Ce verificăm?

Dacă prin opinia sa preliminară Comisia de la Veneția oferă o opinie politică în procedura de numire din funcție a procurorilor de rang înalt, la care face referire Călin Popescu Tăriceanu.

Verificare

În ce context apare raportul preliminar și la ce se referă?

Acest raport, publicat și transmis României în 13 iulie 2018, este rezultatul preliminar (draft) al Comisiei de la Veneția, ca urmare a cererii oficiale de formulare a unei opinii a Președintelui României, cât și a Comitetului de Monitorizare (parte a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei), privind proiectele de modificare a legilor nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, nr. 304/2004 privind organizarea judiciară și nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

De ce a fost publicat raportul preliminar?

Publicarea Raportului preliminar a avut ca justificare urgența problemei dezbătute și are la bază rezultatele raportărilor făcute de către reprezentanții Comisiei de la Veneția din discuțiile purtate cu Președintele României, reprezentanți ale diferitelor partide politice, Ministrul Justiției, Președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii, Procurorul General, Șeful Direcției Naționale Anticorupție, asociații profesionale ale judecătorilor și procurorilor, reprezentanții societății civile, cât și consultările cu Biroul Adunării Parlamentului al Consiliului Europei.

Raportul va fi înaintat spre aprobare în varianta finală plenului Comisiei de la Veneția în sesiunea nr. 116 din 19-20 octombrie 2018.

Cui i se aplică raportul?
Prezentul raport are caracter specific și se aplică doar în cazul României. Recomandările Comisiei sunt obligatorii, iar prin nerespectarea acestora România riscă inclusiv să fie exclusă din Consiliul Europei.

La ce face referire Călin Popescu Tăriceanu?

Călin Popescu Tăriceanu face referire la modificările propuse în procedura de numire a procurorilor de rang înalt (din această categorie făcând parte procurorii șefi – DNA, DIICOT, Parchetul General) și implicit la opinia Comisiei privind aceste aspecte.

Pentru a verifica modul de justificare a opiniei sale, vom citi fundamentarea făcută de Comisia de la Veneția, pe acest subiect:

Comisia de la Veneția atrage atenția asupra faptului că în metodele de numire a procurorilor de rang înalt trebuie să fie luat în considerare un echilibru între nevoia de legitimitate democratică a numirii șefului serviciului de urmărire penală, pe de o parte, și cerința de depolitizare, pe de altă parte.

La momentul actual, conform alineatelor (1) și (2) ale articolului 54 din Legea nr.303/2004 Procurorul General și adjuncții, procurorul șef al DNA și adjuncții, procurorul șef al DIICOT (Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism) sunt numiți de Președintele României, la propunerea Ministerul Justiției și după primirea avizului Consiliului Superior al Magistraturii. Președintele poate refuza motivat propunerea, deși legea nu menționează de câte ori este permis refuzul.

„În conformitate cu amendamentul propus, rămân atât procedurile de numire, cât și de revocare neschimbate, cu două excepții. În primul rând, în viitor, președintele nu poate decât să refuze numirea o dată. În al doilea rând, în loc de avizul plenului Consiliului Superior al Magistraturii, acum opinia se cere Secției Procurorilor.

[…]

Noul sistem, care permite președintelui să refuze o programare o singură dată, face ca rolul Ministrului Justiției în astfel de numiri este decisiv și slăbește, mai degrabă decât să asigure, sistemul de echilibru al puterilor în stat. Sistemul actual, prin implicarea a două organe politice, permite echilibrarea diferitelor influențe politice. Acest lucru este important din moment ce președintele, spre deosebire de Ministrul Justiției nu aparține neapărat majorității.

În plus, actualul sistem oferă un rol real Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), permițând Președintelui să ia o decizie în cunoștință de cauză pe baza avizului acestui organism. Dimpotrivă, dacă, așa cum este rezultă din propunerea de modificare, Președintele este obligat să numească al doilea candidat propus de ministrul justiției chiar și în cazul unui aviz negativ al CSM, avizul acestui organism își pierde cea mai mare relevanță. Pentru cea de-a doua propunere, acest lucru este evident. În ceea ce privește prima propunere, ministrul justiției are mai puține stimulente să propună un candidat care ar fi sunt potrivite pentru CSM, deoarece ministrul va fi oricum capabil să-și impună a doua persoană candidat.

