Adrian Câciu (PSD, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene)
„Când am preluat mandatul erau cheltuiți în jur de 400 de milioane de euro, era undeva la 4%, acum suntem undeva la 12% gradul de absorbție."
Fals
Barometru Factual
Administratie
Data verificării: 18.04.2024
www.factual.ro
Sursa afirmației: Economedia

Context

Pe 3 ianuarie 2024, ministrul Adrian Câciu a declarat că Ministerul Transporturilor, cel al Finanțelor și cel al Investițiilor și Proiectelor Europene au fost „performeri” în cheltuirea banilor primiți prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR. 

El a precizat că țara noastră a primit tranșe de 9,15 miliarde de euro până atunci, din care doar 1 miliard a fost cheltuit, dar și că cea mai mare parte din acești bani au fost folosită de când a preluat mandatul de ministru al Investițiilor și Fondurilor Europene.

„O să explic şi de ce doar un miliard de euro: practic, când am preluat mandatul, erau cheltuiţi în jur de 400 de milioane de euro, era undeva la 4%, acum suntem undeva la 12% gradul de absorbţie, suntem undeva aproape de media Uniunii Europene, deci am recuperat din zona aceasta în care eram cu foarte puţini bani cheltuiţi”, a declarat ministrul Adrian Câciu.

Ce verificăm?

Câți bani primiți prin Planul Național de Redresare și Reziliență de la UE s-au cheltuit și cum.

Verificare

Planul Național de Redresare și Reziliență al României, după o modificare din data de 11 decembrie 2023, are o alocare totală în valoare de 28.508.208.514 euro, conform unor date transmise de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) către Factual.ro.

Această sumă este împărțită în două: 

  • 13,56 miliarde de euro (13.566.055.514 euro) pentru componenta de asistență financiară nerambursabilă (granturi)
  •  14,94 miliarde de euro (14.942.153.000 euro) pentru componenta de asistență financiară rambursabilă (împrumuturi).

Potrivit reprezentanților MIPE, modificarea planului național a constant în scăderea  sumelor alocate pentru asistență financiară nerambursabilă, dar și introducerea unui nou capitol – „REPowerEU”, pentru reducerea dependenței de combustibili fosili în România. 

Alocările financiare sunt aferente reformelor și investițiilor aflate în responsabilitatea unor coordonatori. Conform OUG 124/2021, coordonatorii de reforme și investiții (unii dintre ei fiind ministerele) au obligația de a transmite către Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene în fiecare lună situația sumelor folosite din împrumuturi și trimestrial sumele pentru granturi. 

 


Sume cheltuite prin PNRR


Astfel, am solicitat date privind modul în care s-au cheltuit acești banii, iar în răspuns MIPE ne-a transmis că România a încasat până în prezent 33,1% din fondurile alocate prin PNRR (adică  9.436.217.018 euro). 

Din această sumă, 1,9 miliarde de euro cu execuție la martie 2024 sunt cheltuite.

 


Cheltuieli efective până la începutul anului 2024


Conform raportărilor anterioare transmise MIPE de către coordonatori pentru componenta de asistență financiară nerambursabilă, respectiv pentru componenta de asistență financiară rambursabilă, execuția totală din PNRR era în sumă de 7,91 miliarde de lei (7.918.666.869 lei): 

– 2.546.333.542 lei până la data de 31 decembrie 2023 pe componenta granturi

– 5.372.333.327 lei până la data de 31 ianuarie 2024 pe componenta împrumuturilor

Am convertit suma totală în euro, astfel că până în 31 ianuarie 2024 s-au cheltuit 1,59 miliarde în euro și reprezintă 16,86% din banii primiți în total.


Cheltuieli efective până la venirea lui Câciu la MIPE


Adrian Câciu a preluat mandatul la Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene în 15 iunie 2023, astfel că am solicitat și datele înregistrate până la finalul lunii iunie. 

Din datele existente la nivelul MIPE, bazate pe raportările transmise de către coordonatorii de reforme și/sau investiții până la 30 iunie 2023 pentru componenta de asistență financiară nerambursabilă, respectiv până la data de 31 iulie 2023 pentru componenta de asistență financiară rambursabilă, execuția totală din PNRR era în valoare de de 4,52 miliarde de eli (4.529.629.887 lei), împărțit astfel: 

– granturi cheltuite în valoare de 1.450.768.446 lei

– împrumuturi cheltuite în valoare  de  3.078.861.441 lei.

Asta înseamnă 911,797,956 de euro, adică 9,65% din suma totală primită prin PNRR.

