Un video în care apare Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, vorbind despre existenţa unui tratat de pace încheiat cu Ucraina, dar pe care partea ucraineană l-a încălcat, circulă pe Facebook. Putin susţine, în clip, că presupusul acord ar fi fost negociat cu delegaţia ucraineană anul trecut în Turcia, iar în urma acestui consens, Kremlinul şi-a retras trupele de lângă Kiev. Însă, Ucraina a fost partea care a periclitat înţelegerea, continuând atacurile armate.
Iniţial, videoclipul a apărut pe un cont Tik Tok, numit „@beabetty7”, unde sunt postate în special mesaje conspiraţionale pro-Rusia (exemple aici, aici şi aici).
„După cum ştiţi, în Turcia, au avut loc o serie întreagă de negocieri între Rusia şi Ucraina de dezvoltare şi pregătire a textului unui tratat. Proiectul acestui tratat a fost parafat de şeful delegaţiei de negocieri din Kiev. El a pus semnătura. Iată acest document. El se numeşte tratatul de neutralitate şi garanţie a securităţii a Ucrainei, chiar despre acele garanţii, despre care aţi vorbit domnule preşedinte al Africii de Sud. 18 articole, mai mult, există şi un ataşament în care este indicat faptul că forţele armate şi foarte multe alte lucruri…tehnica militară şi personalul forţelor armate. Iată acest document. După ce am făcut cum am promis, am retras armata de lângă Kiev, conducătorul din Kiev, ca de obicei, cum fac şi şefii lor au aruncat tot în urma istoriei. Ei au anulat tot! Chiar şi în asemenea condiţii noi tot nu am refuzat să negociem. Dragi prieteni, nu noi, dar conducerea Ucrainei nu va dori niciun fel de negocieri. Preşedintele Ucrainei a semnat un decret care interzice aceste negocieri”, sunt cuvintele lui Putin, din videoclipul postat.
Încă de la începerea conflictului armat, Rusia poartă un amplu „război” prin dezinformare. Nu de puţine ori, oficialii ruși au creionat narațiuni în contradicție cu realitatea. De exemplu, Factual.ro a demontat o afirmaţie potrivit căreia Rusia a atacat o bază a mercenarilor străini la Kramatorsk. În fapt, atacul a vizat o zonă aglomerată de restaurante, numărul victimelor fiind de 12 morţi şi peste 60 de răniţi.
În 17 iunie 2023, la Sankt Petersburg, a avut loc o întrunire oficială între Vladimir Putin şi o delegaţie formată din mai mulţi lideri africani, printre care șefi de stat din Zambia, Comore, Senegal, Congo Brazzaville, Egipt și Uganda. Totodată, grupului s-a alăturat şi preşedintele Africii de Sud, Cyril Ramaphosa. Summitul a reprezentat o acţiune a „Misiunii de pace a liderilor africani”, în scopul opririi războiului dintre Rusia şi Ucraina.
În timpul întâlnirii, Vladimir Putin le-a prezentat şefilor de stat proiectul unui aşa-zis tratat de pace, care ar fi fost încheiat cu Ucraina în martie 2022, pe durata unei runde de negocieri din Turcia.
Tass, agenţia de presă a Rusiei, a transmis rapid informaţia. Preşedinţia Rusiei a publicat întregul discurs susţinut de Vladimir Putin.
Pe de altă parte, președintele ucrainean, Volodymyr Zelenskyi, a rugat delegaţia africană să discute cu Vladimir Putin despre eliberarea prizonierilor politici din Crimeea, relatează AP News. Totodată, ca o reacție faţă de misiunea şefilor de stat africani, Ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba, a scris pe Twitter: „Rachetele ruse sunt un mesaj clar pentru Africa: Rusia vrea război în continuare, nu pace”.
Putin “builds confidence” by launching the largest missile attack on Kyiv in weeks, exactly amid the visit of African leaders to our capital. Russian missiles are a message to Africa: Russia wants more war, not peace.
— Dmytro Kuleba (@DmytroKuleba) June 16, 2023
Există un tratat de pace negociat de Rusia şi Ucraina anul trecut în Turcia?
Nu putem vorbi despre existenţa unui acord de pace încheiat în martie anul trecut. Totuși, este adevărat că, în 10 martie 2022, ministrul rus de externe, Serghei Lavrov și ministrul ucrainean de externe, Dmytro Kuleba, au purtat discuţii de pace, cu medierea ministrului turc de externe, Mevlüt Çavuşoğlu. Negocierile au avut loc în staţiunea Antalya, Turcia. Discuțiile s-au desfășurat aproape două ore, pe fundalul agravării violențelor din Ucraina – contrar declarațiilor lui Vladimir Putin, care încearcă să sugereze că Rusia ar fi încetat atacurile, în perspectiva unei înțelegeri pentru pace.
Numărul de victime civile, raportat de biroul ONU pentru Drepturile Omului, ajungea la 21.965, dintre care 8.231 de morți și 13.734 de răniți.
De altfel, ONU a realizat un grafic care arată că numărul maxim de victime civile cauzate de atacurile rusești în Ucraina a fost atins tocmai în martie 2022, când Vladimir Putin susține că Rusia ar fi încetat atacurile.
În urma discuțiilor, partea ucraineană a declarat că „nu există niciun progres” și că Rusia nu poate garanta încetarea focului.
În 29 martie 2022, la Istanbul, Rusia şi Ucraina s-au întâlnit pentru o nouă serie de negocieri. Potrivit experţilor în domeniu, discuțiile purtate au fost cele mai constructive până la acel moment, cele două părți fiind pe punctul de a stabili anumite condiţii privind terminarea războiului.
Rusia a subliniat că îşi va opri acţiunile militare din zona Kievului și orașului Chernihiv, iar, pe de altă parte, Ucraina va renunțe la ideea de a fi membru NATO, mulţumindu-se cu un statut neutru.
Potrivit reprezentanţilor armatei ucrainene, după întrunire, au fost observate retrageri ale forţelor armate ruse în zona Kievului și Cernihivului. Chiar ministrul adjunct al Apărării, Hanna Maliar, a transmis că statul ucrainean a preluat controlul în regiunea Kiev. Pentagonul nu a confirmat informaţia.
În 3 aprilie 2022, prin intermediul unei declaraţii de presă, Operațiunea Forțelor Comunale (JFO) din Ucraina a declarat că șase atacuri rusești au fost deconspirate în regiunea Donetsk – Luhansk, iar forțele militare ucrainene au distrus patru tancuri rusești, șase vehicule de luptă blindate și șapte autovehicule.
La câteva zile distanţă, în 5 aprilie 2022, în subsolul unei clădiri din oraşul Bucha (lângă Kiev), au fost descoperite trupurile neînsufleţite ale unor civili. Oficialii ucraineni nu au putut identifica victimele, însă, potrivit datelor preliminare, cei cinci bărbații au fost luați ostatici de soldații ruși și executați.
Deși, la vremea respectivă, niuciuna dintre părți nu a certificat existența vreunui acord, este totuși posibil ca negocierile să fi dus la un draft de proiect. Cu siguranță, însă, acesta nu a fost perfectat.
În ciuda derulării evenimentelor, preşedintele Vladimir Putin consideră prezumtivul propiect de acord, stabilit în martie 2022, la Istanbul, convenabil. În opinia sa, partea ucraineană este cea care a periclitat înţelegerea.
Ce discuții pentru încetarea conflictului s-au purtat?
Au existat mai multe runde de discuții pentru ajungerea la un eventual acord de pace, însă toate au eșuat. Prima întrunire a fost stabilită la doar patru zile după începerea invaziei, în Belarus, încheiată fără un consens.
Rundele doi şi trei au avut loc în 3 și 7 martie 2022, la granița Belarus-Ucraina, locaţia exactă nefiind cunoscută.
Întâlnirea din Antalya, Turcia, desfăşurată în perioada 10-13 martie 2022, a reprezentat ultima rundă de negocieri, însă, similar demersurilor anterioare, nu putem vorbi de un rezultat concret. Chiar dacă ar fi existat un proiect de tratat, aşa cum menţionează Putin în videoclip, acest document nu a fost semnat în mod oficial, ceea ce înseamnă că negocierile de pace nu pot fi considerate un succes. În timpul ultimelor discuţii de pace din Turcia, Rusia a bombardat Kievul, Crucea Roşie descriind atacul drept un „coşmar” pentru civili.
Ulterior, în noiembrie 2022, în cadrul unui congres internaţional din Arabia Saudită, Zelensky a prezentat o sugestie de acţiune în 10 paşi pentru stoparea conflictului armat. Aceasta include restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei, retragerea completă a trupelor ruse din Ucraina și eliberarea tuturor prizonierilor de război și a deportaților, propuneri neacceptate de Putin până la aceste moment.
Acest fact-check este produsul exclusiv al efortului echipei Factual. Într-o lume plină de dezinformări, ne bucurăm să putem contribui la informarea corectă a publicului.
AJUTĂ-NE SĂ FACEM MAI MULTSEO optimized by sem.ro SEO agency.