Ce verificăm?

1. Cum tratează Comisia Europeană statele care depăşesc sau sunt pe cale de a depăşi deficitul stabilit?
2. Împiedică aceste proceduri ale Comisiei Europene statele membre să se dezvolte?

Verificare

În primul rând, să ne lămurim ce reprezintă acest deficit de 3%.

Pentru acest lucru, ne vom uita la Pactul de Stabilitate şi Creştere (PSC).

În mare, PSC a fost creat pentru a asigura o abordare sănătoasă a finanţelor publice la nivelul tuturor statelor membre, ceea ce permite coordonarea politicilor fiscale. El conţine anumite reglementări care au scopul de a proteja politicile fiscale ale statelor membre și de a evita intrarea acestora pe o direcţie problematică, iar altele sunt menite să corecteze excedentul de deficit bugetar.

Ideea din spatele PSC (şi a limitării deficitului bugetar la 3%) apare în Tratatul de la Maastricht (în art. 104c, alin (2)). Valorile de referinţă sunt înscrise în Tratat, sub titlul de Protocol privind procedura aplicabilă deficitelor excesive:  3 la sută pentru raportul dintre deficitul public prevăzut sau realizat şi produsul intern brut la preţurile pieţei şi 60 la sută pentru raportul dintre datoria publică şi produsul intern brut la preţurile pieţei, cu precizarea că “datele statistice utilizate pentru aplicarea prezentului protocol sunt furnizate de Comisie.”

Intenţia din spatele acestor măsuri este crearea unui spaţiu propice pentru introducerea monedei unice.

PSC apare propriu-zis în 1997, când statele membre convin că limitele din Tratatul de la Maastricht necesită monitorizare şi coordonare specifice. În următorii doi ani, regulile de prevenţie şi de corecţie ale PSC intră în vigoare.

După momentul  2008, PSC suportă o serie de modificări. Spre exemplu, în 2011, prin Directiva 2011/85/EU, cunoscută şi drept six-pack-ul legislativ, care stabileşte monitorizarea politicilor economice şi bugetare în funcţie de semestrul european.

Semestrul european este numele dat ciclului anual de coordonare economică şi bugetară, prin care statele membre primesc recomandări în legătură cu politicile interne înainte ca acestea să intre în vigoare.

Astfel, statele membre se ghidează după rapoartele de ţară şi după priorităţile economice indicate de Comisia Europeană pentru anul care vine, prezentând în luna aprilie un plan naţional. În funcţie de plan, Comisia Europeană emite recomandări, care sunt discutate ulterior şi apoi susţinute de Consiliul European în luna iunie, ele putând fi adoptate la nivel de minister de finanţe numai după acest moment. În 2013, Regulamentul 472/2013 şi regulamentul 473/2013 (two-pack) introduc noi instrumente de monitorizare.

Discuţia nu ar fi completă fără a menţiona Obiectivele de Termen Mediu, care au suportat o serie de modificări de-a lungul timpului, trecând de la un ţel comun la indictori dinamici, personalizaţi de la caz la caz.

Pentru mai multe detalii, puteţi consulta ghidul de aici.

Aşadar, deficitul, care apare când cheltuielile bugetare depăşesc încasările, este limitat dinaintea aderării României la Uniunea Europeană şi a fost asumat în momentul aderării, fiind înscris în tratate.

Scopul limitării? Coerenţa şi predictibilitatea în domeniul financiar, mai ales după lecțiile dure ale crizei financiare care a lovit Europa și lumea în ultimii ani ai deceniului trecut.

Ce se întâmplă când un stat depăşeşte (sau evaluarea arată că va depăşi) pragul convenit în ceea ce priveşte deficitul bugetar?

La nivelul UE, există niște proceduri care apar în momentul în care un stat a depăşit sau este în situaţia de a depăşi pragul de deficit bugetar stabilit la 3% din PIB sau a depăşit limita de 60% din PIB raportul dintre datoria publică și produsul intern brut, ambele raportate la preţul pieţei (conform art. 126 din TFUE, care corespunde art. 104 din Tratatul de la Maastricht).

Detalierea măsurilor împotriva statelor în această situație apare în Tratatul de la Maastricht, tot în articolul 104c, care documentează întregul proces; pe scurt:

• dacă un stat membru nu respectă criteriile stabilite, Comisia Europeană elaborează un raport; Comisia face acelaşi lucru şi dacă apreciază că există riscul apariţiei unui deficit excesiv.
• Consiliul este anunţat; aici se decide, după evaluarea globală, dacă poate fi vorba de deficit excesiv sau nu; hotărârea se ia cu majoritate calificată şi ţinându-se seama de eventuale observaţii din partea statului vizat.
• dacă se identifică un deficit bugetar excesiv în Consiliu (sau riscul apariţiei unuia), statului vizat i se adresează recomandări şi se stabileşte un termen pentru remedierea situaţiei; iniţial, recomandările au caracter privat, ele putând fi făcute publice ca o primă măsură punitivă din partea Consiliului.
• dacă statul membru nu dă curs recomandărilor, Consiliul îl poate soma să recurgă la măsuri de reducere a deficitului.
• dacă statul membru persistă în refuzul de a rezolva problema deficitului excesiv, Consiliul poate aplica o serie de măsuri, printre care se numără: să invite Banca Europeană de Investiţii să îşi revizuiască politica de împrumuturi faţă de statul membru sau chiar să aplice amenzi “într-un cuantum corespunzător”

Ce state au fost sau sunt vizate de procedurile de deficit excesiv?