 


Situația pe ministere și coordonatori de reforme 


Sumele utilizate pentru implementarea reformelor și investițiilor până la preluarea mandatului la MIPE de către Adrian Câciu se prezintă astfel, conform raportărilor coordonatorilor: 

1. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a raportat cheltuieli totale în sumă de 2.020.951.444 lei aferente asistenței financiare nerambursabile și respectiv rambursabile, după cum urmează:

  • cheltuieli de 341.241.937 lei din granturi
  • cheltuieli de 1.679.709.507 lei din împrumuturi

2. Ministerul Finanțelor a raportat cheltuieli efectuate în valoare de 862.423.383 lei, din componenta de asistență financiară nerambursabilă (granturi)

3. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a raportat cheltuieli totale în valoare de 1.140.191.633 lei, aferente asistenței financiare nerambursabile și rambursabile, după cum urmează:

  • cheltuieli de 1.583.639 lei din granturi
  • cheltuieli de 1.138.607.994 lei din împrumuturi

4. Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a raportat cheltuieli în valoare de 19.600 lei, aferente componentei de asistență financiară rambursabilă (împrumuturi), pentru derularea Investiției 1 – Platforme digitale privind transparentizarea legislativă, debirocratizarea și simplificarea, din cadrul Componentei 9 – Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare.

5. Secretariatul General al Guvernului a raportat cheltuieli în valoare de 7.645.005 lei, aferente componentei de asistență financiară nerambursabilă (granturi).

6. Ministerul Educației a raportat cheltuieli totale în valoare de 24.845.485 lei, aferente asistenței financiare nerambursabile și respectiv rambursabile, după cum urmează:

  • cheltuieli de 11.319.863 lei din granturi
  • cheltuieli de 13.525.622 lei din împrumuturi

7. Agenția Națională pentru Achiziții Publice a raportat cheltuieli totale aferente componentei de asistență financiară nerambursabilă (granturi), în valoare de 3.567.072 lei.

8. Ministerul Energiei a raportat cheltuieli totale, în valoare de 4.980.000 lei, aferente componentei de asistență financiară rambursabilă (împrumuturi), pentru derularea Reformei 4 – Dezvoltarea unui cadru legislativ și de reglementare favorabil tehnologiilor viitorului, în special hidrogen și soluții de stocare, din cadrul Componentei 6 – Energie.

9. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a raportat cheltuieli totale, în valoare de 239.101.328 lei, aferente asistenței financiare nerambursabile, respectiv rambursabile, după cum urmează:

  • cheltuieli de 22.716.358 lei din granturi
  • cheltuieli de 216.384.970 lei din împrumuturi

10. Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a raportat cheltuieli totale în valoare de 123.988.221 lei, aferente componentei de asistență financiară nerambursabilă, respectiv rambursabilă, după cum urmează:

  • cheltuieli de 121.002.819 lei din granturi
  • cheltuieli de 2.985.402 lei din împrumuturi

11. Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a raportat cheltuieli totale în valoare de 56.316.032 lei, aferente componentei de asistență financiară nerambursabilă, respectiv rambursabilă, după cum urmează:

  • cheltuieli de  49.262.822 lei din granturi
  • cheltuieli de 7.053.210 lei, din împrumuturi

12. Ministerul Mediului, Apelor și Padurilor a raportat cheltuieli totale în valoare de 12.329.835 lei, aferente componentei de asistență financiară nerambursabilă, respectiv rambursabilă, după cum urmează:

  • cheltuieli de 1.657.290 lei din granturi
  • cheltuieli de 10.672.545 lei din împrumuturi

13. Ministerul Culturii a raportat cheltuieli efectuate în valoare de 4.922.591 lei, aferente componentei de asistență financiară rambursabilă (împrumuturi). 

14. Ministerul Sănătății a raportat cheltuieli efectuate în valoare de 28.348.258 lei, aferente componentei de asistență financiară nerambursabilă (granturi).

*LINK – detalii despre cum au fost cheltuiți efectiv banii, pe sume și investiții.

 


Sumele utilizate pentru implementarea reformelor și investițiilor până în prezent


Ministerul Transporturilor și Infrastructurii a raportat cheltuieli totale în sumă de 3.500.413.832 lei aferente asistenței financiare nerambursabile și respectiv rambursabile, pentru

  • cheltuieli din granturi în sumă de 946.487.720 lei
  • cheltuieli din împrumuturi în sumă de 2.553.926.112 lei

Ministerul Finanțelor a raportat cheltuieli efectuate în sumă de 887.113.432 lei, din granturi.

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a raportat cheltuieli totale în sumă de 1.744.311.406 lei, aferente asistenței financiare nerambursabile și respectiv, rambursabile, după cum urmează:

  • cheltuieli în sumă de 55.521.312 lei, aferente granturilor
  • cheltuieli în sumă de 1.688.790.094 lei aferente împrumuturilor

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a raportat cheltuieli  în sumă de 19.600 lei, aferente componentei de asistență financiară rambursabilă, pentru derularea Investiției 1 – Platforme digitale privind transparentizarea legislativă, debirocratizarea și simplificarea, din cadrul Componentei 9 – Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare.

Secretariatul General al Guvernului a raportat cheltuieli în sumă de 10.894.628 lei aferente granturilor.

Ministerul Educației a raportat cheltuieli totale în sumă de 202.294.649 lei, aferente asistenței financiare nerambursabile și respectiv rambursabile, după cum urmează:

  • cheltuieli efectuate în sumă 77.358.538 lei din granturi
  • cheltuieli efectuate în sumă de 124.936.111  lei, din împrumuturi

Agenția Națională pentru Achiziții Publice a raportat cheltuieli totale din granturi în sumă de 7.309.493 lei.

Ministerul Energiei a raportat cheltuieli totale în sumă de 4.980.000 lei din împrumuturi pentru derularea Reformei 4 – Dezvoltarea unui cadru legislativ și de reglementare favorabil tehnologiilor viitorului, în special hidrogen și soluții de stocare, din cadrul Componentei 6 – Energie.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a raportat cheltuieli totale în sumă de 1.068.286.291 lei, aferente asistenței financiare nerambursabile, respectiv rambursabile, după cum urmează:

  • cheltuieli de 219.605.312 lei din granturi
  • cheltuieli de 848.680.979 lei din împrumuturi

Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a raportat cheltuieli totale în sumă de 128.655.167 lei aferente componentei de asistență financiară nerambursabilă, respectiv rambursabilă, după cum urmează:

  • cheltuieli de 124.186.505 lei din granturi
  • cheltuieli de 4.468.662 lei din împrumuturi

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării, în calitate de coordonator de reforme și/sau investiții, a raportat cheltuieli totale, în sumă 160.700.532 lei, aferente componentei de asistență financiară nerambursabilă, respectiv rambursabilă, după cum urmează:

  • cheltuieli de 87.451.447 lei din granturi
  • cheltuieli de 73.249.085 lei din împrumuturi

Ministerul Mediului, Apelor și Padurilor a raportat cheltuieli totale, în sumă de 75.603.514 lei, aferente componentei de asistență financiară nerambursabilă, respectiv rambursabilă, după cum urmează:

  • Cheltuieli de 15.817.695 lei din granturi
  • Cheltuieli de 59.785.819 lei din împrumuturi

Ministerul Culturii a raportat cheltuieli efectuate, în sumă de 13.496.865 lei, aferente componentei de asistență financiară rambursabilă (împrumuturi).

Ministerul Sănătății a raportat cheltuieli efectuate, în sumă de 103.385.460 lei din granturi.

Ministerul Justiției a raportat cheltuieli în sumă de 11.202.000 lei aferente componentei de asistență financiară nerambursabilă (granturi), pentru derularea Investiției 4 – Digitalizarea sistemului judiciar, din cadrul Componentei 7 – Transformare Digitală.

*LINK 2 – detalii desppre cum au fost cheltuiți efectiv banii până în prezent


Banii din PNRR cuprinși în execuțiile bugetare


Pe lângă sumele transmise de MIPE către Factual.ro, am verificat și cum arată execuțiile bugetare ale coordonatorilor de reforme și investiții din PNRR, publicate de către Ministerul Finanțelor. Astfel, am selectat sumele care erau trecute la clasificațiile economice 60 și 61, care sunt aferente fondurilor din PNRR (pentru componenta asistență financiară nerambursabilă, respectiv rambursabilă).

Situația din execuțiile bugetare, pe fiecare minister/coordonator de reforme, se prezintă astfel:

  1. Ministerul Transporturilor și Infrastructurii
  1. Ministerul Finanțelor
  1. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene 
  1. Ministerul Antreprenoriatului și Turismului 
  • Din 2022 până pe 30 iunie 2023:  23.324 lei (în 2022 nu s-au înregistrat sume)
  • Din 2022 până la final de 2023: în decembrie 2023 nu apar fonduri PNRR la execuție bugetară
  1. Secretariatul General al Guvernului 
  1. Ministerul Educației 
  1. Agenția Națională pentru Achiziții Publice 
  1. Ministerul Energiei 
  1. Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației
  1. Ministerul Muncii și Solidarității Sociale
  1. Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării
  1. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor 
  1. Ministerul Culturii 
  1. Ministerul Sănătății 
  1. Ministerul Justiției 

Sumă totală până pe 30 iunie 2023 este de 3,23 miliarde de lei (3.235.448.957 lei)  – echivalent a 650.930.280 euro.

Sumă totală înregistrată până pe 31 decembrie 2023 este de 7,39 miliarde de lei (7.395.411.438) – echivalent a 1.487.860.665 euro.

 

Concluzie

Declarația lui Adrian Câciu este falsă. În perioada în care acesta a preluat mandatul de ministru al Investițiilor și Fondurilor Europene existau deja cheltuieli de circa 900 de milioane de euro, adică 9,65% din suma despre care vorbește Câciu, conform datelor înregistrate de MIPE.

Dacă ne uităm la datele din execuțiile bugetare de pe site-ul Ministerului de Finanțe, unde sunt înregistrate plățile efective făcute de ministere, suma raportată la 30 iunie 2023 este de 650 de milioane de euro aferente PNRR conform calculelor Factual.ro, nu 400 de milioane de euro cum susținea Adrian Câciu.

Mai mult de atât, suntem în întârziere cu PNRR pentru că și acei bani absorbiți sunt puțini față de cum arăta calendarul asumat pentru cereri de plată. Practic, noi ar fi trebuit să fim la cererile 4-5 de plată și abia avem primele două aprobate și plătite.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.