Dezinformări rețele sociale
Data postării: 09.09.2023
www.factual.ro
FALS | Anesteziile dentare ar conține oxid de grafen, același ingredient ca și vaccinul anti covid

Un utilizator Facebook a postat o înregistrare video cu conspiraționistul american Stew Peters.

Imaginile sunt însoțite de următorul text: << Anesteziile dentare și nu numai conțin oxid de grafen, același ingredient ca și în “vaccinul” anti”covid”, ce a fost marketat ca “sigur și eficient”. Oxidul de grafen este elementul care în bătaia frecvențelor de 5G se auto asamblează, formându-se în nanostructuri de tipul nano router / nano-circuit și transformă victima în transmițător ambulant, cu adresă de mac (bluetooth) proprie.>>

Același utilizator Facebook a mai postat informații similare aici, aici, aici și aici.

Grafenul a fost descoperit de cercetătorul olandez de origine rusă, Andre Geim și de colegul lui, Konstantin Novoselov. De altfel, cei doi au luat Premiul Nobel pentru Fizică în 2010.

În 2004, Konstantin Novoselov și Andre Geim au produs grafenul, și i-au cartografiat proprietățile: dens, aproape transparent, incredibil de subțire, dar foarte rezistent și cu o conductivitate a căldurii și electricității extrem de mare.

Brevetul de invenție asupra oxidului de grafen îi aparține însă cercetătorului rus Viktor I. Petrik. Este un material cu un singur strat atomic care este format prin oxidarea grafitului, care este ieftin și disponibil. Oxidul de grafen este ușor de prelucrat, deoarece este dispersabil în apă și alți solvenți.

Inițial, grafenul a fost folosit în industria electronică, a stocării de energie, a senzorilor, dispozitive biomedicale, etc. După descoperirea altor proprietăți a început să fie cercetat și în industria medicamentelor.

Raportul Materiale carbonice în medicină: riscuri și oportunități publicat sub egida Academiei Oamenilor de Știință din România și semnat de cercetătoarea Croitoru Alexa Maria arată că „oxidul de grafen, este considerat un material promiţător pentru aplicaţii biomedicale datorită proprietăţilor sale fizice și chimice unice.” 

Lucrarea științifică arată că sintetizarea lui are cel puțin două avantaje în folosirea materialelor carbonice în domeniul medical: oferă biocompatibilitate pe termen lung și prezintă citotoxicitate în doze scăzute.  

Un studiu publicat în anul 2010 arată că oxizii de grafen în doze mici (0.1mg) şi medii (0.25 mg) nu au prezentat toxicitate asupra șoarecilor, dar în doze mari (0.4 mg) au prezentat toxicitate cronică.

Un alt studiu arată eficacitatea unui nanomaterial compozit format din oxid de grafen și  curcumina în tratarea infecţiilor cu bacteria Staphylococcus aureus. Rezultatele au demonstrat eficienţa acestui nanomaterial compozit la o concentraţie mai mică de 2 µg/ml, dar și faptul că prezintă toxicitate scăzută asupra celulelor fibroblaste şi evită hemoliza celulelor roșii din sânge în tratamentul infecțiilor provocate de această bacterie.

O altă lucrare științifică arată că, prin calitățile sale amintite anterior, oxidul de grafen demonstrează o biocompatibilitate ridicată cu moleculele celor mai des folosite anestezice folosite în stomatologie (novocaină, lidocaină și articaină). Sintetizarea moleculelor acestor anestezice împreună cu oxidul de grafen duce la prelungirea efectelor anestezicelor.

În același timp, un articol științific arată aplicațiile nanomaterialelor care au în structură oxid de grafen în domeniul stomatologiei: implantologie, albirea dinților, refacerea mucoasei bucale, etc

 

Pe de altă parte, utilizatorul Facebook menționează în postare că oxidul de grafen face parte din compoziția vaccinurilor anti-Covid-19.

 Însă acest lucru nu este adevărat, informațiile făcând parte din agenda conspiraționiștilor de serviciu. Factual.ro a publicat un articol despre acest lucru. De altfel, Agenția Europeană pentru Medicamente a răspuns unei întrebări adresate în Parlamentul  European de către politicianul italian Sergio Berlato despre compoziția vaccinului anti-Covid-19 că nu conține oxid de grafen sau grafen.

Referitor la afirmațiile utilizatorului Facebook că „oxidul de grafen este elementul care în bătaia frecvențelor de 5G se autoasamblează, formându-se în nanostructuri de tipul nanorouter / nanocircuit și transformă victima în transmițător ambulant, cu adresă de mac (bluetooth) proprie” nu există nicio resursă științifică care să indice informații sau asocieri de informații de acest fel.

Un articol științific prezintă faptul că oxidul de grafen are proprietăți termoelectrice și că acest material are proprietăți termoelectrice 2D semiconductoare, însă aceste date nu au nimic în comun cu transformarea oamenilor în transmițătoare

SEO optimized by sem.ro SEO agency.