Comisia Europeană pune la dispoziţia publicului informaţii despre statele care s-au confruntat cu această situaţie şi despre cele care se confruntă cu ea în momentul de faţă.

Având în vedere că în declaraţiile de mai sus sunt numite patru state (Italia, Franţa, Spania şi Germania), vom vedea care a fost atitudinea Comisiei Europene pentru fiecare caz în parte, apoi vom compara cu exemplul actual al României.

Menţionăm că Spania şi Franţa apar pe lista statelor cu proceduri în desfăşurare.

Câteva detalii:

• Franţa şi Germania s-au aflat împreună într-o astfel de situație: în 2003, ambele state au primit recomandări din partea Comisiei, pentru a remedia situaţia de deficit excesiv. Concluziile Consiliului au avut conţinut similar cu recomandările Comisiei, numai că au avut un alt termen: 2005 în loc de 2004. A apărut astfel dilema abordării unei strategii pentru termenul 2005, care însă reprezenta încălcarea termenului 2004. Situaţia a fost rezolvată la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, care a considerat că măsurile luate sunt rezonabile, iar procedura de deficit excesiv s-a încheiat.

• Spania este singurul dintre cele patru state în cazul căruia s-a discutat despre aplicarea unei amenzi, în 2016; se considera atunci că statul spaniol nu a luat măsuri corespunzătoare, în baza recomandărilor, pentru a rezolva situaţia deficitului excesiv. În acest caz, Comisia trebuia să recomande Consiliului amendarea Spaniei cu 0.2% din PIB pe anul precedent. Spania a prezentat Comisiei o cerere motivată de reducere a cuantumului amenzii la 0%, argumentând că situaţia economică s-a îmbunătăţit şi că au fost făcute reforme în acest sens, chiar dacă nu au fost atinse pragurile stabilite anterior. Comisia a admis solicitarea şi a cerut anularea amenzii. Consiliul a stabilit un nou termen pentru Spania (2018) şi a hotărât anularea amenzii.

Cazul României

Trebuie menţionat că România nu se confruntă în momentul de faţă cu o procedură de deficit excesiv; există numai atenţionări.

Anterior, România a primit o recomandare (2009), în care se constata existenţa deficitului bugetar şi se stabileau praguri procentuale pentru ianuarie 2010 şi pentru finalul anului 2011. În urma monitorizării situaţiei, în februarie 2010 a fost stabilit termenul pentru punerea în aplicare a măsurilor convenite (august 2010); în septembrie, s-a constatat că acest lucru s-a întâmplat, ceea ce a dus la încetarea procedurii de deficit excesiv. Monitorizarea continuă care a fost păstrată este o măsură ce apare în aproape toate documentele legate de state europene în contextul procedurii de deficit excesiv. În 2013, ca urmare a progreselor făcute, s-a anulat Decizia 2009/590/EC prin care se constata deficitul excesiv.

La începutul anului 2017, bazându-se pe Previziunile de primăvară, care indicau un deficit de 3.5% din PIB pentru 2017, României i-a fost adresată o scrisoare (avertisment timpuriu).

În 22 mai, Comisia a atenționat România că o deviere semnificativă de la obiectivele bugetare pe tremen mediu a fost sesizată în 2016.

Acesta este motivul pentru care România trebuie să raporteze Consiliului în data de 15 octombrie 2017 măsurile pe care le-a luat pentru a evita derapajul.

Concluzie

Consultând informațiile de mai sus, este evident că procedura în cazul riscului de deficit excesiv nu este ieşită din comun şi nu reprezintă o excepţie severă îndreptată împotriva României, astfel că declarația domnului Dragnea este falsă. Avertismente timpurii au fost adresate, după cum am arătat, şi altor state.

Mai mult, ieșind puțin în afara analizei legate strict de procedurile în caz de deficit excesiv, nu putem spune că din cauza acestora o țară se poate sau nu dezvolta. Pentru obiectivul Factual este suficient să observăm că:

• există țări dezvoltate care nu au deficite (Germania, Olanda)
• există țări dezvoltate care au deficite (SUA, Franța)
• există țări mai puțin dezvoltate care au deficite (Grecia, România)
• există țări mai puțin dezvoltate care nu au deficite (Belarus)

Ce ne spune această privire rapidă este că în chestiunea deficitelor nu există o legătură directă între datoria publică și creșterea economică.

Altfel spus, contează foarte multe cine face deficitele, când le face, cât de mari sunt și în ce scop. Tocmai de aceea regulile europene permit anumite abateri temporare de la regulile legate de deficit, atunci când cheltuielile publice sunt făcute pentru investiții structurale în economie. Statele membre trebuie însă să argumenteze ce fel de investiții fac și de ce.

Astfel, afirmația lui Liviu Dragnea conform căreia procedurile Comisiei Europene împotriva României nu ar permite țării noastre să se dezvolte din cauza acestor reguli legate de deficit este, la rândul ei, falsă.