Marcel Ciolacu (premier, președinte PSD)
„Avem în România o afiliere religioasă de peste 99%".
Parțial Adevărat
Barometru Factual
Social
Data verificării: 18.10.2023
www.factual.ro
Sursa afirmației: Agerpres

Context

Premierul României, Marcel Ciolacu, a abordat, într-o întâlnire cu reprezentanții cultelor religioase din 2 octombrie, la Palatul Victoria, subiectul rolului cultelor religioase în viața socială din România:

Aş vrea să vă mulţumesc pentru răspunsul dumneavoastră prompt, venit în urma apelului făcut în urmă cu câteva luni, atunci când ne confruntam cu ororile din azilele groazei. Şi, pentru viitor, vă spun sincer că îmi doresc ca, împreună, să identificăm soluţii pentru a valorifica potenţialul pe care cultele religioase îl au din acest punct de vedere. Deţineţi capacităţi absolut necesare. În primul rând, o raportare morală, responsabilă, la actul profund uman de întrajutorare a aproapelui. Apoi, un personal dedicat care are acces nu doar în mediul instituţional, dar, mai ales, la domiciliul beneficiarilor, fie că vorbim de bătrâni, copii, mame vulnerabile, victime ale traficului de persoane ori persoane dependente de droguri. Sper ca, împreună, să construim nu doar cămine, ci, mai ales, să ajutăm aceste categorii de persoane vulnerabile prin programe şi activităţi cu caracter social şi medical realizate de unităţile de cult la nivel local.

Avem în România o afiliere religioasă de peste 99%. Acest procent arată clar rolul esenţial pe care comunităţile religioase îl au în modelarea vieţii sociale, culturale, educaţionale, dar, mai ales, spirituale a românilor”.

Ce verificăm?

Care este procentul populației României care se declară afliliată religios?

Verificare

Conform datelor recensământului din 2022, 85,55% din populația României de aproximativ 19 milioane de locuitori, este afiliată unui cult religios, în timp ce 0,81% se declară în mod cert nereligioși. Pentru restul, nu există informații disponibile – asta înseamnă, potrivit metodologiei de recenzare, că persoanele nu au răspuns direct la întrebările recenzorilor, ci au fost incluse în statistici în mod indirect, din surse administrative (birouri de evidență a populației). Însă aceste oficii nu dețin informații despre apartenența religioasă, ca atare nu putem spune nici că sunt religioși, nici că nu sunt. 

Numărul cetățenilor la care nu există informații despre afilierea religioasă este de 2.658.165 de milioane, adică 13,95% din populația totală a României. 

Dacă luăm în cont doar informațiile care atestă apartenența sau neapartenența  cetățenilor la un cult religios, atunci, din 16.395.650 milioane locuitori, un număr de 154.144 de locuitori sunt fie neafiliați unui cult religios, fie atei, fie agnostici, procentul celor afiliați la un cult religios fiind de 99.1%.

Concluzie

Declarația lui Marcel Ciolacu este parțial adevărată. Dacă excludem cetățenii la care nu există informații referitoare la afilierea religioasă, procentul cetățenilor religioși este de 99%. Totuși, Marcel Ciolacu ignoră un procent foarte mare de populație despre care nu avem informații, respectiv aproape 14% (peste 2,6 milioane de români).

*Foto: Marcel Ciolacu / Facebook

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.