Sorin Grindeanu (PSD, ministrul Transporturilor)
„Vedem că Bucureştiul e singura capitală europeană care nu mai are capacitate de a-şi trata pacienţii şi îi trimite în altă parte.”
Trunchiat
Barometru Factual
Coronavirus
Data verificării: 28.11.2020
www.factual.ro
Sursa afirmației: www.news.ro

Context

Sorin Grindeanu – prim-vicepreşedinte PSD și fost premier – a afirmat în 23 noiembrie 2020 că:

„Vedem că Bucureştiul e singura capitală europeană care nu mai are capacitate de a-şi trata pacienţii şi îi trimite în altă parte.”

Ce verificăm?

Dacă Bucureştiul este singura capitală europeană care nu mai are capacitate de a-şi trata pacienţii şi îi trimite în altă parte.

Verificare

În 9 octombrie 2020, spitalul Clinique Saint Jean din Bruxelles nu mai accepta noi pacienți infectați cu noul coronavirus pentru că avea ocupate toate paturile rezervate pentru cazurile grave de Covid-19. A durat două zile, iar spitalul a transferat toți pacienții către alte unități. 

Cu o zi în urmă, pe 8 octombrie 2020, mai multe spitale din Bruxelles spuneau că trebuie să înceapă transferul mai multor pacienți cu coronavirus în afara capitalei pentru a preveni un colaps al unităților de terapie intensivă. 

În 29 octombrie 2020, Frank Vandenbroucke- ministrul Sănătății  a anunțat că Belgia a făcut aranjamente cu Germania pentru a putea transfera pacienți dacă este necesar. La scurt timp după anunțul lui, cel puțin doi pacienți belgieni au fost transferați în Germania, potrivit unui corespondent al ZDF.

Au fost probleme și în alte țări. De exemplu, în 24 octombrie 2020, spitalul Flevo din centrul orașului olandez Almere a transferat doi pacienți de la terapie intensivă cu elicopterul la un spital din Münster, Germania, unde capacitatea de terapie intensivă este mai mare. Asociația spitalelor olandeze LCPS spunea atunci că se așteaptă la transferul a încă patru pacienți în Germania în weekendul 24-25 octombrie 2020. 

Și Roma a rămas fără paturi în spitale de câteva săptămâni. Capitala Italiei a apelat la paturile hotelurilor și au renunțat la alte internări ca să transforme și mai multe locuri în cele destinate pentru Covid-19. 

În luna noiembrie a fost preconizat că Europa va începe să rămână fără paturi de terapie intensivă pentru pacienții cu coronavirus grav bolnavi. 

Inclusiv Germania, care s-a oferit să ajute alte state membre, este la un pas de a rămâne fără locuri ATI

București

În 19 noiembrie 2020, în spitalele din București nu mai erau locuri la terapie intensivă (ATI) pentru pacienți infectați cu noul coronavirus.

Ministerul Apărării a anunțat atunci că urmează să transfere 15 pacienți din București la spitale din regiunea Moldovei. Acest lucru s-a mai întâmplat și în trecut. 

În 24 iulie 2020, Departamentul pentru Situații de Urgență a anunțat că nu mai sunt locuri la secțiile ATI pentru Covid-19 în București. Un pacient în stare gravă, care avea nevoie de terapie intensivă, a fost transferat atunci din Spitalul Universitar de Urgență din Capitală la Spitalul de Urgență din Craiova. Spitalele din București au rămas fără locuri libere pentru pacienții Covid-19 și în 30 septembrie 2020

Trebuie precizat însă că nici la București nu sunt ocupate toate locurile la ATI, ci toate locurile la ATI destinate pentru Covid-19. În 25 noiembrie 2020, în Bucureşti erau 202 paturi de ATI pentru Covid-19, iar numărul acestora se suplimentează constant, dintre cele destinate pacienților care suferă de alte boli. 

Deocamdată însă nicio altă capitală europeană nu a mai rămas fără locuri în spitale, mai ales încât să fie nevoită să transporte pacienți către alte orașe. 

Concluzie

Bucureştiul a transferat pacienți cu Covid19 spre alte orașe pentru că nu mai sunt locuri în secțiile de ATI, dar situația nu este unică în Uniunea Europeană. S-a mai întâmplat acest lucru în Bruxelles și Roma.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.