Alin Coleșa (AUR)
„(...) UNICEF, organizație recunoscută pentru scopul declarat de reducere a vârstei consimțământului sexual, ca atare de legalizare a pedofiliei și prostituției”.

Fals
Barometru Factual
Educatie
Data verificării: 19.05.2022
www.factual.ro

Context

În timpul unei declarații politice din 10 mai 2022, deputatul AUR Alin Coleșa a spus, în contextul adoptării unei strategii parentale de către Ministerul Educației, următoarele

„ Ni se spune că soluția ar fi noi programe coordonate, de exemplu, de UNICEF, organizație recunoscută pentru scopul declarat de reducere a vârstei consimțământului sexual, ca atare de legalizare a pedofiliei și prostituției.”

 

Ce verificăm?

Care sunt propunerile UNICEF referitor la educația parentală și ce prevede strategia adoptată de Ministerul Educației.

Verificare

Ministerul Educației a lansat în consultare publică, în 20 aprilie, un proiect de strategie națională pentru educație parentală.

Proiectul are ca obiective, în principal, „dezvoltarea competențelor parentale ale părinților/reprezentanţilor legali/persoanei în grija căreia se află copilul”, respectiv „dezvoltarea abilităților parentale ale tinerilor (potențiali viitori părinți)”, pentru prevenirea situațiilor de exploatare sau de neglijare a copiilor,  pentru scăderea ratei de abandon școlar și de sărăcie și excluziune socială, precum și pentru a se pune accentul pe noțiunea de sănătate mintală în rândul copiilor. 

Proiectul nu este definitiv și ar urma să fie aprobat de Guvern, iar apoi implementat sub supravegherea Cancelariei Prim-Ministrului.

Documentul face, printre altele, și o trecere în revistă a numeroase alte campanii de educație parentală desfășurate de-a lungul timpului, printre care se numără și anumite acțiuni comune cu UNICEF:

  • în 2000, Ministerul Educației și Fundația Copiii Noștri, cu sprijinul UNICEF, au derulat Programul naţional de educaţie a părinţilor, pe baza metodei „Educaţi Așa”.
  • în 2004-2008, Ministerul Educației, Asociația Română pentru Educație și Dezvoltare din Târgoviște, Institutul de Științe ale Educației și inspectoratele școlare au dezvoltat programa unei materii opționale pentru liceu, „Educația viitorilor părinți”. În programă, sunt prevăzute, printre altele, conținuturi referitoare la contracepție, planificare familială, homosexualitate și identitate de gen, egalitatea între femei și bărbați, sexism, dar fără nicio implicație la scăderea vârstei de începere a consimțământului sexual.
  • în 2011, UNICEF a lansat un studiu intitulat „Educația parentală în România”, care vorbește despre educația parentală în sine și cum poate fi practicată, fără aspecte concrete care să le fie predate copiilor.
  • alte studii și programe dezvoltate în colaborare cu UNICEF, dar care nu prevăd în niciun fel scăderea vârstei consimțământului sexual.

Ba mai mult, UNICEF a luptat, în unele țări, pentru creșterea vârstei consimțământului sexual. În martie 2022, UNICEF Filipine susținea un proiect de lege care prevedea creșterea vârstei consimțământului sexual de la 12 ani, la 16 ani – făcând ca activitatea sexuală cu persoanele sub 16 ani să fie considerată viol, conform Agenției Naționale de Știri din Filipine. Reprezentanța UNICEF Filipine, Oyunsaikhan Dendevnorov, a declarat că „vârsta consimțământului a fost cea mai scăzută din Asia și una dintre cele mai scăzute din lume, lăsând copiii din Filipine vulnerabili la abuz și exploatare”.

În plus, pe site-ul UNICEF este publicată Convenția Drepturilor Copilului adoptată de Națiunile Unite în 2003, care, la articolul 9, prevede „statele-părți trebuie să se asigure că prevederile legale specifice sunt garantate de legislația națională, inclusiv în ceea ce privește stabilirea unei vârste minime pentru consimțământul sexual, căsătorie și posibilitatea tratamentului medical fără consimțământul părinților. Aceste vârste minime ar trebui să fie aceleași pentru băieți și fete și să reflecte îndeaproape recunoașterea statutului ființelor umane sub 18 ani ca titulari de drepturi, în conformitate cu evoluția capacității, vârsta și maturitatea acestora”. 

Altfel spus, poziția Națiunilor Unite și, implicit, a UNICEF este ca autoritățile din fiecare stat să stabilească o vârstă minimă care să fie considerată pragul consimțământului sexual, dar nu propune și nu militează pentru scăderea acesteia.

UNICEF publică periodic rapoarte privind abuzul sexual asupra minorilor și definește în mod clar pedofilia drept ”orice reprezentare, prin orice mijloc, a unui copil implicat în activități sexuale explicite reale sau simulate sau reprezentarea părților sexuale ale unui copil, a cărei caracteristică dominantă este reprezentarea în scop sexual.

Determinarea intenționată, în scopuri sexuale, a unui copil care nu a împlinit vârsta legală pentru activități sexuale, să fie martor la abuz sexual sau activități sexuale, chiar și fără a fi nevoit să participe”.

În ceea ce privește prostituția, UNICEF plasează clar responsabilitatea asupra adultului și face referire la exploatarea prin prostituție: ”Utilizarea unui copil în activități sexuale pentru remunerație sau orice altă formă de contrapartidă”.

Concluzie

Afirmația lui Alin Coleșa este falsă. UNICEF nu susține scăderea vârstei de consimțământ sexual și nici strategia de educație parentală din România nu o face, ci doar fixează niște principii de bază care ar trebui să fie cunoscute de copii, inclusiv referitor la sănătatea reproductivă.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.