Primul site de fact-checking pe politicile și declarațiile publice din România.
Baner
Barometru Factual

15.06.2018

Nu ne dorim aprobarea codurilor prin ordonanţă de urgenţă, dar ne dorim să evităm acea amendă de două miliarde de Euro pe care noi, românii, o vom putea plăti în cazul în care nu vom transpune directiva europeană în aceste coduri. [...]

Sursa afirmației: Digi24

Fals

Context

Invitat în platoul televiziunii Digi 24, deputatul PSD Marius Budăi a fost întrebat dacă există posibilitatea să se apeleze la ordonanţă de urgenţă în cazul modificărilor codurilor penale. Acesta a răspuns:

 

Sub nicio formă [nu se întoarce OUG 13], nu ne dorim aprobarea codurilor prin ordonanţă de urgenţă, dar ne dorim să evităm acea amendă de două miliarde de Euro pe care noi, românii, o vom putea plăti în cazul în care nu vom transpune directiva europeană în aceste coduri. […] În momentul în care Comisia Europeană va sesiza Curtea Europeană de Justiţie, e ireversibilă procedura şi banii trebuie daţi.

Ce verificăm?

Dacă România riscă penalizări de două miliarde de Euro ca urmare a netranspunerii prin OUG a Directivei Europene 343/2016.

Verificare

Am discutat pe larg despre miza transpunerii în trecut, când Tudorel Toader vorbea despre riscul iminent de a intra în procedură de infringement. Vom relua cele mai importante aspecte din textul respectiv:

 

Textul legislativ la care se face referire este Directiva 343/2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale, din 9 martie 2016, care are ca termen de transpunere 1 aprilie 2018. Deşi termenul nu a fost respectat, trebuie menţionate două aspecte esenţiale în înţelegerea problemei:

 

1. După cum am arătat şi aici, citând decizii ale CCR (nr. 34/1998, nr. 421/2007,  nr. 761/2014) „urgenţa reglementării nu echivalează cu existenţa situaţiei extraordinare, reglementarea operativă putându-se realiza şi pe calea procedurii obişnuite de legiferare”, iar modificarea sau unificarea legislaţiei într-un domeniu sau altul nu justifică, prin ea însăşi, emiterea unei ordonanţe de urgenţă. Or, este necesar să fie îndepliniţi cumulativ şi simultan cinci factori pentru ca Guvernul să fie îndreptăţit să apeleze la OUG: să fie vorba despre o situaţie extraordinară, determinată obiectiv, situaţia să fie de interes public; reglementarea sa să fie necesară şi urgentă; motivarea urgenţei să fie obiectivă (regăsim aceste criterii în art. 115 din Constituţie, la alin. 4-6);

 

În cazul particular al transpunerii directivelor europene, putem apela la Decizia nr. 1059/2012 a CCR:

 

Mai mult, o atare concluzie este susţinută şi de faptul că Guvernul nu a făcut demersurile necesare şi nu a depus vreun proiect de lege la Parlament prin care să se urmărească transpunereaDirectivei 2008/48/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 23 aprilie 2008, astfel că Guvernul nu ar putea invoca propria culpă pentru netranspunerea în timp util a acesteia.

Desigur, limita temporală stabilită în textul directivei nu echivalează cu existenţa unei situaţii care să nu sufere amânare, în sensul art. 115 alin. (4) din Constituţie, situaţie ce ar fi fost determinată de iminenţa declanşării procedurii de infringement de către Comisia Europeană, potrivit dispoziţiilor art. 258 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. (…) Aşadar, această procedură presupune mai multe faze, nu intervine automat, prin simpla netranspunere în termenul prevăzut de o directivă, iar decizia de a o declanşa şi continua, respectiv de a sesiza Curtea, este un atribut discreţionar al Comisiei Europene. Or, declanşarea procedurii de infringement în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în cazul de faţă nu era iminentă în sensul jurisprudenţei Curţii Constituţionale.

 

Comisia Europeană nu apelează imediat după expirarea termenului de transpunere la CJUE, căci scopul principal nu este acela de a pedepsi, ci de a asigura transpunerea respectivei directive în legislaţia internă, adică soluţionarea problemei.

 

Despre procedura de infringement:

 

Procedura de infringement este denumită oficial procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor şi  reprezintă instrumentul la care poate apela Comisia Europeană, în baza tratatelor Uniunii Europene, în momentul în care un stat membru nu aplică prevederile legislației europene.

