Sorinel-Marian Vrăjitoru (PSD)
„Executivul nu mai poate da vina pe pandemie. La rectificarea din aprilie, cand s-a reconfigurat bugetul, ca urmare a pandemiei, Guvernul prevazuse banii pentru majorarea cu 40%.”
Adevărat
Barometru Factual
Social
Data verificării: 26.08.2020
www.factual.ro
Sursa afirmației: Facebook

Context

Referindu-se la majorarea pensiilor, deputatul PSD Sorinel-Marian Vrăjitoru a scris pe Facebook în 13 august 2020: 

„Executivul nu mai poate da vina pe pandemie. La rectificarea din aprilie, cand s-a reconfigurat bugetul, ca urmare a pandemiei, Guvernul prevazuse banii pentru majorarea cu 40%.”

Ce verificăm?

Dacă Guvernul prevăzuse banii pentru majorarea pensiilor în rectificarea bugetară din aprilie.

Verificare

O rectificare a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 a fost făcută în luna aprilie 2020 prin OUG nr. 51/2020. Potrivit acesteia, la Art. 3, Alin. 1 se face următoarea precizare:

„Bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii pe anul 2020 se diminuează la venituri cu suma de 6.042.376 mii lei, subvenția acordată de la bugetul de stat majorându-se cu aceeași sumă.”

Astfel, prin această prevedere, Guvernul a acoperit pierderile, astfel încât bugetul pentru alocarea sau mărirea pensiilor să rămână același.

De asemenea, în 15 aprilie 2020, după emiterea OUG nr. 51/2020, Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, a confirmat „majorarea pensiilor cu 40% rămâne prevăzută în buget”.

Concluzie

Afirmația lui Sorinel-Marian Vrăjitoru este adevărată. În rectificarea bugetară din luna aprilie Guvernul lichidase toate pierderile din domeniul sistemului public de pensii, astfel încât majorarea pensiilor cu 40% să nu sufere modificări.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.