Petre Florin Manole (PSD)
Pe bugetul votat în Parlament la sfârşitul anului trecut pentru anul acesta, bugetul pe investiţii este mai mare cu 43% decât anul trecut.
Fals
Barometru Factual
Finante
Data verificării: 26.01.2018
www.factual.ro
Sursa afirmației: Digi24

Context

Invitat la Jurnalul de seară, deputatul PSD Florin Manole a vorbit despre bugetarea investițiilor în 2018, mai exact a investițiilor în infrastructură:

 

Pe bugetul votat în Parlament la sfârşitul anului trecut pentru anul acesta, bugetul pe investiţii este mai mare cu 43% decât anul trecut.

 

Ce verificăm?

Care este suma repartizată investițiilor în bugetul aferent anului în curs?

Verificare

În Parlament s-a votat, în decembrie 2017, Legea bugetului de stat pe anul 2018. Pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice avem și datele disponibile privind toate bugetele publice (bugetul general consolidat), dar și datele legate doar de bugetul de stat. Parlamentul votează însă doar bugetul de stat, așa că ne vom referi cu prioritate la acesta.

 

Trebuie însă precizate încă trei lucruri importante:

 

  1. Vom lua în considerare doar creditele bugetare, nu şi pe cele de angajament (în acest an, pe toate tipurile de cheltuieli au fost evidențiate cele două tipuri de alocări). Am explicat aici care este diferenţa dintre cele două: pe scurt, creditele bugetare sunt cele aprobate prin buget, care reprezintă limita maximă bugetată pentru plăţi, în timp ce creditele de angajament reprezintă limita maximă în cadrul căreia pot fi încheiate angajamente legale în cursul anului bugetar. Când vorbim despre alocări efective, ne uităm la suma aferentă creditelor bugetare – ele au fost aprobate prin buget şi pe baza lor se calculează deficitul bugetar.
  2. Când vine vorba de cheltuieli de investiții, de obicei trebuie să ne uităm la capitolul bugetar „cheltuieli de capital” (adică ce se investește din sursele proprii). Însă, uneori, cheltuielilor de investiții le sunt asimilate și proiectele din fonduri rambursabile (ce împrumută România de la BERD, de exemplu) sau proiectele din fonduri nerambursabile (fondurile europene).
  3. În discuția din emisiunea respectivă, unul dintre invitați a făcut o precizare importantă. Nu contează doar banii alocați prin buget, ci felul în care sunt cheltuiți efectiv. Aproape întotdeauna apar diferențe semnificative între optimismul de la începutul anului și realitatea din timpul anului, când de obicei la investiții se execută foarte puțin din ce era planificat. Așadar, e important să ne uităm la execuția bugetară și nu doar la bugetul aprobat.

 

  1. Alocări pentru investiții din Bugetul de stat:

 

Observăm, din documentele oficiale, că bugetul de investiţii (cheltuieli de capital) pe anul în curs este mai mare decât cel de anul trecut, la nivel general, însă, pentru o comparație realistă, trebuie să ne uităm și la alocările inițiale din 2017 (buget aprobat versus execuție):

 

Discuția deputatului Florin Manole era în contradictoriu cu deputatul Răzvan Prişcă (PNL), care susţinea următoarele: „În propriul buget, care este lege, pe anul 2017, era 7 miliarde de Euro; pe anul 2018 sunt mai puţin de patru. Aţi tăiat bugetul pentru autostrăzi.‟

 

Astfel, verificăm și alocările pentru transport rutier, pe aceeași structură (punem chiar alocările totale pentru acest capitol bugetar):

Concluziile pe aceste alocări din bugetul de stat contrazic afirmațiile lui Florin Manole:

  • alocările pentru cheltuielile de capital sunt cu 7.54% mai mari în bugetul aprobat pentru 2018 decât în execuția pentru 2017, însă sunt cu 13.4% mai mici decât suma aprobată în bugetul inițial pentru 2017
  • alocările pentru toate cheltuielile asimilate investițiilor (cheltuieli de capital, fonduri rambursabile și nerambursabile) sunt cu 17.53% mai mari în bugetul aprobat pentru 2018 decât în execuția pentru 2017, însă sunt cu 1.45% mai mici decât suma aprobată în bugetul inițial pentru 2017
  • alocările pentru transport rutier sunt cu 23.23% mai mari în bugetul aprobat pentru 2018 decât în execuția pentru 2017, însă sunt cu 51.14% mai mici decât suma aprobată în bugetul inițial pentru 2017

 

  1. Alocări pentru investiții Bugetul General Consolidat:

 

Per totalul cheltuielilor la nivel național din toate sursele bugetare, alocările pentru cheltuieli de investiții arată astfel:

 

 

În cadrul BGC, ne vom uita cu precădere asupra cheltuielilor de capital, unde observăm, per total, o creştere de 13,5%. Insistăm asupra acestora fiindcă ele reprezintă în esenţă ceea ce statul a repartizat pentru investiţii.

 

Pentru rigoare, am subliniat totuşi şi alte subcategorii care pot fi asimilate investiţiilor, precum cele provenite din fondurile rambursabile și nerambursabile. Chiar și adunându-le pe acesta, creșterea în bugetul previzionat pentru 2018 față de execuția pe anul 2017 este de 27.7%.

Concluzie

Afirmaţia lui Florin Manole este falsă. Din bugetul de stat votat în Parlament, sumele alocate în 2018 pentru investiții sunt mai mari decât în execuția pe 2017 (dar mai mici decât bugetul aprobat la începutul anului 2017). Pentru cheltuielile de capital regăsim în bugetul pe 2018 cu 7.54% mai mult față de cifrele preliminare pe 2017 și, chiar dacă includem și fondurile rambursabile și nerambursabile, ajungem la o creștere cu 17.53%.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.