Redăm esenţa etapelor procedurii de constatare a neîndeplinirii obligaţiilor, care sunt prezentate mai detaliat pe site-ul Comisiei Europene:

 

  • Dacă un stat membru „nu comunică măsurile prin care transpune integral dispozițiile directivelor sau dacă nu ia măsuri pentru a înlătura suspiciunea că a fost încălcată legislația UE”, Comisia poate demara procedura formală.
  • Iniţial, trimite statului o solicitare de a prezenta informaţii suplimentare în cazul indicat (statul are de obicei un termen de două luni pentru a răspunde).
  • În cazul în care Comisia concluzionează că statul nu şi-a îndeplinit obligaţiile, revine cu un aviz motivat prin care îi solicită să se conformeze.
  • În cazul în care statul nu se conformează cerinţelor, Comisia înaintează cazul către CJUE, care stabileşte dacă statul respectiv a încălcat sau nu legislaţia UE; în cazul încălcării obligaţiilor, autorităţile naţionale trebuie să ia măsurile corespunzătoare pentru a se conforma hotărârii CJUE.
  • Dacă acest lucru nu se întâmplă iar situaţia nu este remediată, Comisia poate retrimite cazul la CJUE. În acest punct, Comisia poate propune impunerea de sancţiuni financiare.

 

Mai trebuie precizat şi faptul că procesul nu este unul irevocabil (după cum se poate vedea şi din buletinele dedicate, care prezintă cazuri de procedură de infringement suspendată) – dacă se constată că statul membru şi-a îndeplinit obligaţiile, procedura este suspendată.

 

Consultând cel mai recent raport al MAE asupra reprezentării României la CJUE, în care sunt menţionate cazurile de infringement şi etapa în care se află fiecare, nu am găsit consemnate măsuri luate împotriva statului român pentru netranspunerea directivei de mai sus. Am identificat însă un caz mult mai urgent pe domeniul justiţie, anume cel al Directivei 2015/849/UE, care se află în etapa a II-a a fazei precontencioase – aviz motivat, aşadar mult mai aproape de o sancţiune decât directiva invocată de Marius Budăi.

 

 

Dat fiind faptul că termenul de transpunere este depăşit de puţin peste două luni, putem susţine fără vreo analiză detaliată că amenda la care face referire Marius Budăi este departe, iar apelarea la OUG nu este justificată.

 

Totuşi, am făcut un exerciţiu de imaginaţie, pentru a vedea în cât timp s-ar putea ajunge la suma avansată de deputat. Trebuie să precizăm că atunci când propune o amendă, Comisia Europeană face o evaluare pentru fiecare caz în parte și o judecată care ține cont de gravitatea faptei sau de durata pe care s-a întins încălcarea prevederilor legale. Deci nu putem ști ce amendă va propune Comisia, putem însă estima care ar fi amenda maximă permisă de legislația Europeană.

 

Pentru a calcula întreaga sumă care ar putea fi datorată de statul român, vom utiliza datele şi formulele de calcul din cea mai recentă comunicare a Comisiei Europene pe subiect:

 

Suma forfetară minimă a fost stabilită, în cazul României, la 1 887 000 Euro. Aceasta este o sumă care se plătește o singură dată.

 

Pe lângă suma forfetară, Comisia poate impune penalități zilnice. Pentru calcularea acestora am folosit următoarea formulă de calcul:

 

Astfel, cuantumul penalității cu titlu cominatoriu pe zi se calculează înmulțind suma de bază standard mai întâi cu un coeficient pentru gravitate și un coeficient pentru durată, iar apoi cu factorul „n” stabilit pe țară, care ține cont de capacitatea de plată a statului membru în cauză.

 

Penalităţile pe zi de întârziere sunt calculate pornind de la o serie de termeni:

  • valoarea forfetară standard pentru calcularea penalităţii cu titlu cominatoriu este de 700 Euro pe zi;
  • valoarea forfetară standard pentru suma forfetară este stabilită la 230 Euro pe zi;
  • coeficient de gravitate (1-20)
  • coeficient de durată (1-3)
  • n = factor care ia în calcul capacitatea de plată a fiecărui stat membru şi care este stabilit la 3,27 pentru România

 

De aici, rezultă o penalizare zilnică maximă (luând în calcul gravitate maximă şi cel mai mare coeficient de durată) de 137 340 Euro pe zi.

 

(700 x 20 x 3) x 3,27 = 137340

 

Folosind sistemul actual de calcul şi luând în calcul suma forfetară minimă şi penalizările zilnice maxime, ar fi nevoie de aproximativ 14 562 de zile pentru a se ajunge la o sumă totală de două miliarde de Euro, adică aproximativ 40 de ani. Având în vedere că penalizările se calculează începând cu ziua de după expirarea termenului de transpunere, la ipotetica sumă s-ar ajunge prin anul 2058 în cazul în care România nu transpune Directiva mai devreme.

Concluzie

Afirmaţia lui Marius Budăi este falsă, ţinând cont de faptul că există directive mai vechi care reprezintă un risc mult mai mare de declanşare a procedurii de infringement şi că am arătat că deciziile CCR din trecut arată că nu se justifică apelarea la OUG în cazuri precum cel de faţă. Mai mult, amenda uriaşă pe care o invocă deputatul nu este o ameninţare realistă, nici ca iminenţă, nici ca sumă.

Acest website folosește „cookies” pentru a îmbunătăți experiența de navigare. Navigând în continuare, vă exprimați acordul implicit asupra stocării acestor cookies pe dispozitivul dvs. Află mai mult