Primul site de fact-checking pe politicile și declarațiile publice din România.
Baner
Barometru Factual

16.06.2019

„Din cei 9 miniștri responsabili pentru digitalizarea și informatizarea ANAF, 8 au fost de la PSD și ALDE.”

Brigitte Clotilde Armand

USR

Sursa afirmației: Facebook

Adevărat

Context

Viitor europarlamentar din partea Alianței USR-PLUS, Clotilde Armand a făcut următoarea declarație pe 10 iunie 2019:

„Din cei 9 miniștri responsabili pentru digitalizarea și informatizarea ANAF, 8 au fost de la PSD și ALDE.”

Ce verificăm?

Din ce partide fac parte ultimii nouă miniștri responsabili pentru digitalizarea și informatizarea ANAF.

Verificare

Mai întâi, trebuie să precizăm că digitalizarea și informatizarea ANAF trebuia să fie făcută în cadrul unui proiect de reformă pe care Ministerul de Finanțe l-a semnat cu Banca Mondială, care trebuia să finanțeze cheltuielile pentru realizarea acestuia, în aprilie 2013. Anul trecut, în noiembrie 2018, Ministerul de Finanțe a notificat instituția financiară că nu mai dorește să finalizeze proiectul.

A fost un proiect pentru care Banca Mondială promisese ANAF-ului 70 de milioane de euro. Doar 18 milioane de euro ajunseseră în conturile lor, Ministerul de Finanțe cerând în numele ANAF anularea liniei de credit de 52 de milioane de euro, cât mai era disponibil din totalul aprobat prin proiect, și obligându-se să returneze banii primiți deja.

Cât despre conducerea prin mâinile căreia a trecut proiectul, aceasta a fost schimbată de nouă ori de când a fost semnat proiectul. Ultimii miniștri ai Finanțelor Publice sunt:

  1. Daniel Chițoiu (21 decembrie 2012 – 5 martie 2014) – ministru PNL, dar în Guvern PSD (condus de Victor Ponta). A demisionat și din PNL după ce și-a dat demisia de la Minister, și apoi s-a înscris în ALDE.
  2. Ioana Petrescu (5 martie 2014 – 14 decembrie 2014) – ministru PSD
  3. Darius Bogdan Vâlcov (14 decembrie 2014 – 15 martie 2015) – ministru PSD
  4. Victor Ponta (interimar 15 martie 2015 – 30 martie 2015) – ministru PSD
  5. Eugen Teodorovici (30 martie 2015 – 17 noiembrie 2015) – ministru PSD
  6. Anca Paliu Dragu (17 noiembrie 2015 – 4 ianuarie 2017) – ministru tehnocrat
  7. Viorel Ștefan (4 ianuarie 2017 – 29 iunie 2017) – ministru PSD (+ALDE)
  8. Ionuț Mișa (29 iunie 2017 – 29 ianuarie 2018) – ministru PSD (+ALDE)
  9. Eugen Orlando Teodorovi (30 ianuarie 2018 – prezent) – ministru PSD (+ALDE)

Trebuie menționat că Eugen Teodorovici a ajuns de două ori la conducerea ministerului, ceea ce ar însemna că ultimii 9 miniștri responsabili cu acest proiect au fost, de fapt, 8. Cel de-al nouălea a fost Florin Georgescu, tot ministru în guvernul PSD, dar acesta a condus instituția în perioada 7 mai 2012 – 21 decembrie 2012, fără să se intersecteze, deci, cu demararea acestui proiect.

Totuși, dacă ar fi să luăm în calcul partidul aflat la guvernare (PSD), și nu pe cel din care făcea parte Daniel Chițoiu (PNL), ministrul în timpul mandatului căruia s-a semnat acest proiect de reformare, și care mai apoi a migrat către ALDE, într-adevăr, 8 mandate din cele 9 au aparținut guvernării PSD-ALDE.

Concluzie

Afirmația viitorului europarlamentar Clotilde Armand este adevărată. Opt din cele 9 mandate de la Ministerul Finanțelor Publice au aparținut PSD-ALDE.

Acest website folosește „cookies” pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra stocării acestor cookies pe dispozitivul dvs. Află mai multe

Revamped by webgraphic webdesign Sibiu. Recomandăm magazinul de cauciucuri și anvelope de la AnvelopeX.

SEO optimized by sem.ro SEO agency.