Alina Gorghiu (Ministrul Justiției)
„România se va depărta de realitatea ultimilor cinci ani, când între 30-40% din ordinele de protecție emise au fost încălcate”.
Adevărat
Barometru Factual
Social
Data verificării: 27.04.2021
www.factual.ro
Sursa afirmației: Facebook

Context

În contextul primirii unui raport favorabil din partea comisiei juridice a Camerei Deputaților pentru Proiectul de Lege privind monitorizarea electronică în cadrul unor proceduri judiciare şi execuţional penale, la data de 13 aprilie 2021, senatoarea PNL, Alina Gorghiu, a declarat: „România se va depărta de realitatea ultimilor cinci ani, când între 30-40% din ordinele de protecție emise au fost încălcate”. 

Ce verificăm?

Procentul de ordine de protecție încălcate în perioada 2016-2021.

Verificare

Ordinele de protecție sunt reglementate prin Legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice. Astfel, acestea sunt hotărâri emise de instanțe, prin care persoanele pot solicita sprijin, în cazul în care viață, integritate fizică, psihică sau libertate le este pusă în pericol, printr-un act de violență din partea unui membru al familiei. 

În 2020, senatorii PNL Florin Cîțu, Alina Gorghiu, Marcel Vela și deputatul PNL Cătălin Predoiu, au inițiat un Proiect de Lege, care prevede ca agresorii ce comit acte de violență domestică să poarte brățări electronice, cu scopul de a-i ține la distanță de victime. 

Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR) a transmis, la solicitarea Factual.ro, datele centralizate. În ultimii cinci ani, între 2017 și 2021 au fost emise 28.890 de ordine de protecție, dintre care 8988 au fost încălcate. 

  • 2017: 2894 de ordine emise, 1011 încălcate (34,93% dintre ordinele emise au fost încălcate)
  • 2018: 3775 de ordine emise, 1424 încălcate (37,72 dintre ordinele emise au fost încălcate)
  • 2019: 7899 de ordine emise, 2886 încălcate (36,53% dintre ordinele emise au fost încălcate)
  • 2020: 8210 de ordine emise, 2956 încălcate (36% dintre ordinele emise au fost încălcate) 

2021: (ianuarie-martie): 2112 de ordine emise, 711 încălcate (33,66% dintre ordinele emise au fost încălcate)

La modul general, conform IGPR, procentul încălcării ordinelor de protecție emise este de 35,76%.

Concluzie

Afirmația Alinei Gorghiu este adevărată.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.