Dragoș Pîslaru (PLUS)
„Educația, cultura și creativitatea sunt cheie. Peste 450.000, aproape jumătate de milion (n.r. de indivizi) sunt tineri. Au sub 24 de ani. Este o prioritate absolută pentru viitor. Asta înseamnă să te uiți în viitor.”
Parțial Adevărat
Barometru Factual
Social
Data verificării: 19.01.2020
www.factual.ro
Sursa afirmației: Facebook, minutul 36

Context

În timpul lansării candidaturii lui Vlad Voiculescu de la PLUS pentru primăria Capitalei, europarlamentarul Dragoș Pîslaru a declarat pe 16 ianuarie 2020, referitor la populația din București, că:

Educația, cultura și creativitatea sunt cheie. Peste 450.000, aproape jumătate de milion sunt tineri. Au sub 24 de ani. Este o prioritate absolută pentru viitor. Asta înseamnă să te uiți în viitor.

Aceeași informație e prezentată și în programul de candidatură al lui Vlad Voiculescu. 

 

Ce verificăm?

Numărul locuitorilor din București care au sub 24 de ani.

Verificare

Institutul Național de Statistică arată că la 1 ianuarie 2019 erau 428.519 persoane cu vârste sub 24 de ani care aveau domiciliul în București.

 

Concluzie

Afirmația europarlamentarului Dragoș Pîslaru este parțial adevărată pentru că cifra oficială, de la Institutul Național de Statistică (428.519), arată doar numărul tinerilor sub 24 de ani care au domiciliul în București, dar e apropiată de cea vehiculată de politician. Nu avem însă date care să arate numărul celor care locuiesc în București fără forme legale. Cel mai probabil cifra reală depășește 450.000. 

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.