Ionuț Stroe (PNL, deputat)
„România, în momentul de față, are un nivel de accizare (n.r. la carburanți) aș spune mediu în raport cu ce se practică în Uniunea Europeană”.
Fals
Barometru Factual
Schimbari climatice
Data verificării: 11.04.2022
www.factual.ro
Sursa afirmației: Digi24, min 26:45

Context

După ce, în luna martie, s-a creat panică legat de o eventuală creștere a prețului carburanților, deputatul PNL Ionuț Stroe a făcut următoarea afirmație, în timpul emisiunii Studio Politic din 14 martie 2022:

România, în momentul de față, are un nivel de accizare (n.r. la carburanți) aș spune mediu în raport cu ce se practică în Uniunea Europeană”.

Ce verificăm?

Cât este acciza la carburanți în țările Uniunii Europene.

Verificare

Accizele la carburanți nu se calculează ca procent din preț, ci ca sumă fixă. Respectiv, fiecare stat stabilește o sumă pe care o percepe la fiecare litru de benzină vândut. Companiile petroliere își stabilesc apoi prețul, ca orice actor economic, în funcție de taxele pe care le datorează statului și de celelalte costuri implicate (transport, depozitare etc.).

Un document al Comisiei Europene prezintă situația accizelor în UE, în 1 iulie 2021:

  • pentru benzină fără plumb (pagina 13)

*Unele țări apar în grafic de mai multe ori pentru că taxează diferit în funcție de diverși indicatori – de exemplu, în Belgia, benzina cu cifra octanică mai mică are acciza redusă
  • pentru motorină (pagina 39)

*Unele țări apar în grafic de mai multe ori pentru că taxează diferit în funcție de diverși indicatori – de exemplu, în Ungaria, acciza la motorină este mai mică dacă prețul țițeiului este sub 50 dolari/baril

Așa cum se observă din grafice, România se află printre țările cu cel mai mic nivel de accizare, atât la benzină, cât și la motorină.

O situație a accizelor pentru benzina fără plumb în UE (euro/1.000 litri), în mai 2021, este prezentată și de asociația producătorilor auto europeni:

Sursa: ACEA Tax Guide 2021

ACEA (Asociația Europeană a Producătorilor de automobile, en. European Automobile Manufacturers’ Association) reprezintă „vocea industriei auto”, având ca membri cei mai importanți 16 producători europeni de mașini, camioane, camionete și autobuze.

Prin comparație cu restul țărilor membre UE, România are printre cele mai mici accize pe benzină și pe motorină (doar Bulgaria, Polonia și Ungaria au accize mai mici): 0,37 euro/litru pentru benzină (media UE: 0,56 euro/litru) și 0,34 euro/litru pentru motorină (media UE: 0,44 euro/litru). Datele sunt prelucrate de Tax Foundation, cel mai mare ONG american care se ocupă de studii fiscale, cu o experiență în domeniu de 80 de ani.

În contextul creșterii recente a prețului carburanților, 15 țări din Europa au decis să reducă accizele și/sau TVA-ul sau au gândit pachete de ajutoare sub diverse forme pentru industria transporturilor. În România nu s-a concretizat niciun plan de măsuri, deși ministrul Finanțelor a propus guvernului în februarie scăderea temporară a accizei cu 50%. O astfel de reducere ar încălca o directivă UE care impune un nivel minim al accizelor (directiva a mai fost totuși încălcată la începutul anului 2020).

Concluzie

Afirmația deputatului PNL este falsă. România nu are un nivel mediu de accizare, ci este printre țările cu cele mai mici accize din UE.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.