Dezinformări rețele sociale
Data postării: 25.05.2023
www.factual.ro
FALS – Presa italiană nu a reclamat niciun derapaj diplomatic în urma întâlnirii dintre Papa Francisc și președintele Zelenski

Un utilizator Facebook a postat o fotografie în care apar Papa Francis și Volodimir Zelenski, făcută cu ocazia întâlnirii dintre cei doi, din 13 mai 2023. Captura foto este însoțită de următorul text: „Presa italiană e năucită de comportamentul lui Zely. A intrat în biroul pontifului trecînd prin fața acestuia și s-a pus în scaun, de unde fără să se ridice a strîns niște mîini, fără să se mai ridice, n-a fost impresionat că papa stă încă în picioare, dar asta e zero pe lîngă faptul că a intervenit în timp ce vorbea papa, „l-a tăiat”, ca să-l corecteze. Probabil „i-a dat o lecție” lui Francisc! I-a zis niște „adevăruri”. Și, poate dacă nu-i cuminte, îl trece și pe Myrotvores! Dacă Zely crede că se repetă vizita lui Adolf la Papa Pius al XII-lea, probabil că se află în mare eroare…”.

*Captură ecran 25.05.2023

Textul scris de utilizatorul Facebook face parte din campania de dezinformare care vizează conflictul din Ucraina. Aspectele prezentate în cadrul acestei postări nu au nicio legătură cu realitatea. Mai multe detalii despre această campanie de dezinformare (denumită „război hibrid”) pot fi citite aici și aici.

La începutul lunii mai 2023, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a făcut un tur al principalelor state europene (Italia, Germania, Franța și Marea Britanie), pentru a-i convinge pe oficialii acestor state să îi ofere în continuare sprijin în conflictul armat cu Rusia. Prima țară vizitată a fost Italia (13 mai 2023), iar cu această ocazie a avut loc și o vizită la Vatican.

Captura foto din postarea utilizatorului Facebook face parte dintr-o serie de reportaje realizate de postul de televiziune LA7. Acest post TV a prezentat patru materiale de presă despre întâlnirea oficială care a avut loc între Papa Francisc și Volodimir Zelenski. Ele pot fi accesate aici, aici, aici și aici. În niciunul dintre ele nu este relatată vreo situație în care președintele Ucrainei să fie acuzat de vreo gafă diplomatică. 

Sunt relatate aspecte despre vizita lui Zelenski în Italia, despre întâlnirile oficiale la care a participat și despre reasigurările date de președintele Republicii, Sergio Mattarella, privitor la sprijinul Italiei pentru Ucraina, din punct de vederel militar, financiar, umanitar și de reconstrucție după război.

În cadrul vizitei care a avut loc la Vatican, Papa Francisc și președintele Zelenski au făcut schimb de cadouri simbolice: Papa Francisc a oferit o sculptură care reprezintă o ramură de măslin, iar președintele Ucrainei a oferit o pictură a Madonnei realizată pe o vestă antiglonț și un tablou care are ca temă uciderea copiilor în războiul din Ucraina. 

Întâlnirea dintre cei doi a durat aproximativ 40 de minute.

Televiziunea Rai News a prezentat două reportaje despre întâlnirea dintre Papa Francisc și Volodimir Zelenski. Ele pot fi accesate aici și aici. Nici acest port de televiziune nu a reclamat vreo abatere de la protocol.

Un alt post important de televiziune din Italia este Mediaset. Nici pe acest canal media nu a fost reclamată vreo abatere a președintelui Zelenski în cadrul întâlnirii pe care a avut-o cu Papa Francisc.

Aceeași abordare a vizitei lui Zelenski în Italia au avut-o și principalele ziare din Italia. Corriere della Sera, La Repubblica, La Stampa, Ilsole24ore, Il Messaggero, Il Giornale sunt alte surse de știri care au prezentat vizita lui Zelenski în Italia, fără să reclame vreun comportament inadecvat al președintelui ucrainean.

SEO optimized by sem.ro SEO agency.