Dezinformări rețele sociale
Data postării: 28.02.2024
www.factual.ro
SCAM | Deep-fake cu Hidroelectrica pentru o așa-zisă platformă de investiții

Pe o pagină de Facebook, numită „Sweet Peach” unde se găsesc doar imagini cu piersici, a apărut și un videoclip cu o secvență dintr-o știre prezentată de Andreea Esca, în care se spune că Hidroelectrica ar fi lansat un pachet suplimentar de investiții pentru micii investitori, prin care „fiecare cetățean român are o șansă unică de a cumpăra 15 acțiuni ale companiei pentru doar 1.200 de lei […] Această investiție unică vă permite să primiți un venit pasiv stabil de 11.200 de lei pe lună”. La final este oferit un formular scurt de înregistrare pentru a obține o așa-zisă consultație gratuită. 

Videoclipul a acumulat peste 13.000 de vizualizări și 111 comentarii care, însă, nu sunt disponibile. Descrierea videoclipului se încheie cu fraza „Răscumpărarea de acțiuni se încheie luna aceasta, grăbește-te să ai grijă de viitorul tău!”.

Ne putem da ușor seama că videoclipul este o înșelătorie, după aspectul nenatural al mimicii buzelor și expresiilor faciale, atât ale Andreei Esca, cât și ale directorului executiv Hidroelectrica, Bogdan Badea. 

După vestimentația celor doi și după poziționarea lui Bogdan Badea la masă, în fața panoului cu Hidroelectrica, putem identifica videoclipul real din care au fost trucate secvențele de mai sus. 

Într-adevăr, și în videoclipul real este vorba despre acțiunile companiei Hidroelectrica, însă se spune că cererea de acțiuni pentru aceasta a crescut de trei ori față de tranșa alocată inițial persoanelor fizice, iar doritorii au avut o reducere de 3% la cumpărarea acțiunilor. Se vorbește despre listarea companiei la Bursa de Valori București, deci nu pe o platformă oarecare de investiții.

Compania Hidroelectrica a anunțat pe site-ul oficial că a observat o creștere a tentativelor de fraudă online, care utilizează clipuri video deepfake, asemănătoare cu cel prezentat mai sus. „Hidroelectrica informează publicul cu privire la apariția în mediul online a unor clipuri video contrafăcute, folosind tehnologia „deepfake”. Acestea includ persoane publice, artiști și vedete TV, promovând în mod fals tranzacționarea acțiunilor companiei Hidroelectrica.

Subliniem cu fermitate că aceste conținuturi sunt frauduloase și induc în eroare publicul cu privire la implicarea acestor personalități în tranzacționarea acțiunilor Hidroelectrica, având ca scop final înșelarea celor atrași de posibilitatea obținerii facile a unor câștiguri financiare substanțiale”.

Aceste înșelăciuni create cu inteligența artificială au devenit tot mai frecvente, în ultima perioadă. Sunt disponibile numeroase materiale în care specialiștii explică metodele prin care se poate depista un deepfake, deși este adevărat că inteligența artificială devine tot mai performantă. Printre detaliile la care trebuie să fim atenți se numără texturi ciudate sau efecte lucioase ale imaginilor, umbre ciudate, neclarități, limbaj corporal nefiresc, inflexiuni ciudate  sau sunete de fundal nepotrivite. Asimetria și alte neconcordanțe fizice (pauze, mișcări lente și nefirești ale gurii, neconcordanța dintre cuvintele rostite și expresiile faciale etc.) sunt, de asemenea, considerate semne de avertizare.


Factual.ro a analizat, în ultima vreme, numeroase tentative de fraudă prin folosirea tehnologiei deepfake ( exemple aici, aici și aici).

SEO optimized by sem.ro SEO agency.