Ce verificăm?

Dacă UNESCO oferă protecție și dacă acordă sprijin financiar pentru protejarea și conservarea monumentelor aflate pe listă.

Verificare

Situl Roșia Montană a intrat pe pe lista indicativă a României la UNESCO în februarie 2016, iar ministerul Culturii a transmis dosarul pentru înscrierea în patrimoniul mondial pe 5 ianuarie 2017. 

În iunie 2018, România a solicitat amânarea analizării dosarului, până la finalizarea procesului deschis de compania Gabriel Resources împotriva statului român la Curtea de Arbitraj de la Washington. UNESCO a returnat atunci dosarul Roșiei Montane, cu mențiunea că acesta beneficiază de 3 ani în care evaluarea favorabilă a organismelor profesionale consultative ale UNESCO rămâne valabilă.

La începutul lui 2020, România a solicitat din nou, prin Ministerul Culturii, reluarea procedurii de înscriere a sitului minier istoric de la Roșia Montană, iar între 16 și 31 iulie 2021 Comitetul Patrimoniului Mondial va stabili care sunt noile obiective care intră pe listă. 

Pe 1 iulie 2021, Ordinul Arhitecților din România a atras atenția, public, că România a pierdut deja timp prețios și este posibil să nu mai primim din partea Comitetului o soluție de „revenire”, ci una de retragere. Conform ghidului operațional pentru punerea în aplicare a Convenției patrimoniului mondial, retragerea ar însemna reluarea procesului de nominalizare, adică o procedură ce ar putea dura din nou câțiva ani. ( art. III. F)

PROTECȚIA ȘI FINANȚAREA

Țara noastră are încă de la începutul anilor 2000, legislație care stabilește măsuri de protecţie a monumentelor istorice care fac parte din Lista patrimoniului mondial, adică cele intrate lista UNESCO. 

Orice intervenție asupra obiectivelor din lista UNESCO se avizează de Ministerul Culturii sau al Lucrărilor Publice și sunt comunicate Comitetului patrimoniului mondial, în conformitate cu reglementările Convenţiei UNESCO. 

Apoi „lucrările de reparație, întreținere curentă, punere în valoare, cercetare, restaurare, consolidare și conservare a monumentelor istorice înscrise în Lista patrimoniului mondial sunt în sarcina proprietarilor, administratorilor sau a titularilor altor drepturi reale, după caz” (art.1).

Autoritățile administrației publice locale pot cofinanța, din bugetele proprii, anumite lucrări necesare și pot include aceste obiective în planurile de dezvoltare. Tot autoritățile locale sunt obligate și să ia măsurile necesare pentru prevenirea degradării monumentelor.

În ceea ce privește protecția oferită de UNESCO, Convenția referitoare la Protecția Patrimoniului Cultural și Natural Mondial adoptată în 1972, arată că este de datoria fiecărui stat membru să asigure „identificarea, protecția, conservarea, prezentarea și transmiterea către generațiile viitoare a patrimoniului cultural și natural”.

Totodată, art. 25 al Convenției prevede că „numai o parte din costul muncii necesare va fi suportat de comunitatea internațională. Contribuția statului care beneficiază de asistență internațională va constitui o parte substanțială din resursele alocate fiecărui program sau proiect, cu excepția cazului în care resursele sale nu permit acest lucru”.

UNESCO arată că rolul principal este acela de a institui un „sistem de cooperare și asistență internațională menit să sprijine statele părți la convenție în eforturile lor de conservare și identificare a patrimoniului”.

Așadar, protecția oferită de UNESCO patrimoniului cultural înscris pe listă se manifestă prin asistență, suport tehnic și științific. 

Totuși, UNESCO poate acorda, la cerere, sprijin financiar prin „World Heritage Fund”- finanțat din contribuția statelor și donații de la organizații private și persoane fizice. Nu este singurul mod prin care organismul poate da bani pentru obiectivele înscrise în lista patrimoniului mondial. 

Apoi, dacă vorbim de fonduri europene, proiectele care includ obiective înscrise în patrimoniul mondial au avantaje în ceea ce privește maximul sumelor acordate.

De exemplu, în vechiul exercițiu financiar, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru anunța o competiție de proiecte pentru restaurarea și conservarea obiectivelor de patrimoniu istoric național și local de la nivelul Regiunii Centru. În anunț este specificat că: „valoarea unei cereri de finanțare putând fi de maxim 5 milioane de euro, excepție fiind obiectivele de patrimoniu înscrise pe lista UNESCO, unde valoarea maximă a proiectului  poate fi de maxim 10 milioane euro.”

Concluzie

Afirmațiile lui Kelemen Hunor sunt trunchiate. Un obiectiv intrat pe lista UNESCO este protejat de legislația națională, dar UNESCO oferă sprijin financiar, consultanță de specialitate și poate oferi expertiză în reabilitarea, protejarea și promovarea obiectivelor. În plus, sumele acordate de Uniunea Europeană pentru reabilitarea obiectivelor de importanță mondială sunt mai mari decât în cazul obiectivelor de importanță națională.