Dan Motreanu (PNL, europarlamentar )
„Deși nu s-a făcut nicio evaluare în PNL după alegerile parlamentare, realitatea este că în doar 12 județe PNL a ieșit pe primul loc".
Parțial Adevărat
Barometru Factual
Politica
Data verificării: 28.09.2021
www.factual.ro
Sursa afirmației: b1TV

Context

În contextul în care, pe 25 septembrie, urma să aibă loc congresul pentru alegerea conducerii PNL, Dan Motreanu a declarat, cu o zi înainte: „Deși nu s-a făcut nicio evaluare în PNL după alegerile parlamentare, realitatea este că în doar 12 județe PNL a ieșit pe primul loc. Cu siguranță am fi obținut un rezultat mai bun la alegeri, dacă unii colegi s-ar fi implicat cu aceeași pasiune, cum au făcut-o în lupta pentru funcții în partid“.

Ce verificăm?

În câte județe a câștigat PNL alegerile, la scrutinul pentru parlamentare din 2020.

Verificare

Potrivit rezultatelor finale ale alegerilor parlamentare din decembrie 2020, furnizate de BEC (Biroul Electoral Central), pentru Senat și Camera Deputaților, harta politică a țării a avut următoarea structură:

  • PSD a ieșit pe primul loc în 22 de județe: Hunedoara, Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Prahova, Buzău, Ialomița, Călărași, Brăila, Tulcea, Galați, Vaslui, Bacău, Iași, Neamț, Botoșani și Suceava;
  • PNL a ieșit pe primul loc în 13 județe: Arad, Bihor, Sălaj, Caraș-Severin, Maramureș, Cluj, Bistrița-Năsăud, Alba, Sibiu, Vrancea, Ilfov, Giurgiu și Constanța;
  • UDMR a ieșit pe primul loc în 4 județe: Satu Mare, Mureș, Harghita și Covasna;
  • USR-PLUS a ieșit pe primul loc în 2 județe + capitala: Timiș, Brașov și București.

Sensul declarației președintelui PNL Giurgiu este că liberalii, per ansamblu, nu au câștigat la nivel național majoritatea județelor, lucru care este adevărat. Dan Motreanu a greșit, însă, numărul județelor câștigate de liberali.

Concluzie

Afirmația lui Dan Motreanu este parțial adevărată. Chiar dacă a greșit numărul județelor câștigate de PNL cu unul (12, în loc de 13), europarlamentarul are dreptate când sugerează că acesta nu este un scor câștigător, raportat la nivel național.

SUBIECTE CONEXE

SEO optimized by sem.ro SEO agency.