vânzarea maşinilor cu motoare pe benzină ori diesel, pe teritoriul UE, începând cu anul 2035. Regulamentul are valoare de lege și în România.

Regulamentul prevede și obligativitatea UE de a găsi formule prin care să facă tranziția la această fază. România, Bulgaria şi Italia s-au abţinut de la vot, iar Polonia a votat împotriva acestui act normativ, care a fost, însă, adoptat. Circulaţia maşinilor aflate deja în proprietate nu va fi interzisă (explicații, aici). Cu alte cuvinte, proprietarii care au achiziționat deja astfel de mașini, înainte de 2035, vor putea în continuare să le conducă (dar nu le vor mai putea vine în UE, după această dată).


Se impune o limită de 6.500 de km?

Și acest lucru este fals. Documentul aprobat de Guvern specifică acest număr mediu de kilometri parcurşi, anual, de şoferii români, pentru atingerea obiectivelor de neutralitate climatică. Repetăm: este un scenariu, nu o limită impusă și nu o interdicție. 


CONCLUZIE

Textul analizat este FALS. Maşinile diesel nu au fost interzise de Guvern, iar şoferii români nu vor avea un plafon de număr de kilometri, pe an.

SEO optimized by sem.ro SEO agency.