Klaus Iohannis (Președintele României)
„Începând, dacă nu mă înșel, de la mijlocul lui decembrie, expiră și aceste interimate, succesiv sunt 10 interimate, plus câteva posturi care sunt vacante de tot.”
Adevărat
Barometru Factual
Prezidentiale
Data verificării: 23.11.2019
www.factual.ro
Sursa afirmației: Facebook

Context

În 19 noiembrie 2019, Klaus Iohannis, candidat la Președinția României susținut de PNL, a fost întrebat de situația interimatelor de la Parchetul General, DNA și DIICOT. Acesta a afirmat: 

Începând, dacă nu mă înșel, de la mijlocul lui decembrie, expiră și aceste interimate, succesiv sunt 10 interimate, plus câteva posturi care sunt vacante de tot.

Ce verificăm?

Câte interimate de la aceste instituții expiră în decembrie.

Verificare

Președintele României numește, conform legii (art. 54, legea 303/2004), la propunerea ministrului Justiției și cu avizul Secției pentru Procurori din Consiliul Superior al Magistraturii: 

  • Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prim-adjunctul și adjunctul acestuia
  • Procurorul șef al DNA și adjuncții acestuia
  • Procurorul șef al DIICOT și adjuncții acestuia
  • Procurorii șefi de secție din aceste parchete

 

Aceștia sunt aleși dacă au o vechime minimă de 15 ani în funcția de judecător sau procuror, pentru o perioadă de 3 ani. Reînvestirea se poate face o singură dată. 

 

DNA

Călin Nistor – procuror șef interimar, după ce a preluat funcția în ianuarie 2019

În iulie 2019,  Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât prelungirea delegării lui Nistor în funcţia de procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie începând cu data de 15 august 2019, pe o perioadă de 6 luni.

Interimatul expiră în 15 februarie 2020. 

Mădălina Scarlat este procuror șef adjunct interimar din 08 octombrie 2019

Interimatul expiră în 7 aprilie 2020

Marius-Bogdan Bulancea – conduce Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție, după ce în 14 decembrie 2016 a fost numit în funcție prin decret prezidențial. 

Funcția expiră la 14 decembrie 2019

Danciu Monica Erika – șefa Secției judiciare penale a fost delegată în funcție în 11 octombrie 2019. 

Interimatul expiră la 10 aprilie 2020. 

Silviu Paul Dumitriu – procurorul șef-adjunct al Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție. A fost numit prin decret prezidențial în 14 decembrie 2016. 

Funcția expiră în 14 decembrie 2019. 

Dănuț Volintiruprocurorul șef-adjunct interimar  al Secția de combatere a corupției. A fost delegat în funcție în 20 septembrie 2019. 

Interimatul expiră 19 decembrie 2019. 

 

DIICOT

Funcția de procuror șef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este vacantă, după ce în 2 octombrie 2019, președintele României a semnat decretul de eliberare din funcția de procuror șef a lui Oliver- Felix Bănilă. 

Elena Giorgiana Hosu a fost numită procuror- șef adjunct în DIICOT pe 26 februarie 2019, prin decret prezidențial, pentru o perioadă de trei ani. 

Funcția expiră în 26 februarie 2022

Oana Andreea Schmidt – Hăineală a fost delegată în funcția de procuror- șef adjunct de Secția pentru procurori CSM, începând cu 1 iulie 2019, până la ocuparea funcţiei în condiţiile legii, dar nu mai mult de 6 luni. 

Interimatul expiră în 1 ianuarie 2020. 

Ceilalți șefi de secții din DIICOT au fost numiți în funcții prin decrete prezidențiale chiar la începutul acestui an, pentru o perioadă de trei ani.  

 

PARCHETUL GENERAL

Dimitrie Bogdan Licu conduce Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Conform Secției pentru procurori a CSM, delegarea lui Licu a fost prelungită cu o durată de 6 luni, începând cu data de 27 iunie 2019.

Înainte de delegarea lui în funcția de procuror general, acesta a fost numit, prin decret prezidențial, adjunct al procurorului general.

Interimatul expiră la 27 decembrie 2019. 

Laura Oprean este prim-adjunct al procurorului general din 30 decembrie 2016, când a fost numită în funcție, prin decret prezidențial, pentru o perioadă de trei ani. 

Funcția expiră în 30 decembrie 2019. 

Răzvan Horațiu Radu este adjunct al procurorului general. Conform Secției pentru procurori CSM, a fost delegat în această funcție începând de la data de 12 iunie 2019, până la ocuparea funcției în condițiile legii, dar nu mai mult de 6 luni.

Interimatul expiră în 12 decembrie 2019. 

Romulus-Dan Varga a fost numit prin decret în funcția de procuror şef al Secţiei de urmărire penală şi criminalistică la data de 4 ianuarie 2017, pentru o perioadă de trei ani

Funcția expiră în 4 ianuarie 2020. 

Simona Brădiceanu este procuror şef al Secţiei de resurse umane şi documentare după ce CSM a hotărât prelungirea delegării până la ocuparea funcției prin numire, începând cu data de 25 iulie 2019, pentru o perioadă de 6 luni.

Interimatul expiră în 25 ianuarie 2020. 

Gheorghe Cosneanu este procuror șef Secţiei Parchetelor Militare și a fost numit prin decret la data de 4 ianuarie 2017.

Funcția expiră în 4 ianuarie 2020. 

Ion Alexandru este procuror- şef adjunct al Secţiei Parchetelor Militare și a fost numit prin decret la data de 4 ianuarie 2017.

Funcția expiră în 4 ianuarie 2020. 

Ioan Șandru este procuror şef adjunct delegat al Secției de urmărire penală și criminalistică, din 10 iulie 2019. 

Interimatul expiră în 10 ianuarie 2020.

Postul de procuror adjunct al Secţiei de resurse umane şi documentare a rămas vacant, după ce procurorul Alexandru- Ioan Chereji s-a pensionat în octombrie 2019.

Concluzie

Afirmația lui Klaus Iohannis este adevărată. Într-adevăr, un număr de 10 interimate urmează să expire în următoarea perioadă, începând cu luna decembrie, și continuând cu următoarele luni, în special ianuarie și februarie. De asemenea, multe dintre funcțiile pe care noi le-am enumerat urmează să expire în următoarele luni, ca urmare a încheierii funcțiilor obținute prin decrete.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.