Klaus Iohannis (Președintele României)
„Toate crizele din prezent, precum inflația record, prețurile crescute la energie, au o singură cauză – războiul lui Putin împotriva Ucrainei. Problema nu este una românească, ci una globală”.
Trunchiat
Barometru Factual
Economie
Data verificării: 01.06.2022
www.factual.ro
Sursa afirmației: Facebook

Context

În urma celui mai recent comunicat de presă al Institutului Național de Statistică, în care rata inflației în aprilie 2022 este stabilită la 13,8% și indică o scumpire de 85% la prețul gazului natural, față de anul trecut, reproșurile aduse guvernanților din partea partidelor și figurilor opozante au fost numeroase. În acest context, Klaus Iohannis a scris pe Facebook, în 12 mai 2022, un mesaj în care plasează vina asupra invaziei rusești în Ucraina:

Toate crizele din prezent, precum inflația record, prețurile crescute la energie, au o singură cauză – războiul lui Putin împotriva Ucrainei. Problema nu este una românească, ci una globală”.

Ce verificăm?

Relația cauză-efect dintre invazia Ucrainei și starea economică a României, precum și rata inflației la nivel european.

Verificare

Ne uităm întâi la ratele actuale de inflație în Europa, aceste țări fiind cele mai relevante pentru că geopolitic vorbind, dacă există un efect al invaziei din Ucraina, aici va fi cel mai evident. Datele Eurostat, actualizate în martie 2022, indică rata medie a inflației, la nivelul Uniunii Europene de 7,8%, notabil cea mai mare rată din iulie 2008.

Analiza Eurostat arată că cea mai mare inflație a prețurilor, care a generat un efect-cascadă, a fost costul la energie.

Date precedente furnizate de Eurostat sugerează un trend ascendent al prețurilor la gaze încă din decembrie 2020, cu mai mult de un an înainte de invazia Ucrainei. Se observă, totuși, o creștere mai abruptă, din februarie 2022. 

Observăm un trend similar în Statele Unite, cu date furnizate de Biroul de Statistică SUA, rata inflației crescând din februarie 2021 până în martie 2022, în tandem cu redeschiderea economiei americane după pandemie. Cea mai mare creștere se înregistrează însă în martie 2022, la un record în 41 de ani de 8.5%, cu un efect resimțit puternic și în sectorul energetic.

În ceea ce privește evoluția inflației în ultimii 30 de ani în România, conform Institutului Național de Statistică, inflația-record s-a înregistrat în 1993, când a ajuns la 256,1%. Rata de acum, de 13,8%, este cea mai mare din ultimii 19 ani.

Creșterea prețurilor la energie în aprilie 2022 față de aprilie 2021 este de aproximativ 85%, însă această creștere a prețurilor are loc din 2021, cu luni înainte de declanșarea conflictului în Ucraina, și se regăsește pe plan mondial, putând fi atribuit reluării activității economice și revenirea la consumul pre-pandemic.

Concluzie

Afirmațiile lui Klaus Iohannis sunt trunchiate.

Este adevărat că rata de 13,8% este record, însă în ultimii 19 ani (Klaus Iohannis nu menționează un orizont de timp, iar dacă luăm toată perioada post-comunistă, nu este o cifră-record). Inflația ascendentă este, într-adevăr, un trend global, însoțită de creșterea prețurilor la energie, dar nu își are originile numai în începutul invaziei din Ucraina. Trendul îngrijorător în creșterea prețurilor era evident încă de la redeschiderea economiei în 2021, după pandemie și, deși invazia Rusiei contribuie la acest fenomen, este greșit să acceptăm că ar fi singura cauză.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.