Dezinformări rețele sociale
Data postării: 31.01.2024
www.factual.ro
SCAM | Deep Fake și așa-zise platforme de investiții

Mai mulţi utilizatori Facebook au postat clipuri în care figuri cunoscute din spaţiul public, cum ar fi oameni de afaceri, jurnaliști sau politicieni susţin că au câştigat sume consistente de bani în urma unor investiţii minime în diferite platforme financiare.

Informaţiile prezentate sunt false, înscriindu-se în categoria înşelăciunilor on-linecare sunt realizate cu ajutorul diferitelor softuri care folosesc inteligenţa artificială. Clipurile Video pot fi accesate aici, aici, aici sau aici.

În 15 ianuarie 2024, administratorul paginii de Facebook Finanţe Ştiri a postat un clip în care omul de afaceri Gigi Becali anunţă crearea unei platforme bazate pe inteligenţă artificială.

„Această oportunitate este disponibilă în mod real pentru cetăţenii obişnuiţi începând de astăzi. Scopul acestui proiect este de a arăta oamenilor că oricine poate obţine profit din investiţii, mai ales într-o ţară bogată în resurse”, ar spune el.

Imaginile sunt preluate din cadrul unui interviu, difuzat pe postul de televiziune România TV în 26 decembrie 2023, în care nu se menţionează nicio informaţie despre vreo platformă de investiţii financiare.

Pe de o parte, pagina de Facebook care a publicat imaginile trucate oferă informaţii despre o asociaţie din Spania care organizează cursuri de formare profesională pentru terapeuți Reiki. De asemenea, numărul de telefon asociat paginii figurează ca unul dintre contactele asociaţiei Reiki.

Pe de altă parte, pagina de Facebook este conectată la un site care aparţine unei societăţi din domeniul software, tot din Spania.

În acelaşi timp, fotografia cover a paginii de Facebook este o captură dintr-un clip realizat cu drona şi în care este apare Municipiul Braşov.

Toate aceste indicii pot genera o singură concluzie, anume că postarea utilizatorului Facebook este falsă. Ea este catalogată drept o înşelătorie.

În 14 ianuarie, administratorul paginii de Facebook Snow Avalanche a postat un video în care Premierul României, Marcel Ciolacu, anunţă o altă platformă de investiţii administrată de compania energetică Enel.

„Cu ocazia zilei independenţei, Guvernul României a aprobat lansarea unei noi platforme de investiţii, care va permite tuturor cetăţenilor români să primească venituri din acţiunile gigantului energetic internaţional Enel. Fiecare acţionar va primi plăţi lunare pe card în valoare de cel puţin 9.000 lei cu o investiţie minimă de 1.200 lei. Numărul de acţiuni este limitat, aşa că nu ezitaţi şi începeţi să investiţi acum. Completaţi formularul de înscriere de pe site şi obţine o consultanţă gratuită chiar astăzi”.

În imagini este prezentată imaginea politicianului Ciolacu, dar vocea nu îi aparţine, în acest caz fiind vorba despre un trucaj deep-fake realizat cu ajutorul inteligenţei artificiale.

Acest clip video a fost prezentat, alături de altele similare, în cadrul unei întâlniri informale care a avut loc între reprezentanţii unei bănci şi cei ai Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică. Discuţiile despre postarea analizată în acest articol pot fi urmărite aici (min 47:39).

 

Sursa foto youtube.com

În 17 ianuarie 2024, un utilizator Facebook a postat un clip video, realizat tot cu ajutorul deep fake, în care Bogdan Badea, preşedintele producătorului de energie Hidroelectrica prezintă o platformă investiţională de tip scam. Şi în acest caz, în clipul video este realizat prin tehnologia deep fake.

„Hidroelectrica, cea mai promiţătoare companie energetică din ţara noastră continuă să primească noi investitori şi să plătească dividende stabile. De la începutul anului 2024, fiecare cetăţean român are o oportunitate unică de a achiziţiona 15 acţiuni ale companiei pentru doar 1.200 lei.”, se afirmă în clipul video.

Pe lângă imaginile cu preşedintele Hidroelectrica mai sunt prezentate imagini cu barajul Hoover (statul Nevada, SUA, n.red.) preluate de pe o platformă cu fotografii.

Şi în acest caz, pagina de Facebook pe care care a fost postat acest clip video deep fake nu are nicio legătură cu investiţiile financiare din România. Celelalte imagini fac parte din domeniul sportiv.

În 9 ianuarie 2024, un utilizator Facebook a postat un clip video în care afirmă că persoanele care cumpără acţiuni de la un producător de energie vor câştiga 11.700 lei/lunar.

„Cumpăraţi 10 acţiuni Enel în valoare 1400 lei şi obfine (greşeala aparţine persoanei care a formulat anunţul, n.red.) un venit 11700 lei în fiecare lună”, arată textul anunţului.

Captură foto Facebook.com

Anunţul este postat pe o pagină de Facebook unde nu există nicio informaţie despre investiţiile financiare vehiculate în anunţ. Pagina de Facebook este asociată cu o adresă de email care aparţine unui magazin virtual care comercializează încălţăminte şi accesorii.

Toate aceste informaţii fac parte din categoria fraudelor cu investiţii în care victimele sunt asigurate că dacă investirea unei sume minime de bani va genera un câştig mare. Acest tip de fraude sunt greu de depistat atunci când sunt realizate cu ajutorul inteligenţei artificiale (AI).

Una dintre aplicațiile AI este crearea de „deepfakes” și, deoarece toate tipurile de media, de la voci la videoclipuri, pot fi falsificate, această tehnologie are potențialul de a provoca daune și pierderi masive atunci când este folosită în mod abuziv.

Factual.ro a publicat mai multe articole despre înşelătoriile deepfake. Ele pot fi accesate aici, aici, sau aici.

SEO optimized by sem.ro SEO agency.