Dezinformări rețele sociale
Data postării: 05.10.2023
www.factual.ro
FALS | Mașină care împrăștie boli

Un videoclip filmat în Brașov arată o mașină care împrăștie o substanță, autorul speculând că, de fapt, este vorba despre substanțe periculoase care „ne îmbolnăvesc”.

Răspunsul primăriei

Am trimis o cerere la Primăria Brașov, pentru a clarifica ce se vede în videoclip. Autoritățile au răspuns că, în seara de 13 spre 14 septembrie, s-au realizat tratamente fitosanitare pentru prevenirea bolilor și dăunătorilor la arborii de pe aliniamentele stradale din municipiul Brașov.

Substanțele folosite sunt aprobate de Ministerul Agriculturii și sunt din grupa III și IV de toxicitate, prezentând un grad de toxicitate redus.

Se fac și dezinsecții

La începutul lunii septembrie, Primăria Brașov a publicat un anunț despre o nouă etapă de dezinsecție în oraș. Aceasta se desfășoară în timpul nopții sau dimineții, între 21:00-04:00 și 05:00-11:00. Cetățenii erau sfătuiți să țină ferestrele închise, în intervalele orare menționate.

În anunț se menționează și care sunt produsele utilizate pentru dezinsecție și larvicidare, avizate de Ministerul Sănătății: 

  • Cymina Super, cu o concentrație a soluției de lucru de 50 ml produs în 3 litri de apă/solvent, pentru combaterea țânțarilor și o concentrație a soluției de lucru de 100 ml produs în 10 litri de apă/solvent, pentru combaterea căpușelor
  • Vectobac WG, cu norma de 1 kg/hectar, pentru combaterea larvelor de țânțari.

*Sursă: Brașovcity.ro

Conform fișei tehnice, Cymina Super este clasificat ca periculos în conformitate cu prevederile Regulamentului (CE) 1272/2008 (CLP) (și cu modificările și completările ulterioare). Trebuie manevrat doar de specialiști, dar se folosește inclusiv pentru tratarea spațiilor intra-spitalicești.

Conform fișei tehnice, Vectobac WG nu conține nicio substanță considerată ca fiind persistentă, ce se acumulează sau este toxică (PBT).

Factual.ro a mai abordat subiectul acestei conspirații și în 2020, la începutul pandemiei, când au apărut mai multe videoclipuri din părți diferite ale țării (Cluj, Sibiu, Brașov) cu speculații similare, dar cu referire precisă la coronavirus. Toate s-au dovedit a fi false – era vorba despre mașini de dezinsecție.

SEO optimized by sem.ro SEO agency.