Prin urmare, această nouă regulă poate fi considerată doar un pas înapoi, reducând astfel

independența procurorilor de conducere. Acest lucru este deosebit de îngrijorător în contextul tensiunile actuale dintre procurori și unii politicieni, din cauza luptei împotriva corupției.

În cazul în care procurorii de conducere depind pentru numirea și concedierea lor la un ministru, există o a riscul serios de a nu lupta într-un mod energic împotriva corupției în rândul celor politici aliați ai acestui ministru.

[…]

Într-o decizie anterioară, Curtea Constituțională care examinează constituționalitatea

proiectul de lege pentru modificarea Legii nr. 303/2014, a concluzionat că amendamentul reducând (la unul refuz) puterea președintelui de a refuza propunerea de numire din partea ministrului Justiția pentru funcția de procuror șef nu a ridicat probleme de constituționalitate. În aceea context, Curtea a subliniat că ministrul Justiției joacă un rol central în numirea procurorilor-șefi. În schimb, într-o hotărâre anterioară din 2005, Curtea a dispus a hotărât că rolul președintelui în procedura de numire a procurorilor nu ar putea fi pur formal. Aceste judecăți diferite sunt greu de conciliat și constituționalul este precis situația pentru numiri rămâne, prin urmare, oarecum neclară.

[…]

Hotărârea conduce la o consolidare clară a competențelor ministrului justiției cu

față de serviciul de urmărire penală, în timp ce, dimpotrivă, ar fi important, în special în

contextul actual, să consolideze independența procurorilor și să se mențină și să crească

rolul instituțiilor, cum ar fi președintele sau Consiliul Superior al Magistraturii, capabil să echilibreze influența ministrului. Curtea Constituțională are autoritatea de a interpreta Constituția într-un mod obligatoriu și nu este de competența Comisiei de la Veneția să conteste interpretarea acesteia Constituție. Curtea Constituțională sa bazat pe decizia sa asupra articolului 132 alineatul (1) din Constituție (“Procurorii își desfășoară activitatea în conformitate cu principiul legalității, imparțialitate și control ierarhic, sub autoritatea ministrului justiției “), în legătură cu Articolul 94 (c) din Constituție, precizând că Președintele are, printre altele, “să facă

numiri în funcții publice, în condițiile prevăzute de lege “. Pentru a consolida

independența serviciului de urmărire penală și a procurorilor individuali, o măsură cheie ar fi

așadar, să revizuiască, în contextul unei viitoare revizuiri a Constituției României

prevederile art. 132 alin. (1) din Constituția României. La nivel legislativ, ar putea fi luat în considerare, în ceea ce privește eliberarea din funcție,  modificarea Legii nr. 303 în așa fel încât să se dea opinia Consiliului Superior al Magistraturii o forță obligatorie.

Concluzie

Afirmația lui Călin Popescu Tăriceanu este falsă. Comisia de la Veneția oferă opinii privind respectarea principiului echilibrului puterilor în stat, care este unul din fundamentele democrației, fiind prevăzut în articolul 1 alin. (4) din Constituția României și nicidecum opinii politice justificate pe baza acestuia.

Conform Comisiei de la Veneția, propunerile de modificare legislativă pun în pericol eminent acest principiu, motiv pentru care aceasta recomandă menținerea rolului Președintelui și consolidarea rolului Consiliului Superior al Magistraturii.

Mai mult decât atât, pentru a echilibra puterea discreționară a ministrului (conform amendamentelor prevăzute) Comisia evidențiază faptul că implicarea a două organe politice aduce un plus valoare în echilibrarea influențelor politice în această decizie, cu atât mai mult cu cât Președintele țării nu aparține neapărat majorității politice.

Opinia Comisiei de la Veneția este una vădit juridică, fundamentată pe legislația actuală a statului român, respectând deciziile de interpretare ale Curții Constituționale Române și luându-le în considerare în formularea opiniilor